♦ Începând de luna viitoare, marile companii de la BVB – precum Hidroelectrica şi OMV Petrom – vor începe să îşi remunereze investitorii cu dividende din profitul pe 2024.
Deşi emisiunea Fidelis din luna mai a marcat cel mai scăzut nivel de participare din ultimii trei ani, ediţia din iunie ar putea recâştiga o parte din interesul investitorilor, cel puţin pe tranşele denominate în moneda naţională – în pofida competiţiei venite din partea dividendelor companiilor listate, consideră Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct, Investimental.
„Va fi foarte mult de urmărit. Din punctul meu de vedere, nu cred că va fi lipsă de interes, dar nici nu aş vedea un nou record“, spune reprezentantul casei de brokeraj, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Cea mai recentă ediţie de titluri de stat Fidelis – cu dobânzi de până la 7,8% în lei şi 6,25% pe an în euro – a avut loc într-un context politic complicat, fiind programată între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.
„Probabil că leii vor redeveni mai interesanţi (în ediţia viitoare – n. red.) pentru că am văzut cum cursul s-a mai corectat un pic. Deci măcar suntem în ipostaza în care ne permitem să fim optimişti”, adaugă Ovidiu Dumitrescu.
Luna viitoare, o bună parte din emitenţii incluşi în indicele de referinţă BET vor începe să distribuie dividende din profitul înregistrat anul trecut. De exemplu, pe 25 iunie, Hidroelectrica (H2O) îşi va remunera acţionarii cu 4 mld. lei.
OMV Petrom (SNP) va distribui dividende de 2,8 mld. lei pe 3 iunie, iar spre finele luni vine rândul Băncii Transilvania (TLV).
„Luni am avut un raliu de uşurare după ce varianta mai periculoasă a fost dată deoparte. Cred că oamenii vor începe să se uite la rezultatele financiare şi la ratele estimate ale dividendelor şi le vor compara cu ratele titlurilor de stat. Poate unii dintre ei se vor uita să încaseze dividendele şi vor face un pic de diversificare internaţională.“
Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE