♦ Sectoarele defensive, precum utilităţile, de luat în calcul într-un scenariu în care economia creşte sub potenţial sau intră în recesiune ♦ „Partea de logistică ar trebui să fie încurajată anul acesta de faptul că am intrat în Schengen terestru“.
Sezonul de publicare a situaţiilor financiare preliminare pe 2024 ar putea genera un impact pozitiv asupra companiilor de la Bursă care beneficiază de creşterea nivelului de consum din România, consideră Adrian Codirlaşu, preşedinte CFA România, invitat la ediţia din 12 februarie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.
„Cred că, în general, o să fie peste aşteptări companiile care se adresează consumatorului, deci cei care au clienţi persoane fizice, pentru că am avut un consum care a crescut puternic. În ceea ce priveşte companiile, am văzut că industria, construcţiile şi serviciile au fost pe minus. Aici s-ar putea să ne aflăm sub aşteptări“, spune el.
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut cu 8,7%, la 11 luni din 2024, alimentată de consumul de produse nealimentare, precum aragaze, frigidere şi maşini.
Deficitul comercial al României a crescut însă cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, conform datelor INS.
„Şi economia a crescut sub aşteptări. Urmează să vedem datele statistice, dar probabil a crescut cu 1%. Anul acesta anticipaţiile CFA România sunt de o creştere de 1-1,5%, deci sub potenţial. Asta se va traduce şi printr-o evoluţie mai slabă a economiei şi pentru anumite companii.“
Majoritatea societăţilor incluse în indicele de referinţă BET îşi vor publica rapoartele financiare anuale la finele lunii, pe 26-28 februarie. Până acum au „ieşit la tablă“ Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) şi BRD – Groupe Société Générale (BRD). Pe de altă parte, mai multe companii energetice au publicat rapoarte operaţionale preliminare, precum Hidroelectrica (H2O) şi Romgaz (SNG).
„Într-un scenariu de creştere sub potenţial sau chiar de recesiune, cine protejează mai bine banii investitorilor sunt sectoarele defensive, utilităţile. Tot ce înseamnă energie este bine reprezentat pe Bursa de Valori (...) partea de logistică ar trebui să fie încurajată anul acesta de faptul că am intrat în Schengen terestru“, adaugă reprezentantul CFA.
De la începutul anului, acţiunile companiilor de utilităţi afişează cele mai ridicate randamente din structura BET: Electrica (EL) a crescut cu 12%, Transgaz (TGN) cu 13%, iar Transelectrica (TEL) a urcat cu 17,5%, potrivit bvb.ro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE