♦ „Asta face ca, în anii ce vor urma, fondurile de pensii să aibă un rol tot mai important în guvernanţa emitenţilor“.
Activele fondurilor de pensii private Pilon II, cei mai mari investitori ai companiilor listate la Bursa de Valori de la Bucureşti, sunt estimate a se dubla în următorii cinci ani la aproximativ 60 mld. euro pe fondul creşterii numărului de participanţi şi viramentelor trimise de către aceştia, ceea ce înseamnă că administratorii acestor fonduri vor avea un rol din ce în ce mai important în consiliile de administraţie şi în strategiile de guvernanţă corporativă ale companiilor.
Doar în ultimii cinci ani, adică din 2019 încoace, activele P2 s-au majorat de la 62 mld. lei aproape 150 mld. lei (30 mld. euro). Acesta este şi contextul pentru care a fost adoptat la nivelul administratorilor un cod de conduită cu 12 criterii pentru o mai bună funcţionare a companiilor la care fondurile investesc în numele a 8,2 milioane de salariaţi români. Ce există în cod şi nu s-a aplicat până acum?
„Nu facem decât să ne apropiem de standardul pieţelor dezvoltate, ale investitorilor instituţionali sofisticaţi şi, în ultima instanţă, să ne aliniem la practica ţărilor membre OCDE. Nu este ceva nou, este o reiterare a unor principii pe care le-am avut în vedere şi până acum, doar că acum ele sunt enunţate în mod transparent pentru toată lumea“, spune Radu Crăciun, CEO BCR Pensii şi preşedinte Asociaţia Pensilor Administrate Privat (APAPR).
Radu Crăciun a fost prezent la ediţia din 30 octombrie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe platforma Spotify.
„Motivul pentru care am considerat oportun să avem un astfel de cod este faptul că această creştere rapidă a activelor fondurilor de pensii face ca acestea să devină nişte investitori instituţionali extrem de importanţi în structura acţionariatului companiilor listate, în primul rând din România, dar nu numai. Asta face ca, în anii ce vor urma, fondurile de pensii să aibă un rol tot mai important în guvernanţa emitenţilor“, afirmă Radu Crăciun.
În septembrie, cei care contribuie lunar cu 4,75% din venitul brut la administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe au virat o sumă record de 1,58 miliarde de lei în fondurile de pensii private Pilon II. în aceeaşi lună a anului trecut, când contribuţia era de 3,75%, viramentele au fost de aproximativ 1 miliard de lei.
„În toată perioada lor de existenţă, cred că fondurile de pensii au câştigat încrederea participanţilor, cât şi credibilitate pentru un sector financiar esenţial. Acest cod este o asigurare a participanţilor că, în toate demersurile pe care le vom face, interesul participanţilor va fi mai presus de orice”.
La Bursa de Valori Bucureşti cele şapte fonduri de pensii private Pilon II – NN Pensii, AZT Viitorul Tău, Metropolitan, Aripi, Vital, BCR Pensii şi BRD Pensii au ajuns în ultimii ani - în contextul viramentelor şi al procesului de acumulare de acţiuni – cei mai mari investitori ai companiilor listate.
Astfel, cele mai recente date, la septembrie 2024, arată investiţii de 35 mld. lei şi deţineri precum 26% din Banca Transilvania, 11% din Hidroelectrica, 13,3% din Petrom, 17% din Romgaz.
„Deciziile pe care le vom lua în calitate de acţionar vor pleca de la ideea de a optimiza performanţa economică a emitenţilor în care investim. Nu este lipsit de importantă faptul că, în ultima perioadă, în anumite ocazii, independenţa deciziei de acţionar a fondurilor de pensii a fost pusă semnul întrebării.“
Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE