• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
ZF Deschiderea de astăzi

Lucian Isac, CEO al Estinvest: Dacă colegii de la FP ar avea o discuţie şi cu partea internă de brokeraj, mai ales cu segmentul de retail, ar identifica nişte oportunităţi foarte mari. Retailul poate să înghită mult mai mult şi este o oportunitate şi pentru piaţa de capital ca, odată cu listarea Hidroelectrica, să poată oferi pachete considerabile către retail.

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Lucian Isac, CEO, Estinvest: Amânarea listării Hidroelectrica era de aşteptat. Nu ştiu de ce se insistă cu listarea duală

04.08.2022, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Costurile suportate de FP şi emitent, considerabil mai mari în cazul unei listări pe două burse.

Lucian Isac, director gene­ral al Estinvest, una dintre cele mai vechi case de brokeraj lo­cale, consideră că amânarea lis­tării Hidro­electrica, cea mai mare companie de stat din România, a fost mai degrabă previzibilă, făcând referire la recentul anunţ al Fondului Proprie­tatea, acţionar cu aproape 20% din capitalul social al compa­niei, conform căruia Hidroelectrica ar putea debuta pe Bursă în primăvara anului viitor.

„(Amânarea listării – n. red.) era de aşteptat şi nu cred că se va finaliza anul acesta. Sper ca listarea să aibă loc în prima jumătate a anului viitor, m-aş bucura să fie în primul tri­mestru. Fiind o listare a unei părţi a pachetului deţinut de Fondul Pro­prie­tatea, nu ştiu care sunt resorturile pentru care dânşii fac demersuri şi insistă cu listarea duală“, a spus Lucian Isac la ZF Deschiderea de Astăzi, ediţia din 3 august.

Ultima perlă energetică din portofoliul statului care încă nu este listată a fost evaluată în iunie la aproape 63 de miliarde de lei, cu 10,4% peste evaluarea înaintată în luna precedentă. Astfel, participaţia FP ajunge la circa 12,5 miliarde de lei, arată calculele efectuate de ZF.

„Nu prea ar prezenta interes pachetul care ar urma să se listeze pe altă piaţă, fiind aproape nesemnificativ. Costurile pentru FP şi emitent ar fi considerabil mai mari. Vorbim de un efort considerabil mai mare pentru un pachet foarte mic”, adaugă reprezentantul Estinvest.

El argumentează că bursa românească a trecut mai bine peste valul de vânzări de anul acesta decât alte pieţe din regiune sau prin comparaţie cu bursele dezvoltate din vest.

„Marea nelinişte a investitorilor a fost legată mai mult de conflictul din Ucraina, decât de efectele macroeconomice. Am avut clienţi care au luat decizii la momentul izbucnirii războiului, alţii ne-au ascultat sfaturile de a nu acţiona emoţional. Iată că piaţa noastră a rezistat, având partea de energie, un beneficiar a ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră”, spune Isac.

 

Alte declaraţii ale lui Lucian Isac:

Despre strategii de investiţii:

Energia clar nu trebuie să lipsească (din portofoliu – n.r.), nici domeniul financiar. Cash-ul este  bun pentru eventuale oportunităţi. Eu aştept cu interes, dacă vom avea, luna aceasta sau următoarea o nouă emisiune de titluri de stat, fiind nişte scadenţe în august la titlurile emise anul trecut.

Recomandarea mea ar fi ca investitorii să meargă cu precădere spre scadenţe mai scurte, deoarece nu ştim când va fi câştigată lupta cu inflaţia.

Despre consolidarea acţiunilor Banca Transilvania:

Este o chestiune pur tehnică, noi fiind obişnuiţi cu denominarea, când s-au tăiat patru zerouri din coada leului. Comparaţia între Banca Transilvania şi BRD va fi mult mai simplă din punct de vedere al unui investitor care se uită pe piaţă. Pur teoretic, valoarea nominală va fi identică, resorturile fiind cu totul altele atunci când faci o analiză pe doi sau mai mulţi emitenţi.

Doi la mână, s-ar putea ca societatea să fie pe radarul unor investitori instituţionali străini mai mari datorită upgrade-ului. În general, în afara ţării se întâmplă invers, însă discutăm în acest caz despre societăţi foarte mari ca preţ, acolo având loc splitarea valorii nominale pentru a creşte lichiditatea. Aici nu este cazul pentru că 10 lei este o valoare rezonabilă pentru orice investitor, chiar şi autohton.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB şi Banca Transilvania