♦ „Asigurările de viaţă, sănătate şi de răspundere civilă personală sunt motive pentru a intra în lumea asigurărilor chiar de la 20 de ani“, a spus Virgil Şoncutean în cadrul emisiunii ZF Asigurări.
Generaţia tânără nu dă skip la protecţia financiară prin asigurare, problema de fapt este că industria de asigurări nu a ajuns în feedul lor. Campionii în orice industrie sunt cei care creează shimbare, nu doar cei care se aliniază la schimbare, a spus Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac, în cadrul emisiunii ZF Asigurări.
„Am adus 50 de studenţi de la două facultăţi, de litere şi cibernetică în cadrul Universităţi Bucureşti, i-am organizat pe echipe şi am lansat o competiţie de idei despre cum putem să ne conectăm noi, ca şi organizaţie, cu generaţia lor. Şi a fost absolut fascinant. Revelaţia mea în acest dialog cu ei a fost chiar exprimată de unul dintre studenţi la final, care a înţeles frustrarea noastră că nu am ajuns la generaţia lor şi ei ne-au spus clar: noi nu dăm skip la protecţie financiară prin asigurare, doar că voi n-aţi ajuns în feedul nostru, voi ca industrie. Surpriza plăcută a fost că sunt extrem de deschişi, înţeleg foarte repede nevoia de protecţie financiară şi vor să se conecteze cu industria noastră, să profite de utilitatea produselor pe care le avem pentru generaţia lor, dar am avut noi o limitare în a ne conecta cu ei, cu limbajul lor şi cu mediul în care ei îşi petrec viaţa“, a explicat Virgil Şoncutean.
El a mai adăugat că acest mediu de tineri este unul foarte efervescent, cu o rată de scalare foarte rapidă pentru că atunci când generaţia aceasta a prins o idee, o multiplică foarte repede.
„Din ideile de campanii pe care ni le-au propus, n-a fost o idee la care să pot să spun că nu este o idee bună. Absolut toate au fost extrem de valoroase şi deja suntem în curs de implementare pentru cele care au fost declarate câştigătoare şi mi-am dat seama că lipsea această punte de comunicare, pentru că receptivitatea lor a fost o surpriză plăcută. Campionii în orice industrie sunt cei care creează schimbare, nu doar se aliniază la schimbare, dar sunt cel puţin trei categorii de jucători în orice industrie. Sunt cei care sunt frontrunner şi creează schimbare şi viteza de schimbare în interior este mai mare decât cea din exterior. Sunt cei care ţin pasul şi cei care nu mai ţin pasul şi mai repede sau mai târziu dispar“.
În ceea ce priveşte piaţa, tendinţa din ultimii ani a devenit evidentă, iar acum, mai mult ca niciodată este momentul potrivit pentru o concentrare mai mare în zona de asigurări de viaţă şi sănătate, pentru că există o deschidere, un nivel de conştientizare în rândul clienţilor şi non-clienţilor pentru aceste forme de asigurare, a mai spus Virgil Şoncutean.
„Alegerea este între a cumpăra o poliţă de asigurare, şi atunci valoarea primei de asigurare va trebui să o acomodezi în bugetul de cheltuieli, sau a nu cumpăra o asigurare, şi atunci trebuie să pui bani deoparte echivalent unei sume asigurate ca să fii protejat în situaţia evenimentelor care în mod normal sunt acoperite de o poliţă, de asigurare de viaţă, sănătate şi alte forme de asigurare. Şi atunci alegerea e uşoară, zic eu. Ori spui bani deoparte echivalent unei sume asigurate, ori cumperi acea sumă asigurată în schimbul unei prime.“
Virgil Şoncutean a mai detaliat că, dacă ne uităm la cele două Românii, cea asigurată şi cea neasigurată, România asigurată, în zona persoanelor fizice, este formată din oameni care sunt poate peste 35 de ani, care au acumulat deja în viaţa lor active, proprietăţi, poate o maşină, bunuri, care pot să facă obiectul asigurării într-o piaţă.
„Rolul fiecărui jucător din asigurări este de accelera această schimbare, pentru că România neasigurată este şi o Românie a tinerilor care nu sunt în contact atât de mult cu lumea asigurărilor şi pentru că patrimoniul material nu a ajuns încă la o acumulare care să-i ducă într-un astfel de dialog. Asigurările de viaţă, sănătate şi de răspundere civilă personală sunt motive pentru a intra în lumea asigurărilor chiar de la 20Ă.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE