ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astazi. Dacă Hidroelectrica este „perla“ energiei româneşti şi cea mai valoroasă companie din România, de ce a decis Fondul Proprietatea să îşi vândă participaţia? Marius Dan, Franklin Templeton: Avem o situaţie unică. Listarea ar trebui să ajute statul român, cât şi piaţa locală de capital

14.10.2022, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

FP nu exclude o tranzacţie privată, adică o vânzare parţială sau totală a pachetului către un investitor strategic sau către un grup financiar.

În contextul în care Hidroelectrica este atât de râvnită de către investitori şi reprezintă „perla“ energiei româ­neşti, într-o perioadă în care energia – cu precădere cea „verde“ – este la mare căutare, de ce a ales acţionarul minoritar Fondul Proprietatea (FP) să îşi vândă deţinerea?

„Suntem interesaţi de procesul de listare a Hidroelectrica deja de opt ani. Compania are o pondere în activul net al Fondului Proprietatea de aproa­pe 80%, deci şi la nivel de mana­gement al riscului, o listare a unei deţineri – parţiale sau totale – ar fi bene­fică. Până la urmă, avem o situaţie unică, nu am mai fost în situaţia de a avea aprobarea AGA Hidroelectrica pentru listare“, spune Marius Dan, director general adjunct al Franklin Templeton Bucureşti, administratorul FP.

Din acţionarii FP, 20% sunt investitori de retail din România şi 37% fonduri locale de pensii Pilon II şi III. Totodată, afirmă Marius Dan, FP se tranzacţionează la un discount excesiv de 40% faţă de activul net, iar listarea Hidroelectrica ar trebui să lichidizeze portofoliul Fondului, banii obţinuţi din listare urmând să fie distribuiţi către acţionarii societăţii, ceea ce ar duce la o reducere semnificativă a discount-ului la care se tranzacţionează FP.

„Listarea ar trebui să ajute atât statul român să atingă acel criteriu din PNRR (listarea Hidroelectrica până la finele S1/2023 – n.r.), cât şi piaţa de capital din România prin creşterea capitalizării şi lichidităţii, întrucât Hidroelectrica ar trebui să fie cel mai valoros emitent listat aici“, explică reprezentantul Franklin Templeton, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi din 13 octombrie.

În termen de 2-3 săptămâni, Fondul Proprietatea va avea primele întâlniri cu investitorii interesaţi de IPO-ul celui mai mare producător de energie electrică din România. În urma listării, Hidroelectrica ar deveni compania din Europa cu cea mai mare pondere în energia produsă din capacităţi hidro, mai mult decât orice altă societate europeană listată, argumentează Marius Dan.

„Flexibilitatea pe care ne-o permite noul punct pus pe ordinea de zi a AGA din 15 noiembrie se referă la o listare sau la o tranzacţie privată cu pachetul de acţiuni deţinut de către FP. Această flexibilitate vine tocmai din dorinţa noastră de a maximiza valoarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica şi de a face o distribuţie la cel mai bun nivel către acţionari.“

Tranzacţia privată presupune vânzarea totală sau parţială a pachetului către un investitor strategic sau către un grup financiar, explică reprezentantul Franklin Templeton. Deşi obiectivul FP constă în listarea la bursă a Hidroelectrica, Fondul nu exclude, totuşi, această variantă.

„Dacă nu obţinem o evaluare prin listare conform aşteptărilor, vrem să avem flexibilitatea de a interacţiona cu investitorii interesaţi de preluarea parţială sau totală a pachetului în afara bursei“, mai spune Marius Dan.

 

Alte declaraţii din timpul emisiunii:

Aşa cum bănuiam, feedback-ul venit din partea consorţiului de bănci ne confirmă interesul tuturor investitorilor interesaţi să participe la IPO, posibil doar printr-o listare duală, adică la BVB, cât şi pe o piaţă internaţională. Vom prezenta concluziile consorţiului către premier şi factorii de decizie şi vom vedea dacă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica va fi modificată. Deocamdată avem aprobare doar la BVB.

Ne dorim ca Hidroelectrica să aibă un free float cât mai mare, un lucru foarte important pentru lichiditatea companiei post-listare. Feedback-ul băncilor este mai conservator: dacă va fi o listare doar la BVB, este posibil să nu atingem acest nivel de 15% sau 20% (din participaţia FP – n.r.). Va trebui să dimensionăm tranzacţia conform condiţiilor din piaţă.

Dorinţa noastră de a lista Hidroelectrica şi pe o piaţă externă ţine şi de viitoarele planuri ale companiei. Vrem ca Hidroelectrica să aibă posibilitatea de a accesa o piaţă internaţională oricând are nevoie de capital suplimentar.

Listând Hidroelectrica doar la BVB, această capacitate ar fi limitată, iar compania ar depinde foarte mult de condiţiile din piaţa financiară locală. Vedem ce se întâmplă, capitalul devine din ce în ce mai scump.

De asemenea, fiind listată pe o piaţă internaţională, va fi foarte simplu ca Hidroelectrica să emită obligaţiuni verzi şi să apeleze la o gamă largă de instrumente de atragere de capital.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent