ZF Agropower. Mihai Moraru, fondator, Agro-EST Muntenia, centru de cercetare agricolă de 6 mil. euro la Buzău: Am vrut să facem un proiect de cercetare cu fermierii din România. Noi puneam 1 mil. euro, ei 200.000 de euro, n-au fost interesaţi. La fermierii din Bulgaria am găsit deschidere

Dincolo de lipsa investi­ţiilor în cercetare din partea statului, nici mediul privat nu este mai deschis. Deşi se con­fruntă cu probleme grave cau­zate de schimbările climatice, fermierii români nu sunt încă interesaţi de cercetare şi nu sunt dispuşi să investească în soluţii. În schimb, fermierii din Bulgaria, deşi au o agricultură mai mică şi mai slab dezvoltată, înţeleg urgenţa şi necesitatea investiţiilor, potrivit lui Mihai Moraru, fondatorul Agro-EST Muntenia, care a construit un centru de cercetare agricolă de 6 milioane de euro la Buzău de care acum beneficiază mai mult fermierii din statul vecin din sud.

„Anul trecut, am avut o întâlnire cu anumite asociaţii de fermieri, în care noi ne-am asumat un cost de finanţare al proiectului de cercetare de aproximativ 1 milion de euro, iar toţi fermierii din România trebuia să suporte un cost de 200.000 de euro. Răspunsul lor a fost că nu vor să dea bani. Ce să zicem atunci? Am început programul noi, pe cont pro­priu, şi lăsăm deoparte proble­mele care, deşi stringente pentru fermierii din România, nu par să-i preocupe. În schimb, am găsit deschidere la fermierii din Bulgaria, care nu doar că sunt dispuşi să suporte acel cost, dar vor să se inte­greze şi mai mult în programul de cercetare. În România, me­reu discutăm despre aceleaşi probleme: nu sunt bani, nu avem bugete, nu avem admi­nis­traţie“, a spus Mihai Moraru în emisiunea ZF Agropower, pro­iect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. El spune că a investit în acest centru de cercetare por­nind de la ideea de a identifica factorii care li­mi­tează produc­ţiile fer­mierilor în noile condiţii cli­matice – mai ales în ultimii cinci ani, afectaţi de secetă – şi de a găsi soluţii pentru a-i ajuta să economi­sească şi să îşi reducă costurile.

Potrivit lui, centrul din Buzău dispune acum de un laborator considerat cel mai modern din Europa Centrală şi de Est, unde se pot desfăşura programe de cercetare pe sol, apă, nutriţia plantelor aplicată atât la sol, cât şi foliar, trata­mente fitosanitare, îngrăşă­minte solide şi apă de irigaţii.

De asemenea, se analizează factorii limitativi recenţi, precum infecţiile microbiene, care afectează în special fermele cu irigaţii intensive, şi virozele tot mai frecvente în culturile din România.

„Am constatat că fermierul din România nu prea este interesat de cercetare. Noi am încercat, în ultimii doi ani, să pornim anumite programe de cercetare cu diverse cooperative şi asociaţii de fermieri din România. Însă acestea se blochează în momentul în care fermierii trebuie să vină cu o parte de cofinanţare. Există programe europene cu finanţare privată sau programe europene care bonusează colaborarea dintre un actor privat, un institut de stat sau privat şi fermierii. Dar costul finanţării trebuie împărţit în mod egal, în funcţie de participarea fiecăruia”, a subliniat el.

 

Ce a mai spus Mihai Moraru, fondator al Agro-EST Muntenia la ZF Agropower:

► Avem singura investiţie în cercetare agricolă privată din România cred că în ultimele decenii, cu un buget destul de consistent. Am ajuns într-un punct în care avem companii multinaţionale puternice care vin către centrul nostru de cercetare pentru anumite proiecte. Pe de altă parte, ce nu ne bucură este lipsa de interes pe care o avem în România din mai multe structuri, nu mă refer doar la cele guvernamentale, în a gândi cu adevărat programe de cercetare.

► Programul de cercetare nu înseamnă doar urmărirea unei probleme. Este o parte din cercetare să urmărim ce se întâmplă într-o fermă, la anumite cultură sau în anumite perioade ale anului sau anumite probleme. Cercetarea în schimb se termină când găseşti soluţia. Nu e suficient să aduni date dacă acele date nu te ajută în a găsi soluţia respectivă. Problema asta de a găsi soluţia necesită foarte mult timp şi necesită foarte mulţi bani.

► Facem cercetare, în primul rând, pentru că eu şi câţiva colegi am fost foarte pasionaţi de această bucată lucrând în mai multe universităţi, majoritatea din afara ţării, pentru a identifica diverse probleme. Totul ţine de dotarea pe care poţi să o ai. Dacă nu este adaptată şi nu poate exista o legătură foarte puternică cu alte centre de cercetare, tu poţi să ai o intenţie foarte bună, dar nu poţi să fii parte a unui tip de program de cercetare. Aceasta e principala problemă a României. Nu avem aparatura şi personalul pregătit pentru a ne putea integra foarte uşor în programele societare europene.

► Noi am investit într-un centru de cercetare şi nu am plecat la drum doar cu scopul de a ne putea interconecta cu centrele din Europa, ci inclusiv cu centrele din Statele Unite, unde am fost şi în 2023 şi unde am fost premiaţi pentru programul de cercetare pe inovaţie pentru partea de nutriţie în ferma. Dar costă foarte mult. Cercetarea are costuri continue. Nu este doar investiţia în sine într-un centru, ea are costuri pe fiecare program.

► Ce ne oferă statul român? Nimic. Noi, de când am pornit acest proiect, am avut mai multe întâlniri, indiferent de partidul sau miniştrii care au fost la conducerea activităţii guvernamentale, şi mi-am dat seama de un lucru: nu-i interesează, oamenii nu înţeleg. Deci avem o problemă de inteligenţă a factorului de decizie şi de capacitate de înţelegere. Este foarte greu să discuţi cu un ministru despre un program de cercetare sau despre o problemă pe care o vezi în fermele din România, când nu înţelege problema în sine sau efectele ei.

► Ne-am concentrat mai mult pe a încerca să explicăm factorului decizional măcar necesitatea de a susţine facilităţi de finanţare sau fiscale. Acum avem doar posibilitatea de a deduce din impozitul pe profit anumite costuri de cercetare, însă cu o birocraţie excesivă. Costurile pentru a îndeplini condiţiile din lege, care trebuie auditate de către un auditor independent, sunt destul de mari. Ajungi la concluzia că, după ce tragi linie şi vezi cât te costă îndeplinirea condiţiilor şi auditul, comparativ cu cât îţi oferă statul ca reducere din impozit, costul final este mai mare decât beneficiul în sine. O altă facilitate, care nu este doar pentru cercetare, ci pentru orice investiţie în România, este deducerea cheltuielilor prin profituri reinvestite, dar şi acolo există o limită legală. În rest, nimic.

► Noi am construit acest centru din finanţări europene şi fonduri proprii. Este anormal ca, în România, să plătim investiţii în cercetare cu o dobândă de aproape 9%, cât este astăzi. Nicăieri în Europa unde mergem nu întâlnim o astfel de situaţie. În Bulgaria, de exemplu – unde avem colaborări –, tot ce înseamnă zona de cercetare primeşte finanţare cu dobândă subvenţionată de stat şi cu granturi. La noi, nu doar că nu am avut acces la granturi, dar nici măcar o subvenţie pentru dobândă nu există, iar aceasta a crescut de trei ori în ultimii patru ani.

► În România nu doar că nu avem o autoritate naţională care să supravegheze programele de cercetare şi să poată oferi recenzii şi evaluări bune pentru multe programe transnaţionale, dar nu avem nici o legislaţie clară care să definească ce înseamnă cercetarea în România, în mod special în domeniul agricol. Aceasta este învechită. Când vorbim de cercetare, ne referim la îmbunătăţiri pe porumb sau floarea-soarelui, dar astăzi, spre exemplu, vorbim despre microbiologie, iar dacă ne uităm la legislaţia din România, observăm că microbiologia nici nu este adusă la standardele actuale.

► Vom rămâne importatori de tehnologie pentru mult timp, dar lumea nu înţelege că cercetarea şi inovaţia nu se fac doar pentru a nu mai fi importatori. Trăim într-o perioadă în care fermierii din România se confruntă cu mulţi factori limitativi ai producţiei. Degeaba importăm tehnologie din Spania sau Franţa, pentru că aceasta se comportă total diferit în România. Ne lipseşte un program naţional. Am văzut în 2025 efecte evidente pe culturi mari, cum ar fi grâul şi porumbul, dar şi pe legumicultură sau pomicultură, care nu erau vizibile anul trecut: deprecierea masivă a producţiei. Avem nevoie urgent de un program naţional.

► Pe partea de finanţare, am avut speranţe mari de la programul PNRR şi am depus trei proiecte: unul pentru energie, unul pentru un aparat de microbiologie şi unul pe partea de digitalizare, pentru că cercetarea de azi presupune aparate care transferă datele către centre de date imediat, care necesită putere şi consum de energie. De exemplu, în ultimele 30 de zile am efectuat mii de analize de plantă şi sol la nivelul României, iar aceste date trebuie stocate, analizate şi folosite pentru a crea tipare.

►Din cele trei programe, cel digital a fost întârziat cu doi ani. L-am depus în 2023, iar contractul a venit abia acum câteva zile, în condiţiile în care costurile au crescut cu 30%. Cel pentru energie a fost aprobat, dar e nefinanţabil, deoarece fondurile au fost alocate pentru doar cinci proiecte mari din cele peste 1000 depuse. Pe cel de microbiologie s-a făcut o evaluare economică şi s-a constatat că în trei ani de la investiţie nu poţi să ai impact economic în judeţul în care vrei să construieşti. Nu poţi să ai un profit pe acea tehnologie în doi ani, aşa cum scrie în cerinţe.