ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Octavian Vucmanovici, CEO Vifrana: „Ne dorim să ne consolidăm poziţia în Germania şi ca 20% din cifra de afaceri să fie reprezentată de vinurile perlante – petiante, unde şi valoarea adăugată este mai mare“

12.01.2022, 00:06 Autor: Florentina Niţu

Vifrana, unul dintre cei mai mari producători de struguri ecologici după suprafaţa cultivată – 130 de hectare cu viţă-de-vie – investeşte 1,5 mi­lioane de lei într-o linie ultramo­dernă pentru producţia vinurilor perlante - petiante, adică vinuri care se obţin din vin nou aflat încă în fermentaţie sau din must de struguri parţial fermentat, vinuri care au titru alcoolic dobândit de cel puţin 7% şi sunt prezentate în recipiente mai mici, la cererea partenerilor de la export din Germania.

Compania speră ca acestea să reprezinte în următorii ani, ca vânzări, 20% din cifra de afaceri.

„Avem un proiect cu co-finanţare europeană deja acceptat, de 1,5 milioane de euro. Intrăm în zona vinurilor perlante – petiante şi am luat această decizie la solicitările constante ale partenerilor noştri din Germania. Ne dorim să ne consoli­dăm poziţia în Germania şi ne dorim ca 20% din cifra de afaceri să fie reprezentată de vinurile perlante – petiante, unde şi valoarea adăugată este mai mare decât la vinurile liniştite“, a spus Octavian Vucmano­vici, CEO al companiei Vifrana, în cadrul emisiunii ZF Agropower.

Compania are în prezent în portofoliu atât vinuri albe, cât şi roşii şi roze, pe care le pune pe piaţă sub brandurile Patrician, Bob cu Bob, Symposion şi 10 (zece). Pe lângă investiţia în extinderea portofoliului, Vucmanovici a spus că vor investi şi într-un puţ forat, pentru a avea sursa proprie de apă pentru plantaţie. Podgoria Vifrana din judeţul Constanţa a fost înfiinţată în 2006 şi până acum se aproviziona cu apă pentru udat de la o distanţă de 15 km, a explicat Vucmanovici.

Executivul a spus că principalul ţel în 2022 este conectarea industriei vinurilor bio la export şi îşi propune ca Vifrana să iasă la export pe toate canalele, prin toate relaţiile, cu toate eforturile.

În prezent, compania exportă în Germania, între 15 şi 20% din vinuri, dar îşi doreşte să iasă şi în afara Europei.

„Am avut un buget investiţional serios anul trecut şi o să avem şi anul acesta“, a menţionat Vucmanovici, subliniind că 2021 a fost un an provocator, dar 2022 se anunţă a fi un an mai complicat. „Cred că trebuie să schimbăm paradigma în România şi să o privim ca pe o componentă reală a UE, în sensul în care cred că a venit timpul să ieşim puternic la export“, a adăugat el.

„Mă aştept ca în 2022 să ajungem într-o situaţie dificilă în agricultură, pentru că e complicat să stai la mâna pieţei într-o zonă de stagflaţie“, a precizat Vucmanovici. El a făcut această afirmaţie în contexul în care după valul de scumpiri din vară şi din toamnă, când curentul a crescut de patru ori faţă de acum un an şi toată lumea a mărit preţurile materiilor prime, la raft se vindeau vinurile cu discount de 40-50% de sărbătorile de iarnă, fapt ce a derutat producătorul şi consumatorul.

Vifrana (simbol bursier BIOW) a avut în perioada ianuarie – septembrie 2021 o cifră de afaceri de 3 milioane de lei, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, şi un profit net de 998.000 de lei, conform ultimului raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny