Povestea brandului de lactate Bömbi a început când în familia Hegyi, cu experienţă în cultivarea cartofilor, a apărut problema valorificării celorlalte culturi folosite pentru rotaţie.
Aşa că după 2009 Andrea Hegyi, după terminarea facultăţii, s-a decis să cumpere nouă vaci astfel încât să valorifice această producţie şi ulterior s-a asociat cu o altă familie din comună pentru a demara o fabrică de lactate. „Noi mereu am reinvestit profitul şi în timp am mai luat vaci. Şi la un moment dat a venit o oportunitate din fonduri europene. Am reuşit să accesăm un proiect şi să construim un grajd pentru vaci de lapte. Momentan avem un grajd nou pentru 140 de capete la muls robotizat de ultimă generaţie. Şi cu acest proiect am construit făbricuţa de lactate unde valorificăm laptele obţinut din ferma noastră“, a povestit Andrea Hegyi, proprietar al fermei Andy Zoofarm.
Investiţia în dezvoltarea fermei şi a fabricii s-a ridicat la circa 2 milioane de euro, din care 70% a provenit din fonduri europene, iar 30% surse proprii. Andrea Hegyi spune că motivele din spatele deciziei de a investi într-o fabrică au fost pe de-o parte faptul că nu exista niciun brand al zonei în magazine, localnicii aveau nevoie de o alternativă de calitate, iar pe de altă parte valorificarea producţiei agricole.
„În zona noastră nu prea există fabrici de procesare a laptelui. Cea mai aproape a fost la Miercurea-Ciuc, o fabrică mare de lactate, care acum este închisă. Şi nici noi nu ne-am ocupat de fabricarea produselor lactate. A fost o chestie nouă pentru noi. Dar cred că am reuşit bine, am început şi sperăm să prospere activitatea în viitor“. La Miercurea-Ciuc fabrica de lactate este a gigantului Lactalis, care a decis în 2024 să o închidă. De această decizie au fost afectaţi peste 90 de salariaţi. „De acolo au venit doi colegi şi suntem bucuroşi pentru că au venit cu experienţă“. Gama de produse Bömbi, care include brânzeturi, brânzeturi maturate de tip gouda, chedar şi de tip Trappist, dar şi lapte şi iaurt, se găsesc atât la magazinul de la fermă, cât şi pe rafturile unor magazine din zonă precum Amigo, Mercur şi Argonauta Food.
Practic, acum produsele se găsesc în judeţele Harghita, Mureş, Covasna. „Chiar suntem interesanţi să cautăm şi magazine mai mari dacă vor să colaboreze cu noi, dar să ştiţi că mai greu să intrăm în magazine mari. Totuşi noi încercăm“. De altfel, în prezent fabrica lucrează doar la circa 20% din capacitatea de producţie deci este loc de creştere. „În următorii ani avem planuri şi pe partea de marketing, să schimbăm puţin brandul, dar aş vrea să văd Bömbi şi pe rafturile magazinelor mai mari din toată ţara. Vreau să fie un brand premium, care să reprezinte ferma noastră, să fie făcut numai din laptele obţinut din fermă“.
În continuare, cele două familii de antreprenori îşi doresc să extină puţin fabrica, să achiziţioneze câteva utilaje, astfel să poată să producem mai multe tipuri de produse lactate, de exemplu smântână, unt. „şi dorim să extindem şi ferma puţin, pentru că o să avem nevoie de încă un graşd pentru tineret şi pentru animalele care nu sunt la muls“.
Acum produsele Bömbi se găsesc în judeţele Harghita, Mureş şi Covasna
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE