Alin Ion Neamţu, fondator al Mangaliţa Tradiţional NIA din judeţul Timiş, a preluat pasiunea pentru animale din familie şi a decis să devină crescător de porci de mangaliţa, primele cereri venind din partea prietenilor.
De profesie inginer agronom, Alin Ion Neamţu a făcut şi un doctorat pe tema creşterii porcilor de mangaliţa şi a început să crească porci din 2015, ocupându-se în paralel o perioadă şi de legumicultură, pe care a dezvoltat-o prin programul Tânărul Fermier.
„Acum avem o fermă de reproducţie, avem circa 150 de scroafe care sunt în producţie, tot acolo facem acum o fermă cu un alt grad de biosecuritate unde vom şi creşte porci. Dar suntem în curs de amenajare a unei ferme de creştere şi îngrăşare a porcilor în Pojejena 9 (Caraş-Severin). Avem procesare, carmangerie şi două magazine proprii“, a povestit antreprenorul în cadrul emisiunii Zf Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. De asemenea, carnea de mangaliţa care provine din ferma lui Alin Ion Neamţu mai este disponibilă şi în 11 magazine ale unui retailer internaţional. „Ce ne lipseşte este punctul de sacrificare, dar acum lucrăm la deschiderea unui abator vechi din Dumbrăviţa (jud. Timiş), un abator cu capacitate mică pe care l-am preluat, l-am pus la punct şi acum suntem în curs de obţinere a autorizaţiilor. Sperăm ca în curând să îl deschidem şi să închidem practic cercul de producţie. Am ajuns în situaţia în care să avem animalele şi nu aveam unde sacrifica, pentru că în sectorul ăsta zootehnic, la nivelul micilor ferme, nu sunt abatoare“, a precizat antreprenorul. El a povestit că în 2022 a pierdut o fermă de 800 de porci din cauza pestei porcine, practic munca de peste zece ani.
„Dar după o lună m-am dus la bancă şi le-am spus proiectul meu şi am luat-o de la capăt. Dar a fost o lecţie, am învăţat din acea experienţă. Am mers în Germania, am luat nişte echipamente specifice pentru reproducţia scroafelor şi le-am implementat la scroafele de mangaliţa.“
Mai departe, Alin Neamţu îşi doreşte să deschidă o măcelărie cu magazin de prezentare în Timişoara.
Pe de altă parte, el spune că românii sunt tot mai atenţi la calitatea alimentelor, iar carnea de mangaliţa este mai calitativă decât cea a porcului comun, însă fermierilor le este greu să dezvolte astfel de ferme pentru că birocraţia este stufoasă.
„Eu am renunţat la subvenţiile APIA pentru că sprijinul financiar implică multe documente. În plus, te angajezi să menţii un număr de scroafe timp de şase ani, când tu nu ştii ce se întâmplă în 2-3 ani“.
Pe de altă parte, el dă exemplul Ungariei care a transformat porcul de mangaliţa într-un produs de export, livrând porcii în Spania pentru celebrul jamon.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE