ZF Campionatul mondial de fotbal 2022

Campionatul mondial de fotbal 2022. Cu o economie 384 mld. euro, Danemarca se impune fără drept de apel în meicul PIB-urilor faţă de Tunisia, cu numai 47,3 mld. euro

22.11.2022, 14:00 Autor: Alex Ciutacu

Danemarca are o economie solidă, bazată din ce în ce mai puţin pe utilizarea combustibililor fosili, iar starea financiară a companiilor şi a populaţiei o face să fie rezilientă chiar şi în faţa unei crize energetice corelată cu o inflaţie în creştere. De fapt, danezii sunt în avangarda reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi a tranziţiei către energie din surse regenerabile. Ţara vrea să-şi reducă emisiile cu 70% până în 2030 şi să atingă neutralitate din punct de vedere al emisiilor până în anul 2050.

Economia Tunisiei a fost lovită puternic de criza generată de pandemie, în contextul în care creşterea economică era deja pe un trend de încetinire. OECD notează că tunisienii se confruntă cu cea mai gravă criză a generaţiei actuale. Totuşi, ţara are parteneri comerciali precum Franţa, Italia sau Germania, pe care se bazează pentru diferite pieţe de desfacere. Printre principalele exporturi se numără îmbrăcămintea şi textilele, produsele agricole, produsele mecanice şi produsele chimice. 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet