ZF Agropower. România nu mai poate face bani în agricultură doar din vânzarea de materii prime: recoltele de cereale şi legume sunt foarte bune, dar preţurile nu acoperă costurile

Anul agricol 2026 se anunţă unul foarte bun pentru majoritatea culturilor, fie că vorbim de grâu sau rapiţă, fie că vorbim de castraveţi sau cartofi, cu excepţia unor zone din vestul ţării, Moldova şi Dobrogea, unde lipsa ploilor şi-a pus amprenta asupra producţiilor şi fermierii estimează o scădere de 10-30% faţă de medie.

Totuşi, recoltele bune nu înseamnă şi profit, pentru că preţurile la cereale şi legume sunt prea mici pentru a acoperi costurile tot mai mari cu inputurile, combustibilul, dobânzile şi arenda, iar dacă România vrea să câştige în conti­nua­re din acest sector trebuie să renunţe la modelul bazat pe vânzarea de materie primă şi să investească în procesare, dar nu numai. Agricultura are nevoie de şcoală, nu doar de pământ, a fost una dintre concluziile ediţiei din 13 iulie a emisiunii ZF Agropower, proiect susţinut de Banca Transilvania.

„Anul 2026 arată foarte bine din punctul de vedere al culturilor. Din punctul de vedere al precipitaţiilor, avem nişte probleme în partea de vest a ţării, dar nu extraordinar de mari, cum am avut în urmă cu trei-patru ani în Moldova şi, într-o oarecare măsură, în Dobrogea. În rest, precipitaţiile se încadrează în limite normale. Problemele sunt legate de costurile inputurilor şi de costurile de producţie, precum şi de preţurile materiilor prime pe care le vindem“, a spus Nicu Vasile, membru al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Anul 2026 ar putea aduce cea mai bună recoltă din ultimii cinci ani. Producţia de cereale şi plante oleaginoase a României este estimată la 30,5 milioane de tone în 2026, potri­vit prognozei publicate de COCERAL, asociaţia europeană a comerţului cu cereale şi oleaginoase.

„În vest, avem o secetă pedologică destul de accentuată, cauzată de scăderea nivelului freatic la o adâncime mult mai mare decât eram noi obişnuiţi. Astfel, culturile de toamnă, grâul şi orzul, au reuşit să se dezvolte doar din precipitaţiile care au venit aşa cum au venit. În luna aprilie am avut doar 4 litri de precipitaţii, iar ploile din mai au ajuns la noi abia după 14 mai. În anumite zone, reducerea producţiei a fost destul de mare. Mă refer la Cenad şi Sânnicolau Mare, dar şi partea care se învecinează cu Ungaria“, a spus Nicolaie Apopi, fondator Popagra şi Agro Baden Banat, care lucrează peste 2.000 de hectare în judeţul Timiş.

Ionuţ Vochin, director executiv, Oxigen Agro Product Company: Legumele sunt scumpe, pentru că tehnologiile pe care le folosim sunt în mare parte aceleaşi de 50 sau chiar de 100 de ani. Dacă vrem să generăm antreprenori în domeniul legumicol, lucrurile sunt foarte simple. Dacă vorbim despre securitatea alimentară la legume şi fructe, atunci, cu ajutorul fondurilor europene, ar trebui să existe un departament de prognoză şi de programare la nivelul Ministerului Agriculturii care să genereze un şablon de proiecte. Nu să facă fiecare ce a visat noaptea, crezând că este cea mai bună soluţie. Altfel, mergem pe o cărare nebătătorită, pe care şansa să „te mănânce ursul“ este foarte mare.

 

„Iar la mine, mai în sud-vest, unde mă învecinez cu Serbia, reducerea a fost, să zic aşa, între 10 şi 30% din potenţialul pe care îl aveau culturile în lunile februarie, martie şi până la începutul lui aprilie la grâu şi orz. Rapiţa are o rădăcină pivotantă şi a reuşit să ajungă mai uşor la resursele de apă.“

În ceea ce priveşte culturile de porumb şi de floarea-soarelui, acestea sunt într-un stadiu bun de dezvoltare, tot datorită rădăcinilor pivotante, iar clima a început să se răcorească, după un final de iunie destul de călduros, ca o lună a lui Cuptor, deşi nu era încă luna iulie, a menţionat fermierul.

„Noi facem tratamentele specifice sezonului la porumb şi la floarea-soarelui şi sperăm la o producţie bună. În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt foarte mici atât la orz, cât şi la grâu. Singurul preţ care este mai acceptabil şi care poate să îţi ofere o anumită rezilienţă este cel al rapiţei, care, de departe, este cea mai rentabilă cultură. Doar că nu putem avea o singură cultură în fermă. Mai mult decât atât, trebuie să ţinem cont de o rotaţie a culturilor, pentru a evita riscurile apariţiei unor boli sau dăunători“, a subliniat Apopi.

Pe bursa paneuropeană Euronext de la Paris, grâul şi porumbul se tranzacţionează, în medie, cu 200 euro/tonă, cu 15-20% mai puţin decât acum trei ani, iar rapiţa cu circa 500 de euro/tonă, cu 15% mai mult decât în anul 2023. Totuşi, fermierii spun că nu ating pragul de rentabilitate.

„La cultura de porumb preţurile sunt extrem de mici. Dacă ne gândim la o cultură de porumb care să fie productivă şi rentabilă, cu producţii de peste 10-12 tone la hectar, ne lovim de o altă problemă: nu putem recolta această cantitate cu umiditatea optimă. Când ai producţii foarte mari, porumbul ajunge mai târziu la maturitate, spre sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie. Dacă îl recoltăm la o umiditate de 20-22%, trebuie uscat, iar costurile de uscare sunt extrem de mari, din cauza preţului energiei şi al gazului. Astfel, rentabilitatea este afectată. Avem două puncte extrem de importante care apasă asupra rentabilităţii culturii de porumb: pe de o parte, dacă vrem producţii mari trebuie să irigăm, ceea ce înseamnă consum de energie şi apă, iar pe de altă parte, dacă recoltăm porumbul cu umiditate ridicată, trebuie să suportăm costurile de uscare“, a explicat Nicolae Apopi.

Nicu Vasile, membru al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR): România, în ultimii 30 de ani, s-a bazat foarte mult pe vânzarea de materie primă, iar acest lucru este dezastruos pentru economie. Acum, avem costuri foarte mari de producţie, cu arenda, cu dobânzile, cu motorina şi cu toate celelalte inputuri şi la final preţuri mici la valorificare. Noi trebuie să integrăm producţia pe un lanţ valoric.

 

Mai mult, spune că atunci când trage linie, la culturile de orz şi grâu vede că nu este rentabil din punct de vedere financiar. „Sperăm ca prin culturile de floarea-soarelui şi de rapiţă, să reuşim să îmbunătăţim puţin balanţa firmei“, a subliniat el, menţionând că a început încă de acum trei-patru ani să reducă suprafaţa cultivată cu porumb şi a înlocuit-o cu orz furajer şi orz de bere.

„Avem o inflaţie foarte puternică pe partea de inputuri. Cel mai important input îl reprezintă îngrăşămintele, adică cele pe bază de azot şi chiar cele pe bază de fosfor. Apoi, avem combustibilii, unde ne-am confruntat cu scumpiri foarte mari în ultima perioadă, iar preţurile nu au mai revenit la nivelurile anterioare, chiar dacă preţul barilului de petrol a scăzut. Am cumpărat motorina cu 8,99-9,10 lei pe litru, deci este extrem de scumpă. Şi, în al treilea rând, costul banilor este constant ridicat de trei ani. Avem un ROBOR mare, la care se adaugă o marjă de dobândă destul de ridicată faţă de ceea ce era acum cinci-şase ani“, a mai spus fermierul din Banat.

Pe de altă parte, în cazul său, apare şi nemulţumirea arendaşilor, pentru că viaţa este mai scumpă, inflaţia este mare şi îşi doresc arende mult mai mari decât în urmă cu cinci-şase ani. „Atunci când tragem linie, este foarte complicat să acoperi aceste costuri, cât şi să te încadrezi într-o zonă de profit.“

El spune că fermierii trebuie să caute soluţii, însă acestea nu pot fi găsite individual, ci doar prin asociere şi în colaborare cu decidenţii. În opinia sa, „luminiţa de la capătul tunelului“ se lasă tot mai mult aşteptată, iar în aceste condiţii este nevoie de măsuri şi de o atitudine fermă pentru ca agricultura să redevină rentabilă în perioada următoare.

Problema preţurilor nu este doar la cereale, ci şi în legumicultură. Ionuţ Vochin, director executiv al Oxigen Agro Product Company din Giurgiu, spune că legume se produc, în ciuda provocărilor climatice, însă preţurile de valorificare sunt prea mici pentru ca firmele să fie profitabile. În opinia sa, soluţia este asocierea şi dezvoltarea capacităţilor de procesare, pentru reducerea pierderilor şi creşterea valorii adăugate. Totuşi, astfel de investiţii necesită bugete consistente şi o colaborare mult mai bună între autorităţi, fermieri, cooperative şi ceilalţi actori din sector.

„Legumele sunt scumpe, pentru că tehnologiile pe care le folosim sunt în mare parte aceleaşi de 50 sau chiar de 100 de ani. Dacă vrem să generăm antreprenori în domeniul legumicol, lucrurile sunt foarte simple. Dacă vorbim despre securitatea alimentară la legume şi fructe, atunci, cu ajutorul fondurilor europene, ar trebui să existe un departament de prognoză şi de programare la nivelul Ministerului Agriculturii care să genereze un şablon de proiecte. Nu să facă fiecare ce a visat noaptea, crezând că este cea mai bună soluţie. Altfel, mergem pe o cărare nebătătorită, pe care şansa să „te mănânce ursul“ este foarte mare“, a spus Ionuţ Vochin.

Ca exemplu, Ionuţ Vochin spune că, în cazul producţiei în spaţii protejate - sere sau solarii, este nevoie ca universităţile şi specialiştii să lucreze împreună pentru a stabili modele economice viabile. Întrebările de la care ar trebui pornit sunt: cât costă un hectar de seră şi cât costă un hectar de seră autonomă? Dacă obiectivul, spune el, este ca România să poată produce roşii în luna martie la un cost de 0,90 euro, sub nivelul competitorilor din Turcia sau Olanda, atunci să pornească de la acest fapt.

„Toate acestea necesită implicare politică, educaţie şi determinare. Dacă vrem să rezolvăm problema securităţii alimentare, trebuie să pornim de la o analiză şi să facem lucrurile exact cum trebuie. Trebuie să învăţăm să gândim, în primul rând, legumicultura“, a spus fermierul.

În acest an, pentru că primăvara a fost foarte rece, în cazul culturilor de câmp, producţia a fost afectată. În spaţiile protejate, nu. În schimb, acolo costurile de producţie au fost mari, pentru că au apărut mutaţii genetice ale dăunătorilor şi bolilor, care trebuie combătute şi înseamnă noi tratamente, iar „asta este o luptă pe care o ducem zi de zi“.

„România, în ultimii 30 de ani, s-a bazat foarte mult pe vânzarea de materie primă, iar acest lucru este dezastruos pentru economie. Acum, avem costuri foarte mari de producţie, cu arenda, cu dobânzile, cu motorina şi cu toate celelalte inputuri şi la final preţuri mici la valorificare. Noi trebuie să integrăm producţia pe un lanţ valoric“, a menţionat la rândul său Nicu Vasile. Totuşi, numai exportul de cereale şi oleaginoase aduce anual circa 5 miliarde de euro în România.

El consideră că trebuie să discutăm mai des despre coşul zilnic al populaţiei şi anume despre carne, pâine, făină, mălai, ouă şi lapte şi să începem să facem procesare. „La carnea de porc, noi suntem mari consumatori şi importăm anual în valoare de 1,2 miliarde de euro. Apoi, importăm fructe de peste 900 de milioane de euro pe an.“