ZF Agrobusiness

ZF Agropower 2021. Sergiu Gorban, acţionar la Transylvania Invest: „Transportul intermodal începe să prindă mai mult teren în România, pentru că este un transport verde şi e ieftin”

26.03.2021, 00:06 Autor: Florentina Niţu

♦ Odată cu dezvoltarea propriului terminal intermodal şi punerea în mişcare a unui tren combo, format din vagoane convenţionale şi containere, compania a reuşit să trimită cereale în containere în Germania, Olanda şi Belgia şi urmează să trimită către Africa de Nord, deschizând o piaţă nouă.

Sergiu Gorban, proprietarul trade­rului de cereale Transylvania Invest, care deţine un terminal intermodal de 80.000 mp în locali­tatea Vladimirescu din judeţul Arad, spune că transportul intermodal începe să prindă mai mult teren în România, pentru că este prietenos cu mediul şi ieftin. Astfel, investiţiile sale se concentrează în continuare în această direcţie.

„Transportul intermodal începe să prindă mai mult teren în România, pentru că este un transport verde şi necesită mai puţine resurse, e ieftin, iar noi pariem pe acesta”, a spus Sergiu Gorban în cadrul emisiunii ZF Agro­power, un proiect al Ziarului Financiar şi Banca Transilvania.

La începutul acestui an, traderul de cereale Transylvania Invest a făcut un parteneriat cu operatorul feroviar Express Forwarding pentru a facilita transportul cerealelor şi mărfurilor din vestul ţării către Portul Constanţa şi invers. Astfel, au pus în mişcare primul tren combo care face legătura între vest şi sud.

„Noi ca traderi trebuie să fim foarte bine pregătiţi din punct de vedere logistic şi să avem o piaţă de vânzare foarte bine dez­voltată. Avem aco­perire pe partea de cereale de la Satu Mare până la Caraş Severin şi livrăm către vestul Europei şi Portul Constanţa. Iar terminalul intermondal este o activi­tate paralelă, care ne aduce un plus, pen­tru că am reuşit să trimitem ce­reale în containere în Germania, Olanda, Belgia şi vrem să trimitem către Africa de Nord, acum lucrăm la acest proiect”, a mai spus Sergiu Gorban.

El a adăugat că este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii româneşti, care este într-o fază de creştere, având tot mai mulţi procesatori şi tineri implicaţi în sector. De altfel, el crede că românii au avantajul Mării Negre, care poate însemna deschiderea unor pieţe noi de export pentru cerealele româneşti.

„Nu putem ajunge să procesăm toate cerealele pe care le produce România, pentru că facem într-un an bun peste 30 de milioane de tone, exportăm circa 20 de milioane de tone şi 10-12 milioane de tone le folosim pentru consumul intern. Dar ca să putem câştiga piaţa externă, trebuie să fim competitivi şi avem nevoie de subvenţii”, a menţionat antreprenorul.

Acesta consideră că autorităţile ar trebui să facă presiuni la Bruxelles ca România să primească subvenţi similare cu ale celorlalţi fermieri din UE. „Procesarea are potenţial de creştere, fermieri din ramura vegetală îşi doresc să facă acest pas, dar vor să fie rentabili. Putem hrăni peste 100 de milioane de persoane”, a întărit el.

De altfel, acesta subliniează că punctul forte al României este terenul, având o suprafaţă mare agricolă exploatată şi, astfel, „mult spaţiu de a investi în agricultură”. În prezent, în România sunt circa 9 milioane de hectare de teren agricol şi circa 5 milioane sunt cultivate anual cu cereale, potrivit datelor statistice.

„Anul acesta se arată a fi unul bun, culturile înfiinţate în toamnă stau destul de bine, preţurile sunt ridicate, la un nivel istoric, şi să sperăm că e un an de capitalizare pentru companii. Sigur, dacă am avea aceleaşi avantaje financiare ca şi celelalte ţări, România ar putea fi mai puternică”, a precizat Sergiu Gorban.

Acesta a mai menţionat că ar fi necesare investiţii în producţia de bioetanol din România, astfel agricultura devenind mai profitabilă.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Profi