♦ „Am intrat şi cu sucurile în supermarketuri. Am semnat un contract cu un retailer pe plan local. Avem discuţii să intrăm şi pe plan naţional“.
Totul a început într-o plantaţie de muri din Argeş, vizitată de Andrei Porei împreună cu familia, unde fructele de pădure şi gustul au „declanşat“ virusul agriculturii pentru tânărul antreprenor, spune el. De atunci au trecut 15 ani. Primii paşi au fost timizi. A făcut o plantaţie mică, de doar 300 de muri, care a ajuns treptat o cultură de un hectar. După opt ani de muncă, a depus un proiect pe fonduri europene pentru o plantaţie de zmeură. Acum, a făcut şi pasul spre procesare, tot cu bani de la UE.
„În 2026 avem un hectar cultivat cu mure, cinci hectare cu zmeură şi în 2025 ni s-a aprobat un proiect pentru o fabrică de sucuri şi acum am început producţia la Băleşti, judeţul Gorj. Aşa a apărut brandul Frubi. Am legat acest cuvânt de fructe, e plăcut şi uşor de reţinut“, a spus Andrei Porei, fondatorul Frubi, în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.
Toată investiţia din fabrică a fost 200.000 de euro şi numai utilajele au fost 125.000 de euro. Aceasta este automatizată în proporţie de 80%. Andrei Porei a avut o co-finanţare de 35%, iar fondurile europene reprezintă 65%.
Până acum, el vindea fructe în stare proaspătă, în principal către comercianţii moderni, dar a vrut să facă şi pasul spre procesare.
„Am intrat şi cu sucurile în supermarketuri. Am semnat un contract cu un retailer pe plan local. Avem discuţii să intrăm şi pe plan naţional, dar ştim că sunt mulţi producători pe piaţa românească. Pentru noi contează să arătăm calitatea produselor acum“, a afirmat Andrei Porei.
El consideră că la vară va fi o cerere mai mare de suc pe piaţă. Acesta a înţeles din cererea din magazine care este publicul ţintă şi încearcă să ajungă la familiile cu copii. De asemenea, consideră că publicul cu potenţial este în HoReCa, în cafenele. „Anul acesta ţinta noastră este să ajungem în cafenele la nivel naţional. Produsele sunt în Bucureşti şi Ploieşti.“
Capacitatea maximă de producţie de sucuri a fabricii este de o tonă/zi, dar a început trepatat. „Vrem să perfecţionăm producţia de sucuri în 2026, dar avem şi o linie de dulceţuri pe care încă n-am pus-o în funcţiune. Este în teste, ne dorim să ne diversificăm producţia“, a completat Andrei Porei.
În continuare, compania va vinde şi fructe în stare proaspătă. De asemenea, antreprenorul a spus că după ce a făcut prima plantaţie de muri, mai mulţi prieteni i-au urmat exemplul, iar acum preia şi fructele acestora şi le livrează către supermarketuri, dar le foloseşte şi pentru sucuri.
„Este o cerere destul de mare de fructe de pădure proaspete în România, dar în 2025 a fost o problemă din cauza vremii, fiind o perioadă rece la începutul anului, care a dat peste cap planurile. Plantaţiile au suferit de la ger, iar fiind o producţie mai mică, a fost bătaie pe ele“, a mai spus acesta.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE