ZF Bankers 2021

ZF Bankers 2021. Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociaţii I Deloitte Legal: Dacă vom avea criptomonede emise de bănci centrale, trasabilitatea transferurilor banilor va fi una mult mai mare decât cea pe care o avem astăzi

07.07.2021, 13:38 Autor: Ramona Cornea

Dacă vom avea criptomonede emise de bănci centrale, trasabilitatea transferurilor banilor va fi una mult mai mare decât cea pe care o avem astăzi, crede Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociaţii Î Deloitte Legal, coordonatorul programului Deloitte Private.

”S-a vorbit foarte mult despre riscurile criminalităţii legate de criptomonede, ce se pierde din vedere este că, dacă vom avea criptomonede emise de bănci centrale, acolo efectul este invers. Sunt experţi care vorbesc despre faptul că trasabilitatea transferurilor banilor va fi una mult mai mare decât cea pe care o avem astăzi, adică se rezolvă problema fungibilităţii banilor. (...) Alt motiv pentru care am convingerea că blockchainul va revoluţiona în termen foarte scurt la scară istorică sectorul financiar este faptul că unul dintre forurile importante la nivel global care a indicat că s-ar putea să ajute la creşterea incluziunii financiare este World Economic Forum de la Davos”, a declarat Andrei Burz-Pînzaru în cadrul videoconferinţei ZF Bankers Summit 2021.

Ce a mai declarat Andrei Burz-Pînzaru în cadrul videoconferinţei:

·        Capitalizarea globală a tuturor criptomonedelor oscilează undeva între 1.500 şi 2.000 de miliarde de dolari. În SUA există circa 40 de corporaţii, entităţi listate pe burse, care au criptomonede în balance sheets. Unele dintre ele sunt fonduri de investiţii, însă altele sunt societăţi cu alt obiect de activitate. Cel mai cunoscut este cazul Tesla, cu 1,5 miliarde dolari, menţionez şi Microstrategy, cu 2 mld. dolari. 

·        În agregat, sunt circa10 mld. de dolari în criptomonede pe balance sheets de societăţi listate pe bursele din SUA, deci supuse supravegherii. La nivel de reglementare, din toamna anului trecut avem deja un proiect de regulament european în Europa pentru piaţa criptoactivelor. Este un regulament ce va aduce  în aria reglementărilor şi piaţa criptomonedelor, ceea ce va da un impuls şi mai mare domeniului respectiv.

·        Comitetul de la Basel, cei care dau tonul în materie de reglementare bancară, a emis o propunere de tratament prudenţial al criptoactivelor în luna iunie a acestui an.  Ideea este că intrăm deja în zona reglementării, nu mai suntem într-o zonă de nebuloasă, de bulă speculativă şi atât. Liderul grupului de inovaţie din Basel Committee a vorbit în termeni foarte clari în ceea ce priveşte criptomonedele care vor fi emise de băncile centrale, iar expresia folosită a fost ”the train has left the station”.

·        European Investment Bank, o instituţie cât de se poate de serioasă, a făcut deja o emisiune de obligaţiuni în luna aprilie a acestui an, cu decontarea pe platformă de blockchain. Nu mai suntem în zona în care să reducem discuţia despre criptoactive la dimensiunea speculativă, se testează deja cu succes variate aplicaţii practice ale tehnologiei blockchain în sectorul financiar. 

·        Avertismentele pe care autorităţile de reglementare le dau consumatorilor cu privire la riscul investiţiilor în criptomonede rămân pertinente şi valabile, ceea ce spun eu este că la nivel global vorbim de o alocare de resurse şi atenţie foarte mare pe tehnologia din spatele criptomonedelor. Lucrurile sunt deja în mişcare.

·        România ar putea să îşi propună un cadru legislativ cât mai prietenos, să operăm cu cât mai multă dechidere faţă de tehnologia respectivă.

·        România nu stă bine la procentul incluziunii financiare, iar tehnologia blockchain ar putea ajuta la creşterea rapidă şi cu costuri mai reduse a gradului de incluziune financiară.