ZF Agropower. András Incze, aflat la a cincea generaţie de oieri din familia sa, cu o fermă de 2.000 de animale în Covasna, l-a atras pe fiul său în zootehnie, însă el a ales să crească 400 de vaci

♦ „Băiatul e inginer agronom şi lucrează zi şi noapte la ferma proprie, dar când am nevoie de el vine să mă ajute. Vreau să continui să investesc în zootehnie şi să ţin oile până la capătul lumii.“

Pentru András Incze, oieritul nu e doar o pasiune sau o tradiţie ro­mânească, e un legământ de familie transmis din generaţie în generaţie. El face parte din a cincea generaţie de oieri din familie, într-o afacere care a rezistat tim­pului, fără acte şi formalităţi, doar din vorbe şi fapte – în România prima generaţie de antreprenori s-a născut după '90. La fel ca el, şi fiul lui a intrat în zootehnie, un domeniu în care, spune fermierul, nu poţi să reuşeşti fără să iubeşti ceea ce faci şi fără să fii dispus să munceşti de dimineaţa devreme până noaptea târziu.

„Sunt din a cincea generaţie de agricultori din familia mea, iar fiul meu este a şasea. Avem un singur copil şi, deşi la un moment dat mi-a spus că nu iubeşte ceea ce face, după ce l-am întrebat: «De ce mai faci asta?» mi-a răspuns că iubeşte prea mult ceea ce face, că nu o face pentru bani. El a făcut facultatea în do­meniu, e de inginer agronom, şi lucrează zi şi noapte la fermă, deja are pro­pria fermă, cu aproape 400 de vaci, a spus András Incze, membru în Coope­rativa Agricolă de Ovine Tekse, prezent la emisiunea ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

„Când avem nevoie de el, vine imediat să mă ajute.“

Familia s-a mereu s-a ocupat cu oieritul şi el ţine acum aproximativ 2.000 de oi în ferma din judeţul Covasna. Chiar şi viitoarea noră a lui András Incze – fiul său se căsătoreşte vara aceasta – se va implica în afacerea zootehnică. La început, nu ştia prea multe despre animale şi pământ, dar după ce a venit de mai multe ori în familia lor şi a văzut ce înseamnă, a început să aprecieze şi să iubească viaţa de la fermă. Acum, chiar vine să-i ajute cu oile.

„Eu vreau să continui să investesc în acest domeniu şi să ţin oile până la capătul lumii, pentru că ştiu că munca în agricultură, făcută cu drag şi respect, aduce satisfacţie. Dacă omul iubeşte ceea ce face, chiar şi dimineaţa, când este obosit, este nerăbdător să se întoarcă la muncă, pentru că iubeşte ceea ce face“, a subliniat fermierul.

El a completat că în oierit muncesc mult, mai ales că au 2.000 de capete de animale. Vara, le ţin în 3-4 locuri diferite, deoarece nu există aceeaşi cantitate de păşune peste tot. Nu există un singur loc unde să le ducă pe toate, aşa că trebuie mutate în mai multe zone. În plus, nu se mai câştigă ca pe vremea bunicilor săi.

„Lâna era averea bunicilor mei, care se ocupau cu oieritul. O păstrau pentru a putea cumpăra ceva. Împreună cu fraţii mei, spălam lâna la râu când eram copii, şi din acea lâna am reuşit să cumpărăm lucruri. Acum, lâna nu mai are valoare, iar noi doar o băgăm în gropi. Nu mai păstrăm lâna, dar nu putem să o aruncăm în câmp, unde vântul o duce peste tot. Facem gropi cu utilajele, care costă, punem lâna în ele şi acoperim cu pământ. Asta e situaţia, ce să facem? Noi importăm toate hainele din lână, dar lâna nu se fabrică în România. Aurul acesta care ar trebui să fie valorificat este pur şi simplu aruncat ca un gunoi“, a precizat fermierul.

Deja de 20 de ani aşteaptă o fabrică unde să vândă lâna, dar nu au unde, nici măcar să o dea fără bani. Ba chiar trebuie să cheltuiască bani pentru a face groapa aceea şi pentru a pune lâna acolo. Consumi motorină şi timp, subliniază el. În plus, persoanele care tund oile vin din Harghita şi iau 8 lei pentru tunsul unei oi, plus mâncare şi cazare pentru, ceea ce ajunge la 10 lei. Pielea de miel, dacă, îl taie acum de Paşte, la fel, nu are valoare. Înainte, pielea de miel era căutată peste tot, bunicii săi o duceau la Orăştie şi luau bani frumoşi pe piele. Cu acei bani, au cumpărat o jumătate de maşină, o Dacie.

De asemenea, el a menţionat că s-au ieftinit miei, în loc să le crească valoarea. „La noi a început fătarea în 20 decembrie şi până în 20 ianuarie s-a terminat în proporţie de 80%. Am miei de peste 25 de kilograme viu, care trebuie să fie vânduţi acum. Sunt graşi, fiind hrăniţi cu porumb şi lucernă, fără furaje concentrate şi preţul a ajuns la un nivel foarte mic. Anul trecut, preţul era de 23-24 lei/kg viu, iar acum este între 16 şi 17 lei/kg. Totul s-a scumpit. Un balot de lucernă, care anul trecut costa 150 lei, acum este 300 lei. Astfel, cheltuielile s-au dublat, iar acum primim cu 30% mai puţini bani, dacă vindem“, a menţionat el.

Mai mult, nici nu mai caută nimeni, pentru că exportul către Europa s-a oprit. Acum mai rămâne doar piaţa arabă, dar în anii anteriori italienii erau clienţii lor. O altă provocare este lipsa pieţei fizice, la propriu, din cauza consumului în scădere de carne de ovine.

„Tradiţia nu mai este aceeaşi nici la vite, nici la miel. În piaţă, acum, lucrurile s-au schimbat. Eu stau la piaţa din Braşov de 30 de ani şi ştiu foarte bine ce se întâmplă. Clienţii fideli, în special bătrânii, care veneau an de an, dispar pe rând. Fiecare an aduce mai puţini clienţi. Telefonul nu mai sună. Din cei care mă sunau de 10 ani mulţi au plecat în Cer. Tinerii preferă să meargă la supermarket, dar nici acolo nu cumpără. Mielul nu face parte din tradiţia lor, nu au învăţat-o, iar dacă nu este preparat ca lumea, spun că nu e bun şi nu îl cumpără“, a spus fermierul.

De exemplu, el completează că înainte de fiecare Crăciun, oamenii merg la piaţă pentru a cumpăra carne de porc, iar preţurile variază foarte mult. Unii cumpără carne de porc la 50 de lei/kg, alţii iau carne de 100 de lei sau chiar 500 de lei, dar foarte puţini aleg mielul de Paşte, deşi preţul nu este atât ridicat. Carnea de porc se vinde mult mai bine, fiind mai populară printre tineri.

O altă provocare, din teren, la propriu, este găsirea ciobanilor. „Mulgem manual oile, adică toată lumea ştie că nu putem face asta altfel. Nu sunt ciobani, pentru că am plăti, deşi lumea crede că nu se plăteşte. Problema e că trebuie să fie acolo 24 de ore din 24, şi de Paşte, şi de Crăciun. În plus, zona unde locuim este plină de animale sălbatice, urşi, lupi, şacali, care atacă noaptea sau chiar ziua“, a menţionat el.

În acest caz, fermierii din Mureş vorbesc despre necesitatea unui gard electric pentru protecţia împotriva urşilor. Însă, fermierul din Covasna spune că are parcelele fragmentate şi trecut, a avut 56 de hectare de porumb de siloz, semănate în peste 80 de parcele, de exemplu. „Pentru protecţia aceasta, sunt necesare 88 de baterii. Câţi bani trebuie investiţi în pământ? Câte cabluri? Şi cine plăteşte aceşti bani? Cine pune gardul electric pentru mine? Ursul să stea pe pământul lui, iar noi pe al nostru. Noi plătim impozit pentru pământ şi pentru animale. Dar cine plăteşte impozitul pentru urşi?“, a menţionat el.

Nemulţumirea sa vine după ce în UE începând din 2016 a fost interzisă vânătoarea marilor animale, iar derogările acordate au fost puţine şi chiar i-a fost recent rănit un angajat. „Noi am intrat în siloz şi abia am scăpat cu viaţă de acolo. Ursul a stat în porumb până toamna. Acolo n-avem martori oficiali, doar oameni din sat. Şi autorităţile îşi bat joc de noi.“