ZF Bankers 2021

Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank, vine la ZF Bankers 2021, 6-7 iulie

30.06.2021, 23:39 Autor: Mircea Nica

Bogdan Neacşu, noul preşedinte al ARB – Asociaţia Română a Băncilor şi CEO al CEC Bank, este unul dintre speakerii Conferinţei ZF Bankers 2021, 6-7 iulie, începând cu ora 9.00.

Conferinţa va fi într-un format hibrid, respectiv unii dintre speakeri vor fi prezenţi fizic iar alţii vor intra video.

Bogdan Neacşu, la 42 de ani, este cel mai tânăr preşedinte de bancă din Top 10 bănci. El şi-a început cariera la BNR după care a preluat diferite poziţii în departamentele de risc de la BRD, Volksbank, Garanti, Patria Bank, iar din ianuarie 2019 a venit la CEC, întâi ca prim vicepreşedinte, iar din octombrie 2019 ca director general – preşedinte al Comitetului de Direcţie al băncii.

La ZF Bankers 2021 va vorbi despre planurile ARB, cum încearcă bancherii să câştige încrederea pieţei dar şi despre planurile de creştere ale CEC Bank, instituţie cu o istorie de peste 150 de ani, deţinută de stat şi care se află pe locul 7 în topul băncilor din România.