România face progrese în ceea ce priveşte digitalizarea şi tehnologizarea fermelor astfel încât producţia să fie cât mai bună, cu costuri semnificativ reduse şi utilizarea de îngrăşăminte doar acolo unde este necesar, iar creşterea investiţiilor în sisteme de irigaţii aduce oportunităţi în agrobusiness, crede Nikolay Belchev, CEO, Expur, unul dintre cei mai mari procesatori de seminţe oleaginoase şi rapiţă de pe plan local.
„Pot să spun că agricultura este un domeniu unde adopţia tehnologiilor noi cum ar fi, spre exemplu, agricultura de precizie este la un nivel înalt. România se află pe locuri de top în toată Uniunea Europeană la deschiderea fermierilor locali şi, bineînţeles, implementarea ultimelor tehnologii“, a spus Nikolay Belchev în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. El adaugă că România poate trece de la exportator de seminţe la producător de produse cu valoare adaugată prin promovarea acestor practici. Expur, care face parte din grupul francez Avril, a investit în România nu doar în fabrica de uleiuri vegetale unde produce de exemplu brandul Undelemn de la Bunica, ci şi în producţia de biodiesel şi într-o centrală de cogenerare.
„Este un proiect unic din România, o investiţie de peste 15 milioane de euro, care produce aburi pentru procesele tehnologice din fabrică şi în acelaşi timp produce curent electric pentru fabrică, folosind combustibil biomasă şi anume cojile din seminţele de floarea-soarelui“. Practic, Expur procesează miezul de seminţe şi rapiţa pentru a obţine ulei vegetal, iar produsele secundare din procesare precum cojile se folosesc la centrala de cogenerare, iar şrotul în producţia de proteină vegetală pentru hrană animală.
Nikolay Belchev spune că peste 90% din producţia de biodiesel sunt din materia primă produsă la fabrica din Slobozia şi atunci când cererea este mai mare fabrica se aprovizionează cu uleiuri şi de la alţi producători locali.
„România are potenţial să producă şi să contribuie semnificativ la această tranziţie energetică. Investim atât în capacitatea de procesare de floarea-soarelui, cât şi de rapiţă, investim şi în noua instalaţie de biocombustibil avansat“, a punctat Nikolay Belchev. Executivul spune că principalii clienţi de biodiesel sunt deocamdată companiile petroliere. „Dar sunt ţări precum Franţa şi Austria unde biodieseul pur este folosit în transport rutier şi urban. În ultima perioadă avem şi nişte provocări în zona de biodiesel care vin în special de la importuri agresive de produse care folosesc materia primă din afara UE. O provocare majoră cu care se confruntă atât Uniunea Europeană, cât şi România“, a menţionat managerul.
El spune că viitorul stă în energia regenerabilă şi, deşi piaţa suferă provocări din cauza importurilor agresive din afară UE, consideră că producţia locală de biocombustibil bazat pe uleiuri vegetale are viitor şi este foarte importantă atât pentru independenţa energetică locală, cât şi pentru independenţa alimentară. Mai departe, el consideră că agricultura în continuare va fi un domeniu unde se vor face investiţii şi vor intra tehnologii de ultimă generaţie.
„Sunt foarte multe start-up-uri care oferă fermierilor date prin care ei pot să-şi gestioneze fermele mai eficient, să aibă costurile reduse, respectiv emisii de gaze cu efect de seră din agricultură semnificativ reduse. Este minunat!“, a punctat el.
Expur a avut în 2023 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 1,8 mld. lei, o pierdere netă de circa 100 mil. lei şi un număr mediu de 462 de angajaţi, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.
Nikolay Belchev, CEO, Expur: România are potenţial să producă şi să contribuie semnificativ la această tranziţie energetică. Investim atât în capacitatea de procesare de floarea-soarelui, cât şi de rapiţă, investim şi în noua instalaţie de biocombustibil avansat.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE