ZF Cum creștem industria alimentară românească

ZF Cum creştem industria alimentară românească. „Restaurantul“ de la parterul blocului îşi măreşte încasările. Produsele ready to eat, o piaţă care s-a triplat în ultimul deceniu, continuă să câştige consumatori „Oportunităţile de creştere a acestui segment sunt ridicate“

28.02.2025, 00:05 Autor: Mădălina Dediu Panaete

♦ ZF derulează o campanie editorială susţinută de Scandia Food prin care îşi doreşte să prezinte businessurile din industria alimentară, situaţia unităţilor de producţie, nivelul exporturilor şi importurilor de produse agroalimentare, dar şi modul în care un sector care angajează 150.000 de oameni poate să crească.

Produsele ready to eat sau ready meals, adică acele preparate gata de consum sau care pot fi doar încălzite şi consumate, au avut o creştere de 5% în volum anul trecut, după o stagnare în anul 2023, arată datele retail audit NielsenIQ. În acelaşi timp, produse precum salate, chifteluţe, sendvişuri sau humus, au avut un preţ cu doar 8% mai mare în 2024, faţă de 15% cu cât s-au majorat preţurile acestor produse în anul anterior, conform aceleiaşi surse.

Piaţa de ready to eat este una dintre cele mai efervescente din sectorul alimentar, majoritatea producătorilor mizând pe acest tip de produse. De altfel, datele din piaţă arată că în 2015 această categorie era evaluată la circa 150 mil. lei, iar anul trecut trecea de 550-600 mil. lei (peste 110-120 mil. euro), conform estimărilor ZF. De altfel, în zona de ready meals au pătruns în special producătorii de carne, care au sesizat oportunităţi pe această nişă.

Iniţial, majoritatea producătorilor au început cu preparate ambalate din carne precum piept de pui la grătar sau chifteluţe, însă ulterior mulţi producători au ieşit din această zonă şi au pariat şi pe nugets congelaţi sau chiar pe salate din legume, investind în noi capacităţi de producţie.

În top zece companii din sectorul cărnii, şapte sunt active în piaţa de ready-meals, însă această zonă este un „teren“ de luptă pentru mult mai multe companii, unele chiar mai puţin cunoscute. Ce duce la creşterea acestei pieţe?

„Stilul de viaţă al consumatorilor se schimbă constant. Asistăm acum la o realitate în care consumatorii au tot mai puţin timp pentru gătit şi caută soluţii rapide, convenabile şi gustoase. Cred că oportunităţile de creştere a acestui segment sunt ridicate, atât pentru categoria de semipreparate proaspete, gata de a fi consumate, cât şi pentru categoria de semipreparate congelate, care oferă avantajul unui termen de valabilitate mai extins“, spune Adriana Iorga, manager achiziţii produse proaspete în cadrul Carrefour România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan local. Ea adaugă că produsele cu o pondere semnificativă în vânzări în zona de semipreparate sunt salatele, mâncarea gătită, pizza şi sandwich-urile.

Cât despre ponderea proaspăt versus congelat, Adriana Iorga spune că cele proaspete au cea mai mare pondere în vânzări. „Atât produsele semipreparate proaspete, cât şi cele congelate, au înregistrat o creştere semnificativă, de peste 20%, atât în valoare, cât şi în cantitate (în ultimul an n-red). Această tendinţă demonstrează o preferinţă în creştere a consumatorilor pentru produse uşor de pregătit, reprezentând soluţii rapide şi convenabile pentru mesele zilnice“, a punctat ea. Ideea este susţinută şi de Cosmin Moldovan, fondator şi director general al Moldovan Carmangerie, o afacere integrată din jud. Cluj, care spune că de exemplu“ tinerii, tinerele mame, nu mai preferă să meargă la magazin să cumpere parizelul, să meargă la brutărie să cumpere pâinea, ci dacă ar fi sendvişul gata preparat să îl pună în ghiozdan ar fi foarte bine“. Grupul are două unităţi de producţie a produselor semipreparate, iar având în vedere trendul crescător al acestui segment, antreprenorul va investi într-o nouă unitate de producţie care va fi axată doar pe acest tip de produse. Investiţia se ridică la circa 16 mil. euro şi urmează ca anul acesta sau anul viitor să înceapă demararea proiectului.

De altfel, şi Scandia Food, companie cunoscută în special pentru gama de conserve, a pariat pe o divizie specializată în produse congelate şi pe ready meals. De altfel, reprezentanţii companiei spuneau că dezvoltarea acestei diviziii este un pas firesc pentru grup şi cred că cererea pentru această categorie de produse va creşte constant în următorii ani, având în vedere modificările survenite în comportamentul de consum şi stil de viaţă al românilor.

“Produsele realizate în fabrica Scandia Food Frozen sunt distribuite în principalele reţele de retail modern din România : Metro, Kaufland, Supeco, Remarkt,  de asemenea în comerţul online şi tradiţional. în egală măsură suntem prezenţi şi în Europa, cu un portofoliu restrâns, momentan“, spuneau anterior reprezentanţii Scandia Food.

 

Mai este loc de creştere dacă ne uităm la piaţa europeană

Piaţa globală a mâncarii de tipul ready to eat este estimată la 228 miliarde de dolari, conform datelor Statistica citate de SIAL Paris. Ţările nord-americane şi europene se află printre cei mai mari consumatori din lume. Doar Statele Unite ale Americii reprezintă 20% din piaţa globală, adică 68 de miliarde de dolari din veniturile din acest segment. Americanii sunt consumatori obişnuiţi de preparate gata preparate: 28,3 kg pe an per capita, conform aceleiaşi surse. În Europa valoarea pieţei este de peste 52 de miliarde de dolari. în Europa, Marea Britanie este lider în consumul acestui tip de alimente gata preparate, cu un consum mediu pe cap de locuitor de 19 kg pe an. Franţa urmează îndeaproape, cu 18 kg pe an şi pe persoană. Germania se află pe locul trei, cu un consum mediu anual pe cap de locuitor de 12,7 kg. împreună, Marea Britanie, Franţa şi Germania reprezintă jumătate din vânzările de gata preparate din Europa.

În Polonia, ultimele date arată că în 2022 piaţa a trecut de 600 de milioane de euro şi analiştii spun că piaţa creşte rapid datorită fazei relativ timpurii de dezvoltare.

„Piaţa mâncărurilor gata este mai puţin dependentă de mobilitatea socială decât piaţa gustărilor de panificaţie sau a serviciilor de alimentaţie în magazin. În plus, pandemia de COVID-19 a sporit în plus vânzările în această categorie“, spun analiştii companiei de cercetare PMR.

Practic, Polonia are o populaţie de două ori mai mare decât România, dar o piaţă a produselor semipreparate de aproape şase ori mai mari, astfel că privind cifrele vedem că mai există loc de creştere.

 

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Scandia