ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Ovidiu Bucătaru, CFO, Grup Şerban Holding: Ce putem să învăţăm de la Israel? Să folosim apă reciclată, epurată, recuperată din ape uzate, menajere, pentru irigaţii

21.05.2021, 00:05 Autor: Florentina Niţu

♦ „Noi suntem astăzi în etapa în care avem nevoie de apă. Cum facem să creăm un program «România udată»?“

România n-are tehnologiile avansate din Israel, ţară în care agricultura se bazează mult pe inteligenţă şi unde tehnologiile avan­sate sunt aplicate peste tot, însă poate să urmeze modelul din acest stat privind redu­cerea risipei de apă, utilizând apa menajeră pentru irigaţii, consideră Ovidiu Bucătaru, CFO în cadrul Grupului Şerban Holding, care activează în agrobusiness.

„Ce putem să preluăm din ceea ce am văzut în Israel? Să folosim apă reciclată, epurată, recuperată din ape uzate, menajere, şi să o ducem într-o zonă în care poate fi folosită extrem de eficient pentru irigaţii“, a spus Ovidiu Bucătaru în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania, Microsoft şi Penny.

Pentru Israel, inovaţia este un instrument esenţial, iar Bucătaru spune că Grup Şerban Holding s-a inspirat din această ţară pentru o investiţie de tip greenfield într-un sistem de irigaţii pe o suprafaţă de 250 de hectare, a cărui valoare se ridică la 1 milion de euro. Anul trecut, compania a mai investit 1,2 milioane de euro într-un sistem de irigaţii care se întinde pe 600 de hectare.

„Proiectul nostru (din 2021 – n.red.) a pornit după o vizită în Israel în care am văzut că independenţa faţă de resursa apă s-a câştigat prin tehnologie. Prin acest lucru a fost bifată folosirea raţională a resursei de apă. Elementele pe care le avem noi în vedere sunt să creăm sursă de apă suplimentară şi resursa aceasta să o folosim printr-un management durabil“, a mai spus Bucătaru.

El a edăugat că noul sistem de irigaţii, prin picurare, oferă companiei posibilitatea de a face economie de apă, fiind cu 50% mai eficient decât un sistem clasic. „Reuşim să aducem apă când trebuie şi cum trebuie, dar o astfel de investiţie înseamnă un capex de 400 de euro per hectar şi pentru un agricultor mediu este greu de susţinut fără să aibă suport“, menţionează Bucătaru.

Cu toate acestea, el afirmă că se găsesc bani, programul Agro IMM Invest fiind o şansă pentru investiţii, dar dificil de accesat de firmele mici, deocarece „este greu să-ţi construieşti un buget de venituri şi cheltuieli pe 7 ani“.

„Noi suntem astăzi în etapa în care avem nevoie de apă. Cum facem să creăm un program «România udată»? Lucrurile ţin şi de accelerarea unor procese care să ne ducă la aceste soluţii. (...) Investiţiile trebuie gândite în sisteme care să ne ajute 20-30 de ani. Dacă nu vom reuşi să luăm banii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar dacă considerăm că România este important pentru siguranţa alimentară, pentru o Românie udată, va trebui ca statul să-şi asume şi să găsească surse de finanţare pentru investiţii, altfel nu avem nicio şansă să aducem viitorul în prezent“, a afirmat Ovidiu Bucătaru.

El menţionează că în prezent există o lipsă de predictibilitate generată de faptul că nu există termene. „Cred că dacă avem termene precise, dacă statul va conştientiza interesul naţional în sectorul irigaţiilor, dacă ne vom face treaba, vom ajunge la cele 3 milioane de hectare irigate.“

În prezent, suprafaţa irigabilă este de 1 milion de hectare, potrivit autorităţilor, iar pentru anul 2021 s-au făcut contracte pentru a se iriga 740.000 de hectare, conform datelor de la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).

„Sunt proiecte de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii începute de 5-6 ani şi nu sunt operaţionale. Problema noastră acum este: când avem acces la apă? Am avut o promisiune (de a accesa bani pentru irigaţii prin PNRR – n.red.), pe care am apreciat-o, dar, din păcate, realitatea (respingerea proiectului de Comisia Europeană - n.red.) ne face să facem un pas înapoi, dacă nu vom reuşi să luăm banii. Suntem într-o situaţie în care, acum, mulţumim că avem apă de la natură“, a mai spus Ovidiu Bucătaru.

Propunerea României de alocare din PNRR pentru reţeaua de apă şi canalizare şi sisteme de irigaţii este de 4 miliarde de euro, dae PNRR este gândit ca un plan de ieşire din criză şi Comisia Europeană nu este de acord să includă investiţiile în sisteme de irigaţii în proiectele finanţate.

Grup Şerban Holding, cu afaceri de 74 de milioane de euro în 2020, are peste 13.000 de hectare cultivate cu cereale şi oleaginoase, 400 de hectare dedicate legumiculturii, trei ferme de creştere a puilor şi cinci băcănii.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny