• Leu / EUR5.2429
  • Leu / GBP6.1598
  • Leu / USD4.5832
ZF deschiderea de astazi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Horia Braun, director general al Erste AM, cu active de 7 mld. lei: Încă sunt premise ca pieţele să îşi continue trendul pozitiv pe termen scurt. Putem asista la o lărgire a contextului de creştere pe mai multe sectoare, dincolo de tehnologie şi AI

17.06.2026, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

 Piaţa de capital aduce în prim-plan unele dintre cele mai valoroase şi profitabile businessuri, ale căror rezultate şi perspective pot fi diferite de traiectoria generală a economiei locale, spune Horia Braun  Dinamica inflaţiei şi deciziile băncilor centrale reprezintă între timp un factor de risc, având în vedere că extinderea măsurilor de majorare a dobânzilor ar putea pune presiune şi pe BNR, ceea ce ar putea „strica tendinţa pozitivă pe care o vedem în momentul de faţă“.

Contextul internaţional indică premise favorabile pentru continuarea creşterilor în lunile următoare, existând posibilitatea ca optimismul din pieţele externe, dependent acum de investiţiile masive în tehnologie, să se extindă către mai multe domenii, cu potenţial de susţinere inclusiv pentru piaţa locală, spune Horia Braun, CEO al Erste Asset Management, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de investiţii din România.

Totuşi, evaluările ridicate ale emitenţilor listaţi lasă o marjă redusă de eroare în faţa unor rezultate financiare sub aşteptări, în timp ce înăsprirea politicilor monetare de către marile bănci centrale ar putea pune presiune pe BNR, riscând să tempereze trendul ascendent actual, consideră reprezentantul Erste.

„Contextul internaţional este foarte important şi încă sunt premise pentru continuarea tendinţelor pozitive, cel puţin pe termen scurt, chiar dacă bursele externe au o doză de exuberanţă şi o dependenţă destul de mare de investiţiile în tehnologie şi inteligenţa artificială. Dar conform unor analişti de la băncile de investiţii interna­ţionale, am putea vedea o lărgire a contex­tului de creştere pentru mai multe sectoare pe plan extern“, afirmă Horia Braun.

În opinia sa, o asemenea dinamică s-ar putea reflecta şi asupra Bursei de Valori Bucureşti, unde principalii emitenţi din indicele BET vin din sectoare precum energia, utilităţile şi domeniul financiar-ban­car. Însă ce ar putea tempera entuziasmul?

„Nivelul de evaluare actual al acţiunilor creează anumite provocări şi marja de manevră pentru eroare este destul de redusă. O eventuală dezamăgire privind rezultatele financiare – atât pe plan internaţional, cât şi în cazul companiilor locale – ar putea fi penalizată de către investitori într-un mod semnificativ.“

Invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi, ediţia din 16 iunie, şeful admi­nistratorului de fonduri cu active de 7 mi­liarde de lei a mai spus că perioadele de raportări financiare vor fi mult mai sensibile pentru investitori, de unde şi probabilitatea unor mişcări mai ample pe cotaţii.

Între timp, indicele local BET se menţine în jurul valorii de 30.000 de puncte – deci în zona maximelor – şi înregistrează o creştere de peste 20% de la început de an, una dintre cele mai bune dinamici din regiune.

„Evoluţia inflaţiei şi reacţia băncilor centrale pot fi un factor de risc. Am văzut că Banca Centrală Europeană a luat deja o primă măsură de majorare a dobânzii. Dacă acest tip de măsură ar fi din ce în ce mai răspândit, presiunea poate ajunge şi la Banca Naţională a României şi am putea avea reacţii negative pe bursă, care ar strica tendinţa pozitivă pe care o vedem în momentul de faţă“, continuă Horia Braun.

Decuplarea ringului bursier de economia reală, aflată în recesiune tehnică, este generată de structura preponderent defensivă a indicelui BET, unde domină companiile mari din energie şi sectorul bancar. Astfel de industrii absorb mai uşor şocurile macroeconomice, fiind susţinute de bilanţuri solide şi de rezultate financiare care s-au încadrat, în mare parte, în aşteptările analiştilor.

Totodată, avansul este alimentat de intrările constante de capital din partea fondurilor de pensii Pilon II şi de un interes tot mai mare din partea investitorilor de retail. în plus, crizele politice nu mai sperie piaţa ca în trecut, brokerii subliniind că investitorii locali au devenit mult mai imuni la volatilitate în ultimii ani.

„Bursa pune în vitrină campionii businessului din România, deci companiile printre cele mai valoroase, cu profitabilitate ridicată. Dinamica şi perspectivele acestora pot fi uşor diferite faţă de perspectiva economiei româneşti“, adaugă şeful Erste AM.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
Banca Transilvania Evergent