• Leu / EUR5.2414
  • Leu / GBP6.1754
  • Leu / USD4.5713
ZF deschiderea de astazi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Subscrierile Fidelis din septembrie au crescut cu peste 50% faţă de luna precedentă. Broker: Depozitele bancare nu au cum să lupte cu statul, plus că mai plăteşti şi 10% impozit pentru ele

02.10.2025, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ „Pe de altă parte, inflaţia ajută şi statul în ceea ce priveşte datoriile pe care le are întrucât le face mai ieftine“ ♦ Acţiunile listate pot oferi însă un grad mai ridicat de protecţie împotriva creşterii generalizate a preţurilor ♦ Cele mai performante două acţiuni din indicele BET au avut dinamici de 66%, respectiv 139% în primele nouă luni din an.

Românii au investit 2,1 mld. lei în emi­siunea din septembrie a ti­tlurilor de stat Fidelis, lansate lunar de Ministerul Fi­nanţelor şi tran­zac­ţionate la Bursa de Valori Bucureşti, cu 50% mai mult decât în august, fiind atraşi de dobânzile atractive, în special la emisiunile în euro, explică Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare la Goldring, una dintre cele mai active case de brokeraj de la BVB. „Oamenii încearcă să se protejeze. Pieţele europene şi ame­ricane sunt la maxime, inclusiv România. Dacă mergi la o bancă pentru un depozit, nu ai cum să lupţi cu statul, plus că mai ai de plată şi un impozit de 10%. Cred că dobânzile la euro pe zece ani au convins mulţi investitori să intre“, spune Mesaroş.

Câştigurile din dobânzile depozitelor bancare sunt impo­zitate cu 10%, iar comisioanele pot face ca suma retrasă să fie mai mică decât cea iniţial depusă. Prin comparaţie, titlurile de stat Fidelis sunt neimpozabile; pentru ediţia derulată între 5 şi 12 septembrie, dobânzile au ajuns la 8,2% în lei (pentru donatorii de sânge) şi 6,5% în moneda unică europeană.

Dacă un investitor vinde titlurile de stat Fidelis înainte de termen, primeşte dobânda acumulată până în acel moment. Preţul de vânzare depinde de cererea şi oferta de pe bursă şi trebuie să fie apropiat sau mai mare decât suma investită pentru ca tranzacţia să fie profitabilă. Spre deosebire de depozitele bancare sau titlurile Tezaur, Fidelis permite astfel flexibilitate şi câştig din dobândă chiar înainte de scadenţă.

„Am văzut că inflaţia a ajuns la 9,9%, dar dacă stăm bine şi ne gândim când mergem în magazin, cred că este peste 10% în momentul de faţă. Din ce am văzut în comunicatele BNR, maximul pe inflaţie ar fi în septembrie-început de octombrie, după care am avea o inflaţie mai mică spre sfârşitul anului”, continuă reprezentantul Goldring.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei din România a crescut de la 7,8% în iulie la 9,9% în august după majorarea accizelor şi a TVA-ului, la care s-a adăugat eliminarea plafonării preţurilor la energie. În zona euro, inflaţia de luna trecută a atins 2,1%.

„Anul viitor sperăm să coborâm şi noi la nivelurile ţărilor din jurul nostru, Bulgaria, statele din vest, care au inflaţie de 2%-2,5% de un an. Pe de altă parte, inflaţia ajută şi statul în ceea ce priveşte datoriile pe care le are întrucât le face mai ieftine. însă nu ştim cum este mai bine: să ne gândim la stat sau la noi? Până la urmă, oamenii trăiesc într-un stat şi ar fi bine să ne gândim şi la ei.”

Dacă dobânzile emisiunilor în lei de la cea mai recentă ediţie Fidelis au fost cuprinse între 7,2% şi 7,9% (excluzând donatorii de sânge), cele mai performante acţiuni din prima ligă bursieră de la Bucureşti au adus randamente de 139% pentru operatorul sistemului naţional de transport de gaze naturale Transgaz (TGN) de la început de an până pe 30 septembrie, respecitv 62% pentru compania de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL), deţinută tot de statul român. Romgaz (SNG) a urcat cu 66% în acelaşi interval.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
Banca Transilvania Evergent