ZF AGROPOWER. Valeriu Tabără, preşedinte, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“: Programele mari de siguranţă şi securitate alimentară nu pot porni decât de la soluţii venite din cercetare şi nu sunt făcute pe termen scurt, pe 1-3 ani

În Uniunea Europeană sau în Statele Unite, ţările dezvoltate investesc masiv în cercetare şi dezvoltare în domeniul agriculturii pentru a avea siguranţă şi securi­tate alimentară pe ter­men lung, sintagmă tot mai des rostită începând cu anul pandemic 2020. În contextul în care ne con­fruntăm cu provocări precum schimbările climatice, fluc­tuaţiile pieţei şi crizele economice globale, asigu­rarea hranei sănătoase şi accesibile pentru toţi cetăţenii devine o prioritate însă în România, încă ne aflăm într-un proces de căutare, abordând problemele pe termen scurt, în loc să face un plan coerent pe termen lung, este de părere Valeriu Tabără, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“.

„Programele mari legate de siguranţa şi se­cu­ritatea alimentară nu pot porni decât de la asi­gurarea condiţii­lor ne­ce­sa­re, care pot veni doar din soluţii de cercetare. Şi nu trebuie făcute pe termen scurt - programe de trei ani, în condiţiile în care cercetarea agri­co­lă şi biologică se des­fă­şoară în câmp. Tre­bu­ie să oferi rezultate certe, care sunt strict legate de condiţiile climatice spe­ci­fice şi este nevoie de timp. În România, una dintre marile pro­bleme este lipsa de vizi­une pe termen mediu şi lung“, a spus Valeriu Tabără în cadrul emisiu­nii ZF Agro­power, sus­ţi­nută de Banca Tran­sil­vania şi Penny.

El a adăugat că aici strategiile sunt făcute mereu pe termen scurt sau se găsesc soluţii de mo­ment pentru a „cârpi“ problemele care apar sau găurile care se ivesc. Acest lucru este e­vi­dent, mai ales, în do­meniul agricol, unde deficitul comercial pe produse agroalimentare al României a ajuns la 5 miliarde de euro, cel mai mare nivel înregistrat vreodată.

„Suntem dependenÅ£i de importul de extrem de mul­te produse, inclusiv acolo unde avem programe na­ţionale de sprijin. De exemplu, avem de mulÅ£i ani pro­gra­mul Tomata ÅŸi anul trecut am importat 98.000 de tone de tomate, în condiÅ£iile în care se investesc destul de mulÅ£i bani în acest sector. De ce? Pentru că s-a greÅŸit la pro­gram că nu s-a pus în capătul lui un institut de cercetare, care să producă materialul biologic, semin­ţele de pildă, unde suntem dependenÅ£i“, a subliniat Valeriu Tabără. El crede că este important ca, în România, să existe o bază de por­nire ÅŸi cercetarea să ajungă acolo unde există dezvoltare de tip comercial, prin diverse mijloace, astfel încât să se transforme în profit, mai ales că avem potenÅ£ial agricol. 

Spre comparaÅ£ie, academicianul a subliniat că România a avut o problemă majoră cu mâncarea după Primul Război Mondial, acum un secol, dar, treptat, a început să se redreseze, devenind o exportatoare recu­noscută de produse agroalimentare. Acum, vinde mai multe materii prime ÅŸi produse semitransformate, ceea ce reprezintă o altă problemă legată de eficienÅ£a sectorului. 

În trecut, a precizat el, progresul a început de la dezvoltarea specialiştilor în domeniu, iar acest lucru a revenit învăţământului agricol, fie că era vorba de învăţământul liceal sau de cel universitar. În paralel, s-a construit o reţea de cercetători, creată acum 100 de ani de unul dintre marii arhitecţi ai agriculturii României, Gheorghe Ionescu-Şiseşti, care a introdus o preocupare de prim rang la nivel mondial: schimbările climatice şi condiţiile pedoclimatice ale unei ţări. Astfel, România având o diversitate foarte mare de condiţii climatice, a căpătat o importanţă sporită cercetarea naţională şi a finanţarea acesteia, pentru că, chiar dacă am importa material biologic de înaltă calitate din alte ţări, cum ar fi Spania, acesta ar putea fi total ineficient în condiţiile de pe câmpiile din Bărăgan.

„Cercetarea, indiferent de domeniul în care se desfăşoară, este creatoare de patrimoniu naÅ£ional. Este vorba despre crearea de patrimoniu material, economic ÅŸi, cel mai important, intelectual. Aceasta creează o clasă de cercetători inteligenÅ£i care găsesc soluÅ£ii la problemele cu care se confruntă societatea ÅŸi care devin consilieri pentru decidenÅ£ii, fie la nivel local, regional sau naÅ£ional. Mă refer aici la ceea ce se întâmplă în Statele Unite ÅŸi nu numai, unde cercetarea oferă soluÅ£ii pentru problemele cu care se confruntă societatea ÅŸi contribuie la dezvoltarea unor strategii care, an de an, sunt discutate, dar nu sunt implementate aÅŸa cum ar trebui“, a precizat Valeriu Tabără. 

El a observat în urmă cu câţiva ani legătura dintre sistemul de cercetare din Statele Unite, unde universităţile fundamentează cercetarea, iar rezultatele ajung să fie transferate către centrele de cercetare ale companiilor care le dezvoltă comercial. A dat ca exemplu biotehnologiile, care au început în universităţi cu descoperiri majore în genetică şi biologie şi au evoluat în tehnologii avansate. Părerea sa este că aceste rezultate nu pot rămâne doar la nivelul institutelor de cercetare sau universităţilor, cum se întâmplă deseori în România.

Apoi, pentru a obÅ£ine rezultate precise, trebuie să investim mai mult în dotarea laboratoarelor, deoarece cercetarea agricolă nu se limitează doar la observaÅ£ii vizuale în câmp, însemnări din pix sau cântăriri. Trebuie să se lucreze cu detalii fine ÅŸi multiple elemente pentru ca rezultatele să fie credibile ÅŸi comerciale, în termeni de cantitate ÅŸi calitate, dar ÅŸi adaptabile la condiÅ£iile locale. 

ÃŽn plus, în această ecuaÅ£ie, un element vital la nivel naÅ£ional este resursa umană în cercetare. „O mare problemă pentru România este lipsa de importanţă acordată absolvenÅ£ilor facultăţilor noastre, tinerelor noastre elite, care ar trebui să fie susÅ£inute ÅŸi nu lăsate să plece în afara ţării. Este vorba despre două sectoare importante: învăţământul ÅŸi cercetarea ÅŸtiinÅ£ifică. Aici situaÅ£ia este mai dezastruoasă decât în restul domeniilor ÅŸi asta este legată de asigurarea veniturilor ÅŸi salarizării în sistemul de cercetare, unde ar trebui să existe elemente de susÅ£inere, pentru că aici se realizează performanÅ£a ÅŸi soluÅ£iile pentru marile probleme ale ţării“, a subliniat Tabără. 

Cercetarea rezolvă probleme fundamentale, cum ar fi cele legate de fenomenul secetei, care nu este un lucru oarecare, deşi parcă ne jucăm cu el, a adăugat specialistul. El spune că trebuie să înţelegem că este vorba despre gestionarea climatului general şi, de exemplu, despre consumul de apă. Consumul de apă va deveni cea mai mare problemă a omenirii în viitor, iar reducerea consumului de apă pentru culturi, cum ar fi grâul, ar putea afecta producţia, de aceea este necesar să dezvoltăm soiuri mai puţin consumatoare de apă. Altfel, dacă nu investim şi nu facem eforturi pentru analize, riscăm să pierdem cercetările importante, mai ales în agricultură, de lungă durată pe resursele naturale, cum ar fi solul, apa şi plantele, care se desfăşoară de 60-70 de ani.

„În medicină se discută, la acest moment, identificarea genelor care provoacă un anumit tip de maladie. De ce se face aşa? Pentru a personaliza medicamentele. Pentru a nu administra medicamente generice pentru toţi, care într-un loc fac bine şi într-altul fac rău. Recent s-a anunţat scoaterea unui număr foarte mare de molecule din sistemul sanitar, din domenii de utilizare medicală europeană, de natură sintetică, iar noi le putem înlocui cu cele naturale, dar pentru asta trebuie să aplicăm tehnici care să ne poată aduce la îmbunătăţirea conţinutului şi a calităţii. De exemplu, ştim că uleiurile volatile joacă un rol fundamental în blocarea dezvoltării unor agenţi patogeni şi au dus inclusiv în domeniul cancerului, al celulelor canceroase, la stimularea unor factori de viaţă, de energizare“, a încheiat Valeriu Tabără.