ZF Bankers 2021

Urmează ZF Bankers 2021, 6-7 iulie. Pentru economişti, creşterea salariilor şi a preţurilor pe piaţa imobiliară constituie un avertisment macroeconomic. În schimb, pentru bancherii comerciali, aceasta este cea mai bună veste

28.06.2021, 00:07 Autor: Cristian Hostiuc

Pentru economiştii băncilor, creşterea continuă a salariilor, din 2012 încoace este un motiv de îngrijorare, aceştia susţinând că această majorare – dublarea salariului mediu şi aproape triplarea salariului minim a fost făcută administrativ, politic, fără o creştere în echivalent a productivităţii. Pentru colegii lor din departamentul comercial, de la retail, creşterea salariilor este cea mai bună veste pentru că pot da mai multe credite în special ipotecare şi imobiliare.

Plus că această creştere a salariilor înseamnă că se diminuează riscul de neplată a creditelor. Pentru CFO-ul băncii, creşterea preţurilor la imobiliare din ultimii patru ani reprezintă o veste foarte bună pentru că valoarea portofoliului de credite imobiliare este mai ridicată şi nu trebuie să constituie provizioane. Reluarea creditării ipotecare şi imobiliare după prăbuşirea pieţei imobiliare din 2009 s-a făcut pe baze mult mai sănătoase la o valoare a apartamentelor mult mai scăzută şi mai realistă decât ajunseseră în 2007/2008.

Portofoliul de credite Prima Casă are o valoare mult mai ridicată, cu un risc aproape de zero, de neplată. Pentru bănci, acordarea de credite ipotecare reprezintă un mare atu, în condiţiile în care creditele de consum nu mai cresc ca acum un deceniu, iar împrumuturile către companii au un ritm de creştere destul de lent. Până în criza COVID, creşterea salariilor an de an era peste creşterea preţurilor imobiliare, ceea ce asigură un plus de sustenabilitate în acordarea creditelor de către bănci persoanelor fizice. 2021 va fi primul an, după un deceniu, în care creşterea preţurilor de pe piaţa imobiliară va fi peste creşterea salariilor.

Această creştere a preţurilor de pe piaţa imobiliară, care se vede şi se simte în oraşele mari încă nu produce motive de îngrijorare pentru bănci, care continuă să dea la foc automat credite ipotecare şi imobiliare. Deşi 2020 a fost un an de criză, au fost bănci care au avut cel mai bun an în acordarea de credite de acest tip. România continuă să fie una dintre cele mai ieftine ţări europene dacă se ia în considerare numărul de ani în care poţi să îţi cumperi un apartament cu salariul mediu pe economie, sub 10 ani, faţă de aproape 30 de ani în 2008. Subiectul creşterii preţurilor de pe piaţa imobiliară, disponibilitatea băncilor de a ţine piciorul pe acceleraţie în acordarea de credite ipotecare, va fi o temă de discuţie la ZF Bankers Summit 2021.