• Leu / EUR4.8858
  • Leu / GBP5.5520
  • Leu / USD4.4803
ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Cum încep fermierii noul an şi ce obiective au: adaptarea la noua normalitate, optimizarea costurilor şi întreţinerea unei relaţii bune cu furnizorii, băncile şi consumatorii

24.01.2023, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„După doi ani incerţi, 2023 pare un an atipic, asupra căruia planează o atmosferă de nesiguranţă, dar trebuie abordat cu optimism.“

Dacă în urmă cu câţiva ani obiectivul principal al fermierilor era să îşi crească randamentul şi să devină mai profitabili, în 2023, într-un context în care se discută tot mai des despre rezilienţă şi protejarea mediului, cât şi despre consumarea produselor cu „clean label“, priorităţile acestora s-au schimbat, pentru a rămâne în piaţă. Adaptarea la noua normalitate, optimizarea costurilor pentru a păstra preţurile sub control şi întreţinerea unei relaţii bune cu furnizorii, băncile şi consumatorii sunt câteva dintre obiectivele menţionate de invitaţii ediţiei din 13 ianuarie a emisiunii ZF Agropower.

„Anul 2022 s-a numit provocare, pentru că a fost o provocare pentru foarte mulţi fermieri din perspectiva preţurilor de vânzare a produselor agricole, care au variat foarte mult, din perspectiva costurilor de producţie şi, bineînţeles, din perspectiva situaţiei extrem de incerte cauzate de războiul din Ucraina. În 2023, la început de an, trebuie să gândim pozitiv şi să spunem că poate reprezenta o revenire la normalitate, însă este importantă înţelegerea unei noi normalităţi, care înseamnă că va trebui să fim atenţi la schimbările din jurul nostru şi să ne adaptăm“, a spus Alina Creţu, director executiv al Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România.

Ea crede că fiecare fermier trebuie să-şi găsească locul şi să îşi cunoască foarte bine planul de afaceri, pentru a face performanţă prin gestionarea eficientă a costurilor şi pentru a menţine o relaţie bună cu furnizorii şi cu consumatorii.

„După doi ani incerţi, 2023 pare un an atipic, asupra căruia planează o atmosferă de nesiguranţă, dar trebuie abordat cu optimism. (...) Rezilienţa va face trierea în acest an. Chiar dacă vinul nu e în topul produselor din coşul de cumpărături, este cumpărat destul de des, pentru că face parte din cultura noastră. Astfel, optimi­zarea costurilor, optimizarea creditării şi accesarea fondurilor europene pentru dez­voltare, cât şi relaţia cu o partenerii şi con­sumatorii sunt foarte importante şi trebuie să ne adaptăm rapid noilor schim­bări pe toate planurile“, a afirmat Marian Olteanu, fondatorul Gramma Wines, producător de vinuri din Iaşi.

În cazul său, pentru a optimiza costurile se bazează pe viile nou plantate, care vor intra anul acesta pe rod şi de la care speră la o producţie mai bună. „Costurile cele mai mari sunt pe partea de ambalaje. Sticla s-a scumpit cu 100% într-un an, cartonul, de altfel, s-a scumpit foarte mult, iar stocurile de vin trebuie păstrate la temperatură scăzută, iar afară nu e frig şi trebuie să consumăm energie. În momentul acesta, tot ce putem să facem este să ne bazăm pe canalul de vânzare direct, unde vom avea un preţ puţin mai mare“, a explicat Olteanu.

Viorel Tămaş, inginer horticol al Colina Farms, o fermă de legume ecologice cultivate în spaţii protejate (solarii) din judeţul Cluj, a afirmat la rândul său că optimizarea costurilor este o prioritate, subliniind că „tot timpul sunt lucruri de îmbunătăţit“.

„Încerc să mă specializez şi să fiu mult mai bun în ceea ce fac. Deşi noi facem un asolament foarte intensiv pentru culturile ecologice şi pentru legume, mă pot focusa mai mult pe culturile fixatoare de azot, cum sunt leguminoastele“, a precizat el.

În cazul Colina Farms, 2022 a fost dificil, pentru că pe lângă criza financiară şi criza materiei prime s-a simţit şi o schimbare în rândul consumatorilor, în sensul că au devenit mult mai reticenţi şi mult mai mult mai grijulii cu ce şi cât cumpără. Astfel, în 2023 crede că este prioritară optimizarea costurilor.

„Am fost nevoiţi să ridicăm puţin preţul cutiei cu legume pe care o livrăm, dar ne-am uitat la inflaţie şi nu am vrut să creştem mai mult preţul, chiar dacă am avut un profit foarte mic. Am ales să rămânem la preţurile acestea ca să poată să rămână şi clienţii alături de noi. Eu încerc să reduc cât de mult pot costul de producţie şi să găsesc soluţii“, a mai spus Tămaş.

El crede că vor rămâne pe piaţă în 2023 doar cei care îşi fac treaba foarte bine şi au o relaţie serioasă şi de încredere cu furnizorii şi clienţii.

„Prima noastră aşteptare ca fermieri este să vedem puţină stabilitate legislativă şi apoi ne dorim să întreţinem bine relaţiile cu furnizorii de inputuri, partenerii din sistemul bancar, partenerii din sistemul asigurărilor, oamenii cu care lucrăm zi de zi şi e important să îi avem alături în continuare în activitatea noastră“, a mai spus Alina Creţu. 

 

Alina Creţu, director executiv, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România:

Nu este suficient doar ceea ce facem noi ca fermieri sau ca antreprenori să ne adaptăm, ci este important să beneficiem de un cadru legislativ clar şi coerent, iar măsurile care se iau pentru agricultura ar trebui să poată fi aplicate.

 

Viorel Tămaş, inginer horticol, Colina Farms:

La noi e cald, dar pe mine nu mă bucură faptul că nu avem temperaturi normale pentru perioada aceasta, pentru că poate să ne aducă probleme pe viitor. Noi avem legume în solarii şi în sere, dezvoltate foarte bine, dar dacă apar brusc temperaturi negative o să le afecteze.

 

Mihai Chesnoiu,acţionar, Sere Chesnoiu: 

Simţim creşterea preţului legumelor, în 2022 preţurile la noi au crescut cu 25%, dar costul energiei a crescut cu 100%. Astfel cred că în 2023 ar trebui să avem o creştere de 40-50% a preţului legumelor faţă de 2021.

 

Marian Olteanu, fondator, Gramma Wines:

Focusul meu în perioada aceasta este asupra noului Plan Naţional Strategic, pe perioada 2023-2027, car vine cu noi bugete şi înţeleg că mecanismul de accesare a fondurilor va fi mai facil. Ne dorim să accesăm fonduri europene pentru modernizare.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny