ZF Agrobusiness

ZF Agropower 2021. Emil Ancuţa, acţionar, Derpan Galaţi: România este furnizor de forţă de muncă necalificată pentru Europa, pentru că nu poate da salarii mari la forţa de muncă pregătită

01.07.2021, 18:30 Autor: Florentina Niţu

♦ „Vrem să retehnologizăm fabrica şi să reducem numărul de angajaţi, pentru a fi competitivi cu cei de afară“.

Cea mai mare provocare din acest an pentru Derpan, producătorul de croissante din judeţul Galaţi, con­trolat de fraţii Valentin şi Emil An­cuţa, este creşterea cu circa 50% a preţurilor materiei prime, ceea ce implică costuri de producţie mai mari cu cel puţin 30%, spun reprezentanţii companiei.

„Anul acesta, cea mai mare provocare cu care ne confruntăm este creşterea preţurilor materiilor prime cu circa 50% faţă de anul anterior, ceea ce implică o creştere a preţului de cost (totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui produs – n. red.) cu cel puţin 30%. Este foarte greu să o facem şi riscant, în acelaşi timp. Cred că va fi o criză la finalul acestui an sau la începutul anului viitor“, a declarat Emil Ancuţa, acţio­narul Derpan, în cadrul emisiunii ZF Agropower.

El spunea anterior că deşi 2020 a fost un an dificil, criza se va resimţi abia anul acesta. Spre exemplu, în luna ianuarie el spunea că a scăzut numărul de clienţi, iar din luna martie, preţul materiei prime a crescut cu minimum 10% la toate categoriile de produse. Astfel, deşi în planul iniţial de buget pentru 2021 pre­coniza o creştere a afacerilor cu 30%, acum este sceptic că o va realiza. 

Derpan a terminat anul 2020 cu o cifră de afaceri de circa 42 de milioane de lei, similară cu cea din 2019, resimţindu-se uşor efectele pandemiei de COVID-19. Pentru 2021, antreprenorii estimau venituri de peste 50 de milioane de lei.

Emil Ancuţa mai spune că o altă provocare pe care o are în acest an este lipsa de forţă de muncă calificată. În acest context, îşi doreşte ca în acest an să investească 1 milion de euro în automatizarea fabricii până la finalul anului.

„Nu găseşti forţă de muncă calificată. Nu găsim mecanici, strun­gari sau sudori, de exemplu. Pro­blema este, însă, că noi suntem fur­nizori de forţă de muncă necalificată pentru Europa, pentru că noi nu putem da salarii mari la forţa de muncă calificată, darămite la forţa de muncă necalificată. Să zicem că în Galaţi, mai găsim angajaţi, nu e ca la Bucureşti, dar problema este că sunt necalificaţi“, a menţionat antreprenorul.

El consideră că angajaţii din industria agroalimentară ar trebui să primească salarii mai mari, dar statul ar trebui să îi ajute pe antreprenori să se retehnologizeze, dar şi să facă investiţii în fabrici de pâine, necesare pentru a „nu se mai importa multe produse congelate“ şi pentru a angaja alţi oameni.

Compania Derpan, prezentă de 20 de ani pe piaţă, are o capacitate de producţie de 250.000 de croissante pe zi şi peste 270 de angajaţi şi Ancuţa menţionează că reinvesteşte anual tot profitul pe care îl obţine firma.

„Acum vrem să retehnologizăm fabrica şi să reducem numărul de angajaţi, pentru că a fi competitivi cu cei de afară. Ei sunt competitivi pentru că au tehnologie mai avansată decât a noastră şi produc cu un cost mai mic, iar astfel pot oferi salarii mai mari“, a explicat acţionarul Derpan.

Piaţa locală a croissantelor este estimată de ZF la peste 250-300 mil. lei, iar pe piaţă mai activează şi nume precum Boromir şi Măgura.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny