ZF Agropower. Alina Creţu, director executiv, Forumul APPR: După schimbările climatice, următoarea provocare este finanţarea. Nu poţi cumpăra teren agricol, investi în irigaţii, face silozuri sau unităţi de procesare cu credite pe trei-cinci ani

În ultimii cinci ani, vremea a fost cel mai mare duşman al agriculturii. 

Dacă înainte fermierii aşteptau ploaia cu speranţă, acum seceta şi arşiţa au atins un nivel fără precedent. Astfel, an după an, pierderile s-au acu­mulat, datoriile au crescut, iar investiţiile importante – pre­cum irigaţiile şi silozurile – au fost amânate, din cauza accesu­lui dificil la finanţare. 

Seceta a compromis 2,5 mi­lioane de hectare numai în 2024, afec­tând 40% din cul­turile de grâu, po­rumb, rapiţă şi floarea-soarelui, cu pierderi esti­mate la 1,5-1,8 mi­liarde de euro. 

Pe lângă banii pierduţi, fermierii se confruntă şi cu o altă mare problemă: băncile oferă credite greu şi scump, iar agricultura suferă, susţin fermierii. 

Sectorul agricol din România a primit credite 30 de miliarde de lei, de câteva ori sub nivelul ţărilor din vestul Europei.

„Dacă analizăm în ordine provocările din agricultură, după schimbările climatice, următoarea mare provocare este finanţarea. Nu poţi cumpăra teren agricol, investi în irigaţii, construi silozuri sau unităţi de procesare cu credite pe doar 3-5 ani, pentru că astfel te expui unui grad ridicat de îndatorare şi unui risc financiar semnificativ. În ultimii ani, fermierii au întâmpinat dificultăţi în recuperarea pierderilor din cauza datoriilor anuale mari şi a creşterii costului banilor, care a evoluat aproape exponenţial de la începutul pandemiei până în prezent“, a spus Alina Creţu, director executiv, Forumul APPR, prezentă la emisiunea ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. 

Ea a adăugat că alt aspect critic pentru sectorul pe care-l reprezintă este finanţarea pe termen lung în agricultură, care lipseşte în România. Aceasta nu depinde doar de fermieri sau de sistemul bancar, ci şi de stabilitatea legislativă şi de nota de bonitate a ţării noastre. De exemplu, contractele de arendă joacă un rol major în acest context, din punctul său de vedere. Când un fermier se prezintă la bancă pentru a accesa finanţare, lipsa predictibilităţii şi a garanţiilor clare determină reticenţa instituţiilor financiare. Băncile şi investitorii trebuie să fie siguri că îşi pot recupera investiţiile, iar în absenţa unei legislaţii clare care să le ofere garanţii minime, accesul la credite devine extrem de dificil.

„Predictabilitatea este esenţială în agricultură. În toate ţările din Europa de Vest există o perioadă minimă obligatorie pentru contractele de arendă, care ar trebui să coincidă cel puţin cu cadrul financiar multianual propus de Uniunea Europeană, respectiv minimum şapte ani. Un astfel de cadru ar permite fermierilor să respecte legislaţia europeană, să încaseze subvenţiile şi să facă investiţii esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii“, a precizat Alina Creţu. 

După părerea fermierilor pe care-i reprezintă, stabilirea unui termen minim pentru contractele de arendă este o prioritate naţională, nu doar pentru agricultură. În acest context, membri ai asociaţiilor de fermieri s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, despre care au spsu că s-a arătat foarte deschis faţă subiectul extrem de discutat în ultimii ani: modificarea Codului Civil pentru contractul de arendă. 

În plus, Alina Creţu consideră că România trebuie să aibă un sistem de irigaţii dezvoltat, deoarece clima este cea mai mare provocare pentru agricultură. Pentru asta, sunt necesare investiţii mari şi stabilitate pentru fermieri. „În prezent, lipsa unei legislaţii clare privind contractele de arendă creează nesiguranţă şi împiedică dezvoltarea pe termen lung a agriculturii româneşti“, a subliniat ea.

 

O soluţie la secetă: un fond de risc

„Prioritatea tuturor fermierilor din România este implementarea unui mecanism de gestionare a riscului. Având în vedere condiţiile climatice actuale, acest mecanism trebuie pus în aplicare de urgenţă. De ce este atât de important? În prezent, fermierilor li se reţin 3% din subvenţia europeană la sursă, iar aceşti bani ar trebui să fie folosiţi pentru constituirea unui fond de risc – un mecanism care, deşi nu are încă o denumire oficială, ar trebui să gestioneze riscurile catastrofale, greu de acoperit printr-o asigurare simplă“, a spus directorul executiv al Forumului APPR. 

Acest fond se referă în special la secetă, dar acest mecanism ar putea include şi alte tipuri de asigurări. Acum, seceta nu poate fi acoperită printr-un sistem de asigurare la nivel naţional pentru toate suprafeţele afectate (peste 2 milioane în 2024, de exemplu), iar fermierii nu mai vor să ajungă o dată la un an sau doi ani în situaţia de a solicita despăgubiri, aşa cum s-a întâmplat din 2020 încoace, când am avut ani cu condiţii climatice extreme, repetate, în diverse zone ale ţării.

„În loc să depindem de ajutoare ocazionale, fermierii şi organizaţiile agricole trebuie să creeze un mecanism sustenabil de gestionare a riscurilor, care să includă mai multe componente eficiente şi aplicabile pe termen lung. Pe de o parte, subvenţia europeană reţinută – cei 3% – poate fi completată prin alocarea unor resurse suplimentare atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul european, conform legislaţiei europene. În plus, este posibilă colaborarea directă cu firme de asigurări şi reasigurări, astfel încât acest mecanism să funcţioneze eficient, aşa cum se întâmplă deja în alte state europene precum Spania şi Franţa, dar şi în alte ţări la nivel global care se confruntă cu probleme similare“, a precizat Alina Creţu. 

În contextul în care resursele bugetare sunt din ce în ce mai limitate şi ajung greu acolo unde este nevoie, o solicitare suplimentară de fonduri din partea fermierilor nu este întotdeauna bine primită de societate, de aceea, ea crede că fermierii ar trebui să-şi gestioneze singuri aceste riscuri. „Am propus şi metoda provizioanelor constituite direct din conturile fermierilor, ceea ce reprezintă o alternativă viabilă. Există, aşadar, mai multe mecanisme prin care un astfel de sistem de gestionare a riscului ar putea funcţiona eficient“, a menţionat ea. 

Se doreşte ca fiecare fermier care pierde cultura, printr-un astfel de mecanism, să primească 3.000 de lei/hectar sau echivalentul a aproximativ 600 de euro/hectar. La un milion de hectare compromise de secetă, de arşiţă ori de vreun dăunător, ar înseamnă 600 de milioane de euro care ar trebui daţi într-un an printr-un astfel de mecanism.  

„Printr-un astfel de mecanism complex, în care să existe un parteneriat public-privat între fermieri, autorităţi şi partenerii noştri din zona privată, fie că vorbim de asigurători, fie că vorbim de comercianţi, trebuie să punem pe masă instrumente, astfel încât să nu ajungem în momentul în care riscăm să pierdem un număr mare de fermieri şi să diminuăm producţia, pe care oricum riscăm să o pierdem şi din alte cauze“, a mai spus ea.