ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Cristian Tudose, director general adjunct al UBM Feed România: Avem potenţialul de a deveni un jucător important pe piaţa regională a producţiei de carne. Odată cu dezvoltarea fermelor de animale, vor apărea şi unităţi de producţie de nutreţuri şi am putea creşte de la 3 mil. tone/an la 5 mil. tone/an

12.02.2025, 00:05 Autor: Florentina Niţu

România, unul dintre cei mai mari consumatori de pro­teine din UE, mizează pe in­ves­tiţii în fermele de animale, chiar şi în faţa tendinţelor glo­bale care promovează viermii de făină sau insectele ca alter­native proteice. În ciuda im­pac­tului lor mic asupra am­prentei de carbon, România rămâne fidelă tradiţiei, punând carnea de la animale în centrul consumului său, observă spe­cialiştii din domeniu.

„Credem că România are potenţialul de a deveni un ju­că­tor important pe piaţa regio­na­lă a producţiei de carne, chiar la nivel european. Fermierii români, indiferent că sunt din sectorul vegetal sau din cel de creştere a animalelor, au capa­citatea şi know-how-ul necesar pentru a dezvolta afaceri profi­tabile şi eficiente. Odată cu dez­voltarea fermelor, vor apă­rea şi noi unităţi de producţie de nutreţuri“, a spus Cristian Tudose, director general ad­junct al UBM Feed România, cel mai mare producător de nutreţuri de pe plan local, la emisiunea ZF Agropower, proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.

Pe de altă parte, el a menţionat că în sectorul creşterii puilor de carne, piaţa este aproape echilibrată între consum şi producţia internă. Totuşi, crede că România poate deveni un jucător important pe piaţa europeană a producţiei de carne de pasăre, având în vedere că suntem o ţară agricolă şi producătoare de cereale, în loc să exportăm doar porumb sau grâu. „Ar fi mult mai eficient să adăugăm valoare acestor materii prime şi să le transformăm în produse finite, cum ar fi carnea.“

În ceea ce priveşte sectorul porcinelor, el consideră că există mult spaţiu de îmbunătăţire după ce pesta porcină africană a redus cu peste 30% producţia până la 3 milioane de captele şi, astfel, potenţial pentru creşterea producătorilor de nutreţuri prin creşterea consumului de nutreţuri combinate în România. „Continuăm să vedem oportunităţi pe piaţa internă“, a subliniat el.

Din punctul său de vedere, pentru a valorifica acest potenţial este necesar să existe măsuri suplimentare pentru a încuraja dezvoltarea fermelor de reproducţie, iar cel mai afectat segment în acest moment este sectorul porcinelor. De exemplu, în prezent, balanţa comercială pentru carnea de porc este negativă, cu un deficit de peste 1 miliard de euro, ceea ce înseamnă că importăm circa 80% din carnea de porc.

„Pe piaţa din România, observăm o tendinţă de consolidare a sectorului de nutreţuri combinate, deşi paşii sunt mici. Dacă ar exista o creştere bruscă, de exemplu, de la 3 milioane de tone de nutreţuri produse anual la 5 milioane de tone, acest lucru ar necesita investiţii semnificative în noi unităţi de producţie. Însă, dacă avem o creştere organică şi sănătoasă, credem că unităţile de producţie existente pot face faţă creşterii cererii din partea fermelor de animale, iar prin investiţii în capacităţile lor, sectorul poate să crească. Mai există şi producători de nutreţuri care nu lucrează încă la capacitate maximă şi care ar putea să îşi extindă producţia“, a explicat Cristian Tudose.

În ceea ce priveşte producţia UBM Feed România, compania a ajuns aproape de capacitatea maximă la fabrica din Sânpaul, judeţul Mureş, iar totul este comercializat integral pe piaţa din România. „Nu exportăm furaje, dar suntem atenţi la pieţele învecinate, în special pe segmentul de furaje însăcuite, unde există posibilitatea de a accesa noi pieţe.“

Tudose mai spune că sunt într-o perioadă de dezvoltare şi adaptare continuă, având un portofoliu de produse diversificat şi o atenţie deosebită la eficienţă şi calitate. De exemplu, compania are o abordare multispecie, cu linii de furajare dedicate pentru diferite tipuri de animale, cum ar fi pui, curcanii, raţele sau porcii. „Această flexibilitate ne permite să răspundem diverselor cerinţe ale fermierilor, chiar dacă piaţa românească nu este încă foarte dezvoltată în anumite segmente, cum ar fi creşterea raţelor. Datorită faptului că avem unităţi şi în Ungaria, suntem pregătiţi să extindem oferta pe piaţa naţională în funcţie de cerinţele pieţei.“

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunţat recent sprijin pentru fermieri prin politici investiţionale menite să reducă deficitul comercial în sectorul agroalimentar. În 2025, vor fi alocaţi 2,8 miliarde de lei pentru reproducţia suinelor şi 1 miliard de lei pentru dezvoltarea fermelor avicole. De asemenea, vor fi disponibile fonduri pentru construirea de ferme de juninci şi achiziţionarea de scroafe de reproducţie prin Planul Naţional Strategic.

Astfel, România rămâne fidelă producţiei de carne de la animale, chiar dacă tendinţele globale promovează insectele ca soluţie pentru provocările actuale: costuri mari la proteinele animale, insecuritate alimentară şi presiuni ecologice.

 

Ce a mai declarat Cristian Tudose, director general adjunct al UBM Feed România:

Anul a început, din punctul nostru de vedere, bine, dar cu provocările de rigoare de început de an. Suntem pozitivi şi aşteptăm să vedem ce se întâmplă în perioada următoare. Ce mi se pare cel mai important este să se dezmorţească un pic piaţa şi să vedem ce mişcări sunt, în principal, pe piaţa materiilor prime: cerealelor. Acolo sunt lucruri interesante şi aşteptăm să vedem evoluţia lor, lucruri care ne afectează în mod direct.

► Dacă ne uităm la ultimii doi ani şi poate chiar la ultimii trei ani, o mare provocare pentru noi ca producători din această industrie a fost lipsa de predictibilitate a pieţei. Au fost mai multe episoade pe parcursul acestei perioade sau pe parcursul unui an în care au fost evenimente, în special pe plan internaţional, care au afectat în mod direct atât lanţurile de aprovizionare, cât şi mişcările pe bursă, dar şi lichiditatea materiilor prime de pe piaţă. Nu pot să spun că mişcările au fost doar cu scăderi de preţ la materiile prime, dar mi se pare o provocare foarte mare şi încă rămâne lipsa de predictibilitate a pieţei.

► Anul acesta, feedback-urile în zona producţiei de cereale sunt pozitive. Culturile arată bine. Observăm o uşoară tendinţă de creştere a preţurilor la materiile prime, în special la porumb şi la grâu. În continuare, la porumb, vedem o provocare legată de calitatea acestuia, şi, în special, fac referire la nivelul de micotoxine. Noi avem nişte limite extrem de stricte, aliniate cu industria alimentară.

► Ne dorim să avem, ca orice companie, o creştere în 2025. Din fericire, în 2024 am reuşit să transformăm anul, cu toate provocările de rigoare, într-un an bun şi pozitiv. Am avut o creştere în ceea ce priveşte capacitatea de producţie. La fel, ne dorim şi în 2025, însă în acest an prioritare pentru noi sunt câteva aspecte pe care vrem să le implementăm. În primul rând, optimizarea proceselor; avem un plan de investiţii pentru implementarea unui sistem de monitorizare a diferitelor utilaje din producţia noastră, chiar dacă deja avem o unitate de producţie modernă şi total automatizată. Totuşi, dorim să continuăm să investim şi să ţinem pasul cu noile tehnologii care apar.

► UBM Feed România are două divizii: divizia de furaje pentru uz industrial, adresată fermelor de mari dimensiuni, şi divizia de furaje însăcuite, care se adresează utilizatorilor finali şi fermelor mai mici. Pe partea de furaje pentru industrie, suntem într-un proces continuu de adaptare, iar colegii noştri nutriţionişti sunt conectaţi la noutăţile care apar pe plan mondial, în domeniul nutriţiei. Ca un exemplu concret, anul trecut am lansat, împreună cu unul dintre partenerii noştri de la Puiul de Crăieşti carne de pui fără antibiotice. Aceştia au reuşit să-şi certifice produsul ca fiind „carne de pui cu zero antibiotice folosite vreodată, iar noi facem parte din lanţul acesta“. 

► Carnea de pui fără antibiotice răspunde unei nevoi din piaţă. 

► Fabrica noastră este situată la Sânpaul, în judeţul Mureş, şi pe partea de ferme, activăm de la est la vest şi până în centrul ţării. Avem livrări şi în zona de sud, dar nu pot spune că sunt livrări constante; acestea sunt mai degrabă sporadice, când vorbim de fermele industriale. Însă, pentru jumătatea de nord a României, acoperim întreaga regiune. În ceea ce priveşte furajele însăcuite, avem o acoperire naţională. De exemplu, livrăm furaje la Constanţa, iar în curând vom avea un nou partener la Bacău şi în zona Arad. Avem o acoperire naţională solidă în ceea ce priveşte furajele pentru micii fermieri, ajungem la câţiva zeci de mii de utilizatori finali, iar în zona industrială lucrăm cu câţiva zeci de parteneri.

► Planurile de dezvoltare sunt în continuare în vigoare, dar investiţiile în noi unităţi de producţie în alte regiuni ale ţării pot adresa provocările logistice şi de distribuţie. Competiţia pe piaţă poate fi un factor pozitiv pentru consolidarea sectorului şi pentru menţinerea unei eficienţe ridicate, dar şi pentru o mai bună acoperire geografică, ceea ce va ajuta în procesul de livrare a furajelor.

► Optimismul pentru 2025 este evident, iar abordarea strategică pentru creşterea producţiei şi extinderea afacerii va fi cu siguranţă susţinută de investiţii şi un management adaptabil la cerinţele pieţei.

 

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny