ZF Agrobusiness

ZF AGROPOWER. Peste 200 de români cultivă arahide pe suprafeţe experimentale, leguminoase la care China este lider mondial. Arahidele se pretează la soluri nisipoase, iar România are peste 400.000 hectare

19.04.2022, 00:06 Autor: Florentina Niţu

În anul 2021, peste 200 de români au cultivat în grădinile proprii, cunoscute şi sub denumirea de pământ, arahide o nişă ce prinde rădăcini tot mai adânci în zonele cu soluri nisipoase din România. Astfel, cultura ce se pretează la locuri aride şi semiaride poate creşte exponenţial în următorii 5-10 ani la nivel naţional, pentru că România are peste 400.000 hectare de soluri nisipoase, a fost una dintre concluziile ediţiei din 18 aprilie a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

„Consider că în următorii 5-10 ani această cultură de nişă va câştiga mulţi fermieri, mai ales tinerii sunt hotărâţi să încerce lucruri noi şi care se documentează. Cred că şi statul va sprijini producătorii care îşi doresc să realizeze o producţie prin deschiderea unui culoar către dezvoltare la nivel legislativ. Acum, sunt în jur de 200 de fermieri care au solicitat seminţe de la noi numai într-un an şi care cultivă în grădinile proprii la început, pentru consumul propriu, apoi gustă şi vecinii şi rudele şi se conving că pot fi cultivate în România şi creşte suprafaţa“, a spus Aurelia Diaconu, director la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.

Arahidele sunt originare din America de Sud şi în România primele descrieri ale acestei culturi au apărut în anul 1936, făcute de specialişti de la Facultatea de Agronomie de la Universitatea din Craiova, iar în 1974 au apărut primele culturi experimentale la Staţiunea Didactică Experimentală Sâmbureşti, care aparţinea de Universitatea din Craiova. La finalul anilor ’90 au fost omologate două soiuri, Dăbuleni şi Viorica, iar în 2015 a apărut şi soiul Viviana, potrivit Aureliei Diaconu.

„Este o cultură uşor de cultivat, cu tehnologie simplă, o cultură de nişă care nu le dă de furcă celor fără experienţă în agricultură. Sunt persoane care de la un an la altul măresc cantitatea cumpărată pentru producţie şi dacă statul va veni cu o subvenţie specifică pentru această cultură vor fi mai mulţi fermieri interesaţi şi vor creşte suprafeţele cultivate“, a afirmat Milica Dima, cercetător ştiinţific şi specialist în cultura de arahide. Ea a subliniat că arahidele se pretează pentru zona solurilor nisipoase şi prezintă o bună adaptare la condiţiile terenurilor uşoare, unde şi temperatura este mai ridicată.

Cum se cultivă şi recoltează arahidele?

Arahidele se scot din păstăi înainte de semănat şi se cultivă în stare proaspătă pentru a răsări mai repede, în 7-10 zile. Ele se pun la distanţe de 15-20 cm pe rând şi 60 cm între rânduri. Ele, deşi sunt rezistente în faţa secetei şi le place căldura, trebuie udate bine de două - trei ori până la răsărire, astfel că este nevoie de sistem de irigaţii. De asemenea, este important ca atunci când sunt puse în pământ temperatura solului să fie în medie de  14-15 grade  pentru următoarea săptămână, a explicat Gheorghe Păpurică, fondator al Grădinii Bi-Schon. Florentina Niţu

Din momentul plantării în circa 30 de zile înfloresc arahidele şi în tot acest timp terenul trebuie să fie foarte bine curăţat de buruieni, iar după aceea se fac două bilonări ca la cartofi, ca plantele să poată să fructifice cât mai mult.

„Se recomandă a fi recoltate toamna după 1 octombrie, dar nu mai târziu de 15 octombrie, înainte de începerea ploilor de toamnă ca arahidele să nu se îmbibe cu a apă şi să se umple de noroi. Ele se extrag prin tragere la fel ca şi cartofii şi apoi se rupe planta de arahide şi se pune la uscat într-un loc unde sunt curenţi de aer pentru a se aerisi cât mai bine. După ce se usucă se depozitează în saci de hârtie în locuri uscate“, a completat Păpurică.

El a mai menţionat că 1 kg de arahide pentru sămânţă costă între 25 şi 40 de lei şi pentru o cultură de 100 de metri pătraţi este nevoie de 1,5 kg de arahide în păstăi sau de 900 de g de arahide boabe, iar producţia pe această suprafaţă este de 15-20 de kg.

În 2020, producţia mondială de arahide a fost de 71,6 milioane de tone, arată datele Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU. China este cel mai mare producător la nivel mondial cu o producţie de 18 milioane de tone de arahide în coajă în 2020, urmată de India (9,9 mil. tone) şi Nigeria (4,5 mil. tone). România lipseşte de pe listă, fiind încă o cultură de nişă la nivelul ţării noastre.

„China este cel mai mare producător pentru că are costuri mici de producţie şi arahidele sunt  cultivate pe suprafeţe mari, sunt subvenţionate, fermierii au utilaje performante pentru recoltare, au mână de lucru şi utilităţile sunt mai ieftine decât la noi şi îşi permit să ofere preţuri competitive când pun produsul pe piaţă“, a afirmat Gheorghe Păpurică.

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny