ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dan Dascăl, BT Asset Management: În perioade de volatilitate sunt de preferat companiile care generează cash şi cu grad acceptabil de îndatorare, cu achiziţii recurente

14.03.2025, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ „O investiţie bună ar fi în plasament într-un fond de investiţii cu o gamă variată de instrumente financiare, de la acţiuni la obligaţiuni, depozite bancare ş.a.m.d.“

Bursele internaţio­nale s-au confruntat cu fluctuaţii la început de an pe fondul efectelor generate de declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a anunţat constant creşteri ale taxelor vamale pentru principalii parte­neri comerciali, amplifi­când astfel incertitu­dinea şi volatilitatea din pieţe. Totuşi, scăderile pot reprezenta oportuni­tăţi, spune Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management.

„Dacă ar fi să ne uităm retrospectiv, pe­rioade cu volatilitate am mai avut în ultimii ani, chiar cu volatilitate ridi­cată: pandemia, războiul din Ucraina, războiul comercial“, afirmă acesta.

„Eu aş merge, în aceste perioade, pe o strategie bazată pe investiţii recurente, în special în perioade cu scădere.“

Reprezentantul administratorului de fonduri mutuale, cu active de 5,6 miliarde de lei, a fost invitat la cea mai recentă ediţie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar.

Către ce companii să se orienteze însă investitorii în această perioadă?

„Spre companii de calitate, care au ROE (rentabilitatea capitalului – n.r.) bun, care generează cash şi au un nivel de îndatorare acceptabil – un fel de stock picking, dar periodic. Este de preferat un portofoliu diversificat pe acest gen de companii”, răspunde Dan Dascăl.

Din rândul celor 20 de societăţi incluse în structura BET – indicele de referinţă al Bursei locale – doar trei au înregistrat creşteri ale acţiunilor de la raportarea rezultatelor financiare aferente anului trecut, arată calculele realizate de ZF.

„O investiţie bună ar fi în plasament într-un fond de investiţii cu o gamă variată de instrumente financiare, de la acţiuni la obligaţiuni, depozite bancar ş.a.m.d.”, mai spune reprezentantul BT.

 


BVB Research Hub, https://bvbresearch.ro/ este platforma creată și susținută de Bursa de Valori București (BVB) unde investitorii pot accesa rapoarte de analiză fundamentală despre companiile listate la BVB, materiale informative și educaționale despre piețele de capital și date ESG.

Aceste rapoarte ajută la o înțelegere mai amănunțită a aspectelor cheie care influențează evoluția companiilor listate la BVB și îi ghidează pe investitori să ia decizii informate despre viitoarele lor investiții.

Accesează BVB Research Hub și descoperă informații utile și actualizate despre piața de capital din România și dinamica economică a principalelor companii locale!
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent