ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Cramele Cotnari au finalizat o investiţie de 4 mil. euro într-o sală nouă de degustare a vinului pentru turişti. Ştefan Chiriţescu, director de marketing: Sunt sume considerabile investite în noua sală şi cu siguranţă vom face şi noi angajări în 2022

25.11.2021, 00:05 Autor: Florentina Niţu

Cramele Cotnari, al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa vinurilor, controlat de mai mulţi antreprenori locali, cu o cifră de afaceri de 142 de milioane de lei în 2020 (circa 30 mil. euro), a terminat construcţia unei săli de degustare a vinurilor pentru turişti, o investiţie 4 milioane euro în ultimii doi ani, care va fi deschisă pentru turişti începând din anul 2022. Investiţia totală în crama Axinte a fost de 12 milioane de euro.

„Avem trei crame şi suntem foarte aproape să finalizăm  o sală de degustare pentru turişti – construcţia este gata, însă mai facem ultimii paşi înainte de deschidere şi avem speranţa că 2022 va fi mai prietenos decât acest an. Nu avem propriile capacităţi de cazare, dar sunt multe aproape de noi. Sunt sume considerabile investite în noua sală, la nivelul milioanelor de euro şi cu siguranţă vom face şi noi angajări în 2022“, a spus Ştefan Chiriţescu, director de marketing la Cramele Cotnari, prezent în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi. Investiţia a trecut până în prezent de 4 milioane de euro, iar crama Axinte, din care face parte sala nouă de degustare a vinului pentru turişti, are o capacitate de 6 milioane de litri de vin

El a mai menţionat că turismul expe­rienţial, un trend puternic conturat începând cu anul trecut şi în România, este o investiţie de viitor, pentru că, pe de o parte, aduce mai mulţi turişti străini în ţară şi, pe de altă parte, deschide uşi în străinătate pentru produsele româneşti. Astfel că mai mulţi producători români din industria vinului investesc acum şi în oenoturism.

Podgoria Cotnari, din localitatea cu acelaşi nume din judeţul Iaşi, este renumită în special pentru soiurile tradiţionale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Busuioaca (vinificată roze) şi Feteasca Neagră, pentru soiuri roşii.

Grupul Cotnari are 1.800 de hectare cultivate cu viţă-de-vie şi vinde 17 milioane de litri de vin pe an, iar odată cu deschiderea magazinului online propriu în 2020 – investiţie făcută din cauza volatilităţii canalului de vânzare HoReCa –, vânzările online au ajuns la 10% din vânzările totale în acest an. De asemenea, în vinoteca proprie, grupul are aproximativ un milion de sticle de vin de colecţie începând cu anul 1956, conform informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii companiei pentru ZF.

„Mai avem trei luni de iarnă foarte bune pentru industria vinului şi, în special, în decembrie, vom creşte vânzările mai mult decât le-am crescut până acum. Suntem într-un grafic bun, avem o creştere de 16% faţă de anul trecut, în volum“, a precizat Ştefan Chiriţescu. Anul trecut, volumul de vin vândut s-a menţinut la nivelul din 2019, fiind influenţat de pandemia de COVID-19.

Directorul de marketing al Cotnari a precizat că în anul agricol 2021 grupul a avut o producţie de struguri de care este mulţumit şi care este mai bună din punct de vedere calitativ decât în anul precedent.

„Ne dorim să vindem mai puţin din punct de vedere cantitativ, dar mai bine din punct de vedere valoric. La noi, principala schimbare din 2021 a fost impactul preţurilor pe vin, pentru că foarte multe vinuri premium care se vindeau în HoReCa, o piaţă volatilă, au pus presiune pe retailul modern“, a completat acesta. Compania şi exportă o parte din producţie în ţările europene cu comunităţi de români, iar o piaţă foarte importantă este China.

Cotnari, companie cu o istorie de şapte decenii, condusă din funcţia de preşedinte de Remus Deleanu, care este şi unul dintre acţionari, are un buget de investiţii pentru 2022 relativ asemănător cu cel din anii anteriori, dar s-a schimbat modul în care a fost alocat. O parte importantă va fi alocată dezvoltării de noi produse, o altă parte va fi alocată comunicării în mediul digital, iar o altă parte va fi investită în prezenţă în HoReCa. „Planul Naţional Strategic este pe masa noastră, dar strategia noastră este creionata 95% pentru anii următori şi nu ne bazăm pe fondurile europene ce vor veni“, a mai spus Chiriţescu.

Cotnari concurează pe piaţă cu Cramele Recaş şi Cramele Jidvei şi are o cotă de piaţă de puţin peste 18%, conform Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny