ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Negru, CEO, Raiffeisen AM: Transelectrica şi Transgaz pot înregistra profituri în creştere, ceea ce i-ar face optimişti pe investitori

30.04.2025, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

 Acţiunile emitenţilor, în creştere cu 17%, respectiv 27% de la începutul anului încoace l BET-NG, indicele companiilor din energie şi utilităţi, pe plus cu 5% în acelaşi interval.

Compania naţională de transport al energiei electrice Transelectrica (simbol bursier TEL) şi operatorul sistemului naţional de transport de gaze naturale Transgaz (TGN) – doi dintre performerii indicelui BET de anul acesta – pot încheia următorul sezon de raportări financiare cu profitabilitate în creştere, ceea ce s-ar putea reflecta ulterior asupra cotaţiilor, consideră Adrian Negru, CEO al Raiffeisen Asset Management.

„Vedem deja că preţurile şi legislaţia tind să se stabilizeze şi aproape nici nu contează foarte mult la ce nivel sunt preţurile. Cât timp sunt stabile, cred că Transelectrica şi Transgaz – şi nu doar ele – pot să facă profituri mai mari decât în trecut, ceea ce îi poate face destul de optimişti pe acţionari sau viitorii acţio­nari“, spune el. Şeful admi­nis­tratorului de fonduri mutuale – cu active în valoare de 5,4 mld. lei – a fost invitat la ediţia din 28 aprilie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe Spotify.

„Toate companiile din do­me­niul transportului – distribuţie şi furnizare de energie – au nevoie de preţuri şi reglementări stabile. Cele două companii şi Electrica au avut de suferit destul de mult în ultimii ani din cauza volatilităţii preţurilor din pieţe, din cauza schimbărilor legislative sau a reglementărilor care nu le-au favorizat întotdeauna“, adaugă CEO-ul.

Transelectrica a avut anul trecut un profit net de 597 mil. lei, în creştere cu 180%, respectiv venituri operaţionale de 7,8 mld. lei, cu 67% mai mari decât în 2023. Transgaz şi-a dublat profitul net în 2024 la aproximativ 391 mil. lei, în timp ce veniturile au urcat cu 28% la 2,3 mld. lei.

Rezultatele financiare au fost susţinute în ultima perioadă de majorarea tarifelor pentru transport din partea Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ceea ce s-a reflectat pozitiv pozitiv pe cotaţii. Făcând parte din sectoare reglementate, companiile rămân în atenţia investitorilor, însă cu un oarecare grad de prudenţă.

„Avem situaţia fiscal-bugetară a ţării şi trebuie văzut care vor fi măsurile şi ce se va întâmpla de la mijlocul anului. Sigur vor fi trebuie lucruri suplimentare faţă de cele de la finalul anului trecut”, mai spune Adrian Negru.

Acţiunile TEL au urcat cu 17% de la începutul anului, iar titlurile TGN cu 27%, faţă de 4% pe BET şi 5% pentru indicele companiilor de energie şi utilităţi BET-NG.

 

 


BVB Arena este programul prin care Bursa de Valori București (BVB) pune în lumina reflectoarelor companii antreprenoriale cu viziune și ambiție de a face performanță și de a deveni motoare ale economiei românești.

Între 28 aprilie - 31 mai, se desfășoară etapa de nominalizări ale companiilor pentru a intra în ediția BVB Arena 2025.

Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!

Intră în Arena BVB. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent