ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Marcel Murgoci, Estinvest: Antibiotice Iaşi, acţiunea „vedetă“ de zilele acestea la BVB. De un an, compania a revenit în portofoliile investitorilor. Cotaţia este pe plus cu peste 300% în ultimele 12 luni

10.06.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Capitalizarea, în urcare cu 1,4 mld. lei.

În creştere cu peste 90% de la începutul anului, adică aproape dublând banii investitorilor în acest interval, producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB) este una dintre acţiunile cu cele mai ridicate randamente din 2024 de la Bursa de Valori Bucureşti, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

„Antibiotice Iaşi a fost din punctul de vedere al creşterii ac­ţiu­­nea «vedetă». Evoluţia poate avea legătură cu acea ieşire în presă a directorului societăţii cu privire la o finanţare europeană pentru două fabrici de produse, de 100 mil. euro – finanţare 100% nerambursabilă“, explică brokerul.

Acţiunile ATB afişează un avans de 340% în ultimele 12 luni, pe fondul unei lichidităţi de 75 mil. lei, arată datele bvb.ro. În această perioadă, valoarea de piaţă a companiei a urcat de la 408 milioane de lei la 1,8 mld. lei. Vineri după-amiază, cotaţia se aprecia cu 8,5%. „Dacă în urmă cu doi-trei ani evoluţia preţului acţiunii era una nesemnificativă, mulţi investitori neavând-o în vizor, de un an de zile a revenit în portofoliile investitorilor. Proba­bil că decizia  de investiţie a fost determinată şi de creş­terile înregistrate pe acest emitent. Au fost o serie de ştiri pozitive care au dus la reapariţia societăţii în rândul investi­torilor.“

Veniturile companiei controlate de Ministerul Sănătăţii s-au majorat în T1/2024 cu 13% la 192,5 milioane de lei, în vreme ce profitul net a ajuns la 37,3 milioane de lei, plus 68%. Rezultatul operaţional a atins 39,8 milioane, în urcare cu 48%. La cele mai recente preţuri de tranzacţionare, acţiunile ATB au un PER (raport capitalizare/profit net) de 17x – 18 x.

„Poate că dividendul ar putea să pară mic prin comparaţie cu preţul acţiunii; faptul că statul s-a abţinut prima dată de la propunerea de dividend din aprilie a determinat la acest moment o scădere a cotaţiei sub 2 lei, dar în momentul în care societatea a revenit cu o nouă propunere de dividend, preţul a revenit peste 2 lei“, adaugă Marcel Murgoci.

 


BVB Arena este programul prin care Bursa de Valori București (BVB) pune în lumina reflectoarelor companii antreprenoriale cu viziune și ambiție de a face performanță și de a deveni motoare ale economiei românești.

Între 28 aprilie - 31 mai, se desfășoară etapa de nominalizări ale companiilor pentru a intra în ediția BVB Arena 2025.

Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!

Intră în Arena BVB. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent