♦ Cele mai multe firme nominalizate activează în IT&C (15%), comerţ (14%) şi industrie prelucrătoare (12%), urmate de sectorul alimentar (11%), construcţii (9%) şi servicii (8%) ♦ Companiile ajunse în semifinalele şi finalele programului au atras până acum 270 mil. euro prin 40 de runde de finanţare derulate la Bursa de Valori.
Etapa de nominalizări pentru ediţia din acest an a programului BVB Arena s-a încheiat pe 31 mai şi stabilit un nou record, potrivit Anei-Maria Neaţu, project manager proiectului şi specialist în dezvoltare de business la Bursa de Valori Bucureşti, operatorul pieţei de capital din România. Aflat la a opta ediţie, programul dedicat sprijinirii companiilor antreprenoriale româneşti a fost lansat anul acesta pe 28 aprilie; în iunie are loc selecţia celor 50 de semifinaliste, iar în iulie publicul îşi va putea vota favoritele.
„Este prima etapă care a adunat peste 500 de aplicaţii de nominalizare. Dintre aceştia, totalul nominalizărilor valide a fost de 485. Interesul oricum a fost unul crescut de la an la an, însă am înregistrat un nou record şi anul acesta, care probabil se datorează şi faptului că am plecat automat cu o bază de companii nominalizate. Ne referim la semifinalistele din ediţiile anterioare, dar şi finalistele care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate, nefiind finaliste în ultimele trei ediţii“, spune Ana-Maria Neaţu.
La ediţia BVB Arena 2025, toate companiile semifinaliste din ediţiile trecute, începând cu 2017, sunt nominalizate automat dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi nu au fost finaliste în 2022, 2023 sau 2024. În iunie are loc selecţia celor 50 de semifinaliste, urmată de votul publicului în iulie, care va alege 3 câştigătoare. Gala de premiere va avea loc în septembrie, urmată de întâlniri de tip meetup în octombrie-noiembrie şi lansarea unei cărţi cu poveştile finalistelor, la începutul anului viitor.
„Industria IT&C a revenit pe primul loc în top, 15% din companiile nominalizate sunt din acest sector. Pe locul doi sunt companiile din comerţ, cu 14%, iar pe locul al treilea avem cu 12 procente industria prelucrătoare“, continuă reprezentanta BVB.
Programul este deschis tuturor companiilor româneşti, indiferent de domeniu sau dimensiune, cu condiţia ca cel puţin 51% din capital să fie deţinut de rezidenţi români. Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să aibă minimum trei ani de activitate sau o cifră de afaceri de cel puţin 250.000 euro în ultimul an fiscal declarat.
„Îndeaproape avem companiile din industria alimentară cu 11%, apoi construcţii şi servicii cu 9%, respectiv 8% din totalul nominalizărilor. în continuare, cele mai multe companii sunt IMM-uri, 80% vin din această zonă. Noi încadrăm la IMM companiile cu minim cinci ani de activitate şi o cifră de afaceri cuprinsă între 10 mil. lei şi 250 mil. lei“, adaugă Ana-Maria Neaţu.
Până în prezent, companiile care au ajuns în etapele de semifinală şi finală ale programului au derulat 40 de runde de finanţare prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, însumând o valoare totală de 270 de milioane de euro.
„Pe locul doi sunt companiile corporate, cu afaceri de minim 250 mil. lei, având 15%. Avem şi 5% companii din categoria start-up, cele cu o cifră de afaceri de minim 250.000 de euro şi până la 10 mil. lei“, mai spune Ana-Maria Neaţu.
Alte afirmaţii
Cred că antreprenorii consideră că au ajuns la un punct de maturitate al companiei, vor să crească afacerea şi să meargă la următorul nivel – probabil de aici vine includerea în BVB Arena. Este mult spus dacă se gândesc la listare pentru că decizia presupune un proces mai îndelungat. Noi suntem însă pregătiţi şi aşteptăm orice companie din program la BVB.
Avem 49 de companii cu o vechime de 33 de ani, adică şi-au început activitatea în 1992. Sunt urmate de 36 de companii cu o vechime de 32 de ani şi 35 de firme înfiinţate în 1994. Aproape o treime din nominalizate au o vârstă cuprinsă între 11 şi 20 de ani.
Juriul are în vedere aceleaşi criterii ca membrii comitetului de nominalizare. Se uită la evoluţia companiei, la impactul asupra societăţii sau regiunii în care activează (...) în raportul pe care îl primesc, ei au inclusiv cifrele companiilor pe ultimii trei ani, ultimul luat în calcul fiind 2023.
Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE