♦ În ceea ce priveşte titlurile de stat, ar trebui luate în calcul cele cu scadenţe scurte, cu randamente mai atractive, spune participantul bursier.
În contextul creat de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, şansele pentru un „raliu de Moş Crăciun“ – adică o serie de creşteri pe indici în preajma sărbătorilor – devin tot mai mici la Bursa de Valori Bucureşti, spune Alexandru Angelo, investitor la BVB, invitat la prima ediţie de săptămâna aceasta a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.
„Este greu de zis dacă va fi un raliu de Crăciun. Ar putea fi o corecţie pozitivă; dacă ar fi fost un raliu, implicit ar fi trebuit să facă măcar maxime locale. Dar îmi e greu să cred că în momentul acesta s-ar putea întoarce cu totul scăderea şi să marcăm noi maxime. Avem de recuperat destul de mult teren“, afirmă el.
Doar săptămâna trecută, indicele de referinţă BET a pierdut 4,6% pe fondul stării de nesiguranţă care a cuprins piaţa ca urmare a rezultatului surprinzător al primului tur al alegerilor prezidenţiale şi deciziei Curţii Constituţionale a României de renumărare a voturilor. În aceste condiţii, acţiuni precum Banca Transilvania şi Romgaz au coborât cu circa 6% în câteva zile.
„Să nu uităm însă că, fundamental, sunt multe companii care stau bine. Este adevărat că situaţia se poate schimba în funcţie de politicieni, dar totuşi să nu uităm că o schimbare brutală nu se produse într-o zi sau o săptămână, ar trebui să treacă ceva timp să vedem ce se poate întâmpla“, adaugă Alexandru Angelo.
Pe radarul investitorului se află zilele acestea companiile de energie, precum producătorul Hidroelectrica (H2O), sau transportatori precum Transelectrica (TEL). În ceea ce priveşte titlurile de stat, ar trebui luate în calcul cele cu scadenţe scurte, de 1-3 ani, mai atractive din punct de vedere al randamentelor, spune el.
„Ce recomand investitorilor este să se uite, de exemplu, la o ţară precum Ungaria, care are un conducător cu o anumită tentă extremistă. Cu toate acestea, ţara a rămas în Uniunea Europeană, iar bursa a reuşit să crească, chiar dacă, evident, nu au avut o creştere economică precum a României.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE