ZF deschiderea de astazi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Bittnet se pregăteşte să deruleze prima sa emisiune de obligaţiuni garantate. Mihai Logofătu, CEO: Păstrăm un echilibru între bonduri şi finanţare bancară

01.07.2026, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

 „În ultimii doi-trei ani am transmis acest mesaj împreună cu directorii grupului legat de evaluarea companiei Bittnet. (...) Valoarea de piaţă actuală este probabil la o treime din cât ar trebui să fie“.

Bittnet Systems (BNET), prima companie de IT listată la Bursa de Valori Bucureşti, va efectua în perioada următoare o emisiune de obligaţiuni prin care intenţionează să atragă până la 15 milioane de euro de la inves­titori. Fondurile vor fi direcţio­nate către capitalul de lucru şi finanţarea proiectelor mari afla­te în derulare, inclusiv a celor din Planul Naţional pentru Redre­sare şi Rezilienţă (PNRR).

Societatea pune pe masă un cupon de 10,6%, aceasta fiind cea mai mare dobândă oferită de Bittnet de la debutul pe piaţa de capital, afirmă CEO-ul Mihai Logofătu, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

„Pregătim o nouă emisiune de bonduri după ce am încheiat o emisiune numită BNET26E. Din zece emisiuni, am încheiat şase, fie anticipat, fie la mo­mentul maturităţii. Păstrăm un echilibru între emisiunile de obligaţiuni şi finanţarea bancară. (...) Supli­mentar, această emi­siune este garantată cu părţile sociale ale companiei Dendrio“, spune directorul general al Bittnet.

Operaţiunea va fi interme­diată de brokerii de la BRK Financial Group şi are scadenţa fixată în 2031, fiind a zecea emisiune din istoria grupului. Până în prezent, Bittnet a returnat investitorilor un capital echiva­lent cu aproximativ 43 mil. lei.

Două dintre emisiuni au fost răscum­părate anticipat (BNET19 şi BNET22), în timp ce patru au ajuns la scadenţă (BNET23, BNET23A, BNET23C şi BNET26E, cea din urmă fiind denominată în euro).

„Posibilitatea achiziţionării cuponului are un interval de subscriere, astfel încât să vedem apetitul investitorilor. Fiecare hârtiuţă care are valoarea de 100 de euro poate fi cumpărată între 95 şi 106 euro. Practic, acest lucru generează o dobândă posibil mai mare decât cei 10,6%. Putem să ne uităm la o dobândă între 9% şi 12% pe an“, continuă Mihai Logofătu.

Recent, Bittnet a anunţat că a vândut participaţia de circa 60% deţinută în Elian Solutions, companie din pilonul de Platforme Digitale al grupului, către letonii de la Digmatix AS, într-o tranzacţie care evaluează furnizorul de soluţii IT la 6 milioane de euro. În urma acordului, grupul va încasa iniţial 3,3 milioane de euro, plus o tranşă suplimentară de 367.000 de euro în martie 2027. Fondurile obţinute vor fi realocate către acţionari pentru programe de răscumpărare de acţiuni şi distribuire de dividende, reiese dintr-un comunicat.

„În ultimii doi-trei ani am transmis acest mesaj împreună cu directorii grupului legat de evaluarea companiei Bittnet. Am spus de multe ori că este subevaluată, probabil cu un ordin de mărime de unu la trei, adică valoarea de piaţă actuală este probabil la o treime din cât ar trebui să fie (...) Credem că, prin astfel de tranzacţii (Elian Solutions – n.r.) pe care le considerăm de succes, vom evidenţia valoarea activelor.“

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
Banca Transilvania Evergent