ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Care este potenţialul de investiţii al României în proiectele verzi din agricultură?

28.03.2023, 00:07 Autor: Florentina Niţu

♦ „Avem oportunităţi de finanţare, avem soluţii la îndemână, dar suntem într-o luptă cu timpul: dacă nu ne mişcăm repede o să avem de pierdut“.

Investiţiile în proiecte verzi, fie că vorbim de panouri solare, reabilitare termică a clădirilor, achiziţii de tractoare pe gaz metan sau maşini electrice, care aduc predictibilitate în business sau pot contribui la reducerea costurilor, au un potenţial uriaş în România, însă este absolut necesar să acţionăm acum, a fost una dintre concluziile ediţiei din 27 martie a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.

„În primul rând, avem oportunităţi de finanţare foarte multe. Ministerul Agricul­turii a ţinut foarte mult ca anii trecuţi să reuşească să introducă nişte scheme de finanţare pentru montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie şi înţelegem că există în mo­mentul de faţă posibilitatea ca prin Fondul de Modernizare să fie alocat un buget de

360 de milioane de euro pentru autoconsum, împărţite în kituri de autoconsum până într-un MW şi peste un MW, cu condiţia ca 70% din energia produsă să fie utilizată în fermă. Este un buget destul de generos“, a spus Leonard Cornoiu, director programe & credite sus­tenabile în cadrul Băncii Transilvania. Fondul pentru Modernizare aflat la dis­po­ziţia României are o valoare de peste 13 mi­liarde de euro pentru perioada 2021-2030.

De asemenea, el a adăugat că România are un buget de 100 de milioane de euro pentru producţia de biogaz şi biomasă. Totodată, el a amintit de programul Agro IMM Invest, care are costuri avantajoase pentru fermieri din punctul său de vedere, având o marjă de 1,9% peste ROBOR şi 12 luni de subvenţie pentru costurile cu comisioanele de administrare.

„Cred că unul dintre punctele tari ale României în ceea ce priveşte investiţiile verzi este acela că soluţiile sunt la îndemâna noastră. New Holland s-a concentrat în decursul timpului pe dezvoltarea acestor soluţii (tractoare care folosesc gaz metan – n. red.) şi suntem primii care putem furniza aceste soluţii pentru fermieri, care îşi pot produce energie electrică“, a afirmat Florin Marin, director aftersale pentru utilaje agricole în cadrul companiei AgroConcept.

Unele dintre punctele slabe, a completat Marin, ar fi acelea că există o reticenţă la schimbare în rândul oamenilor şi că implementarea proictelor la nivelul ţării, de obicei, se realizează cu dificultate. „Ne lovim de foarte multe frâne din partea autorităţilor şi avem senzaţia că deşi vrem să facem ceva bine ni se pun piedici, când, practic, suntem într-o luptă continuă cu timpul. Dacă nu punem să implementăm cât mai repede proiecte asta înseamnă pierderi“, a întărit el. Totodată, Leonard Cornoiu a menţionat că există şi dezavantaje cu care ne con­fruntăm, pentru că este încă este o piaţă la debut. „A fost o efervescenţă pentru in­ves­tiţiile în panouri fotovoltaice, din nece­sitatea de reducere a costurilor cu energia, din cau­za facturilor mari. Însă principalul deza­van­taj este faptul că de la momentul în care putem accesa un proiect pe fonduri euro­pene nerambursabile până la momentul când se implementează durează destul de mult“, a mai spus Cornoiu. 

 

Cum văd fermierii înverzirea agriculturii?

„Investiţiile verzi din agricultură, din punctul de vedere al fermierilor, n-ar trebui să cadă în totalitate în spinare a noastră. Nu vrem să înverzim pe banii noştri România şi Europa, ci sarcina financiară trebuie să fie cât mai mică din partea fermierilor. Noi asigurăm verdele, dar investiţiile să fie suportate de către stat. Eu nu zic să nu suportăm nimic, dar să fie 10% contribuţia noastră, având în vedere limitările limitările pe care legislaţia le aduce (ca 70% din energia produsă să fie utilizată în fermă – n. red.)“, a spus Alexandru Baciu, proprietarul Fermei Baciu, care cultivă cu cereale peste 2.000 de hectare şi are peste 1.000 de bovine.

De asemenea, Alexandra Zăgan director al companiei CerealFlor crede că unul dintre punctele slabe din agricultură este limitată autoconsumului de energie electrică. „Legislaţia limitează cantitatea pe care poţi s-o produci şi autoconsumul şi acest lucru mi se pare cumva lipsit de justificare. Cred că atâta timp cât reuşeşti să autoconsumi ceea ce produci verde şi ar fi fără limită cât dai în reţea ar fi şi o oportunitate pentru ca mai mulţi fermieri să acceseze credite sau s-ar încumetă la o astfel de investiţie în parcuri fotovoltaice“, consideră Zăgan.

 

Leonard Cornoiu, director programe & credite sustenabile, Banca Transilvania: Sunt foarte multe terenuri nepeductive în România pe care le putem fructifica pentru producţia de energie pentru consumul intern al fermei sau pot să se facă panouri fotovoltaice pe acoperişuri, pe hale ori pe fabrici din industria alimentară.

 

Sergiu Bazarciuc, chief operational officer, Simtel: Conceptul de agrivoltaic cred că este viitorul, pentru că aduce valoare adăugată unui teren agricol, adică îi dăm o dublă folosinţă. Mai exact, pe lângă pentru producţia agricolă vom produce şi energie electrică.

 

Alexandra Zăgan, director, CerealFlor: Noi avem un proiect micuţţ în fotovoltaice, în ideea în care ne acoperă doar o treime din consumul propriu. Am mers doar pe producţia pentru consumul propriu, pentru că legislaţia nu ajută şi nu încurajează să faci profit sau să merite investiţia pentru a da energie în reţea.

 

Florin Marin, director aftersale, AgroConcept: Noi suntem între producătorul de energie şi consumator. Noi avem tractoare propulsate cu gaz metan, care produc emisii cu până la 80% mai mici decât modelele similare alimentate cu combustibili convenţionali diesel. Un aspect important este că gaz metanul poate fi produs intern, în fermă.

 

Alexandru Baciu, proprietar al Fermei Baciu:  Problema noastră este că cheltuielile sunt foarte mari cu investiţiile în proiectele verzi. Noi vrem să producem hrană verde, dar sarcina financiară să nu fie 100% în spatele nostru.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny