ZF Agrobusiness

ZF Agropower 2021. Alexandru Mătieş, acţionar Agritehnica Mara: Este necesară integrarea, iar avantajul nostru, al producătorilor de paste, este că putem automatiza aproape complet procesul de producţie. În prezent, în România sunt 115 companii care au CAEN de fabricare a macaroanelor, tăiţeilor, cuşcuşului şi a altor produse făinoase

08.02.2021, 00:06 Autor: Florentina Niţu

Alexandru Mătieş, acţionar al Agritehnica Mara, un business în do­meniul morăritului pornit în 1993 şi aflat la a doua generaţie, care produce făină şi paste sub brandul Morile Mătieş, consideră că integrarea este necesară în agrobusiness, iar avantajul producă­torilor de paste este că pot automatiza aproape complet procesul de producţie.

„Este necesară integrarea, iar avantajul nostru, al producătorilor de paste, este că putem automatiza aproape complet procesul de producţie. Faptul că avem un business integrat ne ajută să producem materia primă necesară mai ieftin. În plus, angajaţii noştri produc în mod repetitiv, iar calitatea produselor creşte“, a spus Alexandru Mătieş în cadrul emisiunii ZF Agropower, susţinută de Banca Transilvania.

În prezent, în România sunt 115 companii care au CAEN de fabricare a macaroanelor, tăiţeilor, cuşcuşului şi a altor produse făinoase, conform datelor Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor.

Lanţul integrat al brandului Morile Mătieş cuprinde atât partea de agricultură, cât şi cea de procesare, având o moară de porumb, unde produc făină, şi o fabrică de paste făinoase. La începutul pandemiei de COVID-19 în România, în martie 2020, pastele s-au situat pe a patra poziţie în topul celor mai vândute alimente, după făină, mălai şi orez, având o creştere de 300%, conform statisticilor naţionale.

„Din punctul meu de vedere, există posibilitatea ca producătorii români să acopere necesarul de paste făinoase pentru întreaga populaţie, pentru că în timpul pandemiei, în momentul în care am fost mobilizaţi să furnizăm cantităţi substanţiale de produse, am reuşit să facem faţă. Înainte de acest moment de răscruce, pentru fabrica noastră, capaci­tatea de producţie nu era acoperită“, a menţionat Alexandru Mătieş.

În 2019, vânzările de paste făinoase în România au ajuns la o valoare de 305,5 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, când au fost de 288,3 milioane de lei, arată datele oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.  

Creşterea cererii de anul trecut pentru paste şi în special pentru cele româneşti se datorează faptului că marfa din străinătate nu a reuşit să mai intre în România atât de uşor, iar reprezentanţii supermarketurilor s-au gândit la alternativă, aceea a produselor româneşti, susţine reprezentantul companiei Agritehnica Mara. „Şi-au dat seama că existăm şi noi şi putem face faţă solicitărilor lor. Ulterior, când lucrurile au revenit la normal, noi nu am mai fost atât de doriţi de reprezentanţii supermarketurilor.“

Antreprenorul crede că în România se pot face produse la standarde ridicate, însă, în acelaşi timp crede că este foarte important ca românii să fie educaţi să consume produsele româneşti şi să fie conştienţi că produsele sunt sănătoase. „Noi învăţăm şi brading, învăţăm şi marketing, învăţăm orice, chiar dacă nu este acesta domeniul nostru de activitate.“

Alexandru Mătieş a mai spus că desfacerea este o problemă pentru producătorii români, astfel că vede necesitatea şi utilitatea unui lanţ de supermarketuri românesc cu produse româneşti.

„Precum un anumit lanţ de supermarketuri din afară a reuşit să facă export pentru produsele fabricilor dânşilor în România, aşa putem să facem şi noi. Propun ca producătorii români să constituie o cooperativă sau o asociaţie, să preluăm un sistem de management aşa cum au retailerii, iar ce putem să producem în ţara noastră să fie prezent în supermarketul nostru, românesc. Îmi doresc un lanţ de supermarketuri iniţiat de români şi pentru români“, a precizat el.

Compania Agritehnica Mara a avut o cifră de afaceri de 2,6 milioane de lei în 2019, similară cu cea din anul precedent, iar profitul a fost de 275.000 de lei, arată datele publice.

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny