ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Investiţiile în energie verde şi crearea unor stocuri de materii prime, printre soluţiile găsite de managerii din industria agroalimentară pentru a preîntâmpina o potenţială criză în business. „Este un an atipic, în care nu îţi poţi face o strategie şi nu ai predictibilitate.“

10.09.2022, 11:14 Autor: Florentina Niţu

În contextul în care utilităţile şi materiile prime sunt mai scumpe, iar cele din urmă se găsesc mai greu şi se anunţă o scădere a producţiei pri­mare – de cereale – din cauza secetei, mediul privat s-a activat rapid pentru a-şi pune businessul la adăpost. Investiţiile în energie verde şi crearea unor stocuri de materii prime se numără printre soluţiile găsite de managerii din industria agroali­mentară, potrivit informaţiilor oferite de invitaţii prezenţi în cadrul ediţiei din 5 septembrie a emisiunii ZF Agropower.

„Eu am prevăzut o creştere a preţului la energie şi începând din 2019 am făcut o investiţie prin care am pus pe acoperişul fabricii panouri fotovoltaice, iar astfel mi-au scăzut foarte mult cheltuielile cu energia electrică. Totodată, datorită acestui lucru şi creşterile de preţ ale produsul finit au fost mai mici“, a spus Feuzi Ismail, acţionar al companiei Sultan Prodexim, companie care deţine o fabrică de dulciuri în localitatea Medgidia (jud. Constanţa) din 1994. De asemenea, Cosmin Moldovan, director general al Moldovan Carmangerie, un business integrat de la producţia de cereale până la propriile magazine de desfacere, cu o cifră de afaceri de aproape 100 de milioane de lei, spune că are în desfăşurare o investiţie în două centrale fotovoltaice pentru a-şi asigura o parte din consumul de energie. „Anul acesta ne-a lovit în toate zonele noastre de activitate. Toate creşterile de preţ ale energiei, scumpirea şi lipsa materiei prime din zona vegetală şi prezenţa secetei au condus la un an foarte greu. Mai mult, pentru faptul că suntem considerată o companie mare datorită numărului de angajaţi, dar nu şi a cifrei de afaceri, nu putem primi ajutoare de la stat. (...) Este un an atipic, în care nu îţi poţi face o strategie şi nu ai predictibilitate“, a subliniat Moldovan.

Seceta pedologică din acest an ar putea duce la înjumătăţirea producţiei de porumb faţă de anul trecut, conform estimărilor făcute de specialişti. De altfel, producţia de grâu a scăzut cu 15-18% faţă de anul trecut, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii. 

În plus, Moldovan susţine că există probleme pe lanţul de aprovizionare şi, în special, la carnea de porc, la care România este deficitară, din cauza prezenţei pestei porcine.

„Este un vid şi îl acoperim din importuri cu marfă scumpă, costuri de transport mari şi întârzieri. Este o provocare astăzi să mai faci business integrat.“

Alexandru Ardelean Toth, proprietarul firmei Sandy Impex din Oradea, care face produse de panificaţie şi patiserie şi deţine propria moară, a menţionat că în momentul de faţă şi-a asigurat businessul din punct de vedere financiar şi a făcut stocuri de materii prime, dar nu pentru o perioadă mai lungă, şi încercă să menţină businessul în picioare, „pentru că viitorul nu arată strălucitor“.

„La grâu, din cauza faptului că nu am reuşit să ne aprovizionăm pentru 12-14 luni, cum făceam până acum, ci doar pentru 9 luni, am oprit măcinişul şi am achiziţionat făină la un preţ foarte bun din Ungaria, contract pe care l-am semnat până în luna octombrie, inclusiv. Am preferat să rămânem cu grâu pe stoc, pentru că nu ştim ce ne aduce viitorul, iar dacă preţurile vor exploda la grâu, noi vom putea ţine preţul la pâine la acelaşi nivel“, a afirmat Alexandru Ardelean Toth. În ceea ce priveşte energia, el a spus că s-a adaptat la preţul subvenţionat, care a crescut cu 300% pentru compania Sandy Impex.

Ismail a subliniat că vede o criză mare de materie primă, pentru că o mare parte din produsele care îi sunt necesare industriei procesatoare vin din import. „Întreprinderile noastre nu mai există. Avem o fabrică de zahăr din sfeclă de zahăr şi două fabrici de amidon, deoarece a scăzut producţia din România, din cauza legislaţiei care a descurajat-o. Noi am căutat să luăm materie primă din ţară, dar în ultima perioadă suferim foarte mult din lipsa materiei prime.“

Feuzi Ismail, acţionar, Sultan Prodexim: Noi am căutat să luăm mereu materii prime din România, iar asta ne-a afectat într-o măsură, pentru că efectul scumpirii energiei electrice şi a gazelor s-a simţit şi nu am fost pregătiţi noi ca ţară pentru acest lucru. Am crescut puţin preţurile dulciurilor, ne-au scăzut volumele vândute, dar suntem pe linia de plutire.

Cosmin Moldovan, director general, Moldovan Carmangerie: Simţim o scădere de 15-20% a volumelor consumate în retail şi trebuie să căutăm noi pieţe de desfacere, pentru că capacităţile de producţie sunt mari. Tocmai am investit într-un depozit logistic şi ne chinuim cu distribuţia. Consumatorii caută produse mai ieftine, mai industrializate, şi lasă produsele de calitate pe raft.

Alexandru Ardelean Toth, administrator, Sandy Impex: Consumul de pâine scade, în iulie 2022 scăderea a fost de 8,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi am înţeles că am fost printre fericiţi, deoarece scăderile au fost de până la 20% la unele fabrici.

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny