♦ Transelectrica şi Transgaz beneficiază de „un caracter de acţiuni de dividend destul de pronunţat”, spune reprezentantul casei de brokeraj.
Compania naţională de transport al energiei electrice Transelectrica (simbol bursier TEL) şi operatorul sistemului naţional de gaze naturale Transgaz (TGN) înregistrează de la începutul lui 2025 cele mai ridicate dinamici din structura indicelui de referinţă BET, iar emitenţii pot rămâne în prim-plan şi în restul anului, consideră Alin BRendea, analist bursier la Prime Transaction.
„Sectorul de utilităţi are o evoluţie mai bună în acest an. Cei doi emitenţi sunt singurii cu creşteri de peste 20%, companiile beneficiind de o creştere a tarifelor care a apărut anul trecut şi s-a reflectat într-o profitabilitate mai bună a acestor societăţi. În plus, ANRE a aprobat o rată de rentabilitate în creştere în acest an, ceea ce ar putea însemna că tarifele ar fi mai bune“, spune el.
Transgaz şi-a dublat profitul net în 2024 la aproximativ 391 milioane de lei, în timp ce veniturile au urcat cu 28% la 2,3 miliarde de lei în special ca urmare a creşterii tarifelor de transport. Anul trecut, Transelectrica a înregistrat un profit net de 597 milioane lei, în creştere cu 180%, şi venituri operaţionale de 7,8 miliarde lei, cu 67% mai mari decât în 2023.
„Se oferă şi un plus de rentabilitate pentru investiţiile noi puse în funcţiune. Deci există o viziune pozitivă din punct de vedere al veniturilor pe care aceste companii le pot obţine în acest an“, continuă Alin Brendea.
Acţiunile TEL se tranzacţionează în urcare cu 20% în 2025 şi 55% în ultimele 12 luni, la o evaluare bursieră de 3,3 miliarde de lei, faţă de creşteri de 4%, respectiv 6% pentru BET-NG, indice în structura căruia se află companiile de energie şi utilităţi de pe piaţa principală a BVB. Titlurile TGN sunt pe plus cu 20,3%, respectiv 46% în aceleaşi perioade, la o valoare de piaţă de 5,4 miliarde de lei.
„Criza energetică care a apărut la începutul anului în Republica Moldova şi care a generat acolo nevoia de exporturi mai mari de energie este un factor care a generat business suplimentar transportatorilor, ceea ce face ca acest companii să ofere foarte probabil rezultate bune, cu profitabilitate în creştere. Aşteptarea este să rămână în atenţia investitorilor, având şi un caracter de acţiuni de dividend destul de pronunţat.”
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE