ZF Campionatul mondial de fotbal 2022

Argentina - Arabia Saudită. Cine câştigă meciul PIB-urilor. Argentina vine la Campionatul Mondial din Qatar drept una dintre favoritele la titlu, cu un lot evaluat la 633 de milioane de euro, dar Arabia Saudită câştigă detaşat la PIB - 807 mld. euro faţă de 476 mld. euro ai Argentinei

22.11.2022, 13:49 Autor: Alex Ciutacu

Argentina vine la Campionatul Mondial din Qatar drept una dintre favoritele la titlu, cu un lot evaluat la 633 de milioane de euro, care cuprinde nume precum Lionel Messi de la PSG, Angel Di Maria de la Juventus sau Lautaro Martinez de la Inter Milan.

Acest turneu final s-ar putea dovedi ultimul în care joacă legenda Lionel Messi, 35 de ani, care într-o carieră de bătut recorduri nu a reuşit să plece niciodată cu acest trofeu acasă. Chiar şi dincolo de starul naţionalei, lotul „albiceleştilor” este al treilea cel mai îmbătrânit din competiţie, cu o medie de vârstă de 27,9 ani.

Totuşi, Argentina a venit la acest turneu şi cu jucători tineri, precum Enzo Fernandez de la SL Benfica sau Julian Alvarez de la Manchester City, ceea ce ar putea reprezenta un semnal referitor la modul în care naţio­nala lui Messi vrea să treacă la următoarea generaţie.

Argentina este dublă campioană mondială, în 1978 şi 1986, respectiv  vicecampioană în 1990 şi 2014. Grupa în care a picat în acest an aduce şi un paradox din punct de vedere economic, întrucât ţara cu cel mai mic PIB din grupă este ţara cu cel mai valoros lot şi cel mai bun palmares.

PE SCURT

Deşi este o ţară bogată în resurse naturale şi cu un PIB pe măsură, realitatea economică din Argentina este una tumultoasă, în contextul în care pesoul argentinian a înregistrat în ultimii ani o depreciere constantă, începând de la minus 50% în 2018, la minus 25% în 2019, minus 90% în 2020, respectiv minus 68% în 2021. În 2022, rata inflaţiei a depăşit deja 70%. Compania de comerţ online MercadoLibre este cel mai mare „jucător” din Argentina, fiind listată în SUA, pe Nasdaq, unde are o valoare de piaţă de peste 47 de miliarde de euro.

Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol din lume, iar în contextul economic şi geopolitic al anului 2022 acest lucru s-a tradus printr-un profit masiv în dreptul gigantului Saudi Aramco. Doar în primele nouă luni ale anului, compania a raportat profituri de peste 125 de miliarde de euro. Totodată, Arabia Saudită şi-a adjudecat dreptul de a găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029 într-un megaoraş futurist de 500 de miliarde de euro, care se va numi Neom şi ar trebui construit până în 2026.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet