Christian Tour (TRIP), primul turoperator român listat la Bursa de Valori Bucureşti, negociază trei achiziţii de companii din România şi vrea să încheie prima tranzacţie până la finalul acestui an, într-o piaţă în care fondurile poloneze cumpără de câţiva ani afaceri locale, inclusiv agenţii de turism.
„Piaţa este foarte fragmentată pe turism şi asta am spus-o şi la listare. Ne dorim să grăbim acest proces pentru că ne uităm la piaţa poloneză, care cumpără aproape în fiecare zi o companie românească, iar o dată pe lună una din turism. Şi atunci noi, care suntem lideri de piaţă şi capital românesc, vrem să nu pierdem acest tren“, a spus Cristian Pandel, fondator şi CEO al Christian Tour, la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Întrebat de ce tocmai polonezii sunt cei mai activi cumpărători, Pandel spune că explicaţia nu ţine de turism, ci de familiaritatea cu pieţele din regiune. „Nu sunt pe turism. Dacă vă uitaţi în economie, ei nu cumpără doar în turism, fondurile poloneze şi capitalul polonez cumpără în toate domeniile“, a spus el. „Probabil că au experienţa din est, deci nu sunt neapărat capital din vest. Cunosc foarte bine o ţară excomunistă, deci mentalul îl cunosc, ştiu cumva ce va urma în România.“
Compania a intrat la bursă pe 22 iunie 2026, sub simbolul TRIP, printr-un IPO care i-a adus încasări brute de circa 110 milioane de lei. Banii nu au fost încă folosiţi. „Suntem în proces de analiză, suntem în proces de due diligence. Încă nu am folosit banii pentru zona de M&A, pentru că încă e devreme“, a spus Pandel, precizând că toate cele trei ţinte sunt din România şi că prima tranzacţie ar putea fi închisă „pe la 31 decembrie“.
Raportul semestrial publicat pe 25 august detaliază profilul ţintelor fără a le numi: două sunt afaceri complementare, cu vânzări anuale estimate între 30 şi 50 de milioane de euro fiecare, iar a treia este o companie din activitatea de bază, cu vânzări între 30 şi 40 de milioane de euro şi peste 75 de angajaţi. Compania avertizează în raport că nu există nicio garanţie că vreuna dintre tranzacţii va fi finalizată şi că structura, valoarea şi calendarul se pot schimba semnificativ.
Christian Tour a fost, la rândul ei, abordată înainte de listare. „Au fost tatonări înainte de listare chiar de la grupuri din Polonia pe turism“, a confirmat Pandel, care a explicat că acţionarii au ales bursa pentru a rămâne în business.
Rezultatele pe primul semestru arată o creştere a EBITDA de 24,2%, la 9,8 milioane de lei, şi un profit net în urcare cu 15,3%, la 6,3 milioane de lei. Veniturile totale au crescut cu 12,2%, la 184,7 milioane de lei, iar vânzările la data rezervării au ajuns la 460,1 milioane de lei, un maxim pentru un prim semestru.
Sub aceste cifre stă însă o schimbare de mix: numărul de pasageri a scăzut cu 11,6%, la 173.937, iar numărul de rezervări s-a redus cu 17,4%. Creşterea a venit din valoarea medie a vacanţelor - venitul mediu per pasager a urcat cu 18,15%, la 505,33 euro. „Ne-am concentrat pe produsele care fac sens pentru noi şi care sunt recurente, cele care au valoare mare de achiziţie“, a spus Pandel.
Anul a fost neuniform, potrivit acestuia. Februarie a adus o creştere puternică susţinută de târgul de turism, martie şi aprilie au fost afectate de începerea conflictului din Iran, iar mai şi iunie au recuperat. Compania a rambursat integral creditele bancare şi avea la 30 iunie o poziţie netă de numerar de 143,7 milioane de lei, faţă de o datorie netă de 38,7 milioane de lei la finalul lui 2025.
Pe lângă achiziţii, planul include o extindere online - peste 20% din vânzări se fac deja pe internet - şi un proiect de turism intern, segment care reprezintă acum sub 10% din venituri şi pentru care ţinta este 25% în trei ani.
Pentru întregul an, bugetul rămâne la vânzări de 1.042 milioane de lei, cifră de afaceri de 843 milioane de lei şi EBITDA de 46,3 milioane de lei. Conducerea atrage atenţia că rezultatele din primul semestru nu pot fi extrapolate, pentru că vârful de sezon vine în trimestrul al treilea.
Acţiunile Christian Tour se tranzacţionau vineri dimineaţă la 1,646 lei, în scădere cu 0,24%, la o capitalizare de circa 356 de milioane de lei.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE