ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Horia Lupu, director general, Agra Asigurări în România: La noi în companie în 2022 va fi o creştere semnificativă faţă de anul trecut. Rămâne de văzut dacă suprafeţele asigurate la nivel de ţară vor creşte sau doar sumele asigurate

01.04.2022, 11:00 Autor: Florentina Niţu

Horia Lupu, directorul general al Agra Asigurări în România, singura firmă dedicată exclusiv asigurărilor agricole, cu prime brute subscrise de peste 16 milioane de euro în 2021, spune că în acest an compania pe care o reprezintă va înregistra o creştere semnificativă faţă de anul trecut. El a fost prezent în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

„Anul trecut am încheiat în forţă, cu un număr mare de subscrieri, iar acum încă aşteptăm, deoarece clienţii nu sunt foarte activi la început de an. De obicei, mulţi dintre ei aşteaptă răsărirea culturilor de primăvară şi apoi se îndeaptă către asigurări. (...) La noi în companie în 2022 va fi o creştere semnificativă faţă de anul trecut. Rămâne de văzut dacă supra­fe­ţele asigurate la nivel de ţară vor creş­te sau doar sumele asigurate. Urmă­toarea lună este decisivă“, a afir­mat Horia Lupu, directorul gene­ral al Agra Asigurări în România.

Agra Asigurări Oesterreichische Su­cursala Bucureşti face parte din gru­pul Agra Asigurări, originar din Aus­tria, care a deschis sediu în Ro­mâ­nia în 2016. Anul trecut, com­pa­nia a asigurat la nivel naţional circa 900.000 de hec­tare, din cele peste 5 mi­lioane de hec­tar­e cultivate cu cereale, iar ce­le mai cău­tate poliţe au fost pentru asi­gu­ra­rea plantaţiilor în cazul furtunii, al ploii torenţiale, al in­cendiului, în­ghe­ţului, al răsăririi târzii şi al secetei. „Anul trecut, în judeţul Dolj, un cli­ent, în 45 de mi­nute a pierdut aproape 1.000 de hec­tare din cauza ploii to­ren­ţia­le. Despă­gubirile au fost consistente.“

În prezent, compania oferă asigu­rări pentru 12 riscuri şi recent a adus pe piaţă un produs parametric prin care clientul îşi poate asigura deficitul de umiditate a solului prin date pri­mite cu ajutorul sateliţilor.

Lupu a men­ţionat că acum sunt anumite zo­ne din ţară cu probleme, pentru că culturile de toamnă, de grâu şi orz, au plecat greu în vegetaţie, iar în lunile ianuarie şi februarie au fost precipitaţii reduse.

„Noi suntem pe un trend crescător din iarnă, de anul trecut, şi, din punctul meu de vedere cererea este în continuare în creştere, dar trebuie să vedem efectiv cum vor veni clienţii să-şi facă poliţe de asigurare. (...) Primile cereri din partea clienţilor sunt pentru majorarea sumelor asigurate. Suntem deschişi pentru discuţii, dar trebuie să vedem ce riscuri ne asumăm pentru că în acest moment preţul cerealelor este mare. Este foarte important că aceste sume asigurate rămână la acelaşi nivel şi în anii următori, ca să acceptăm anumite majorări a plafonului a sumelor asigurate“, a mai spus Horia Lupu.

El a precizat că în acest moment nu se întrevede o creştere a suprafeţei agricole asigurate, care anul trecut a acoperit circa 2,5 milioane de hectare, aproape jumătate din suprafaţa cultivată cu cereale.

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny