♦ Fondul alternativ de investiţii deţine circa 19 milioane de acţiuni ale băncii de la Cluj în valoare de peste 700 mil. lei.
Emisiunea de obligaţiuni de un miliard de euro realizată de Banca Transilvania (TLV) confirmă apetitul ridicat al investitorilor internaţionali pentru cea mai mare bancă românească, cât şi pentru economia locală, cererea depăşind semnificativ oferta, spune Bogdan Ceuca, şeful departamentului de tranzacţionare din cadrul fondului de investiţii Transilvania Investments Alliance (TRANS). „O asemenea emisiune arată o încredere sporită a investitorilor străini în bancă şi în economia României. Pentru noi, ca ţară, este o muncă suplimentară pe care această bancă o face pe pieţele externe pentru că familiarizează investitorii cu indicatorii economici din România, cu perspectivele ţării şi cu datele financiare ale băncii“, spune el, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Tranzacţia a fost acoperită de aproape patru ori, cu ordine de peste 3,8 miliarde de euro, reprezentând prima ieşire externă a băncii în 2026. Obligaţiunile au scadenţa în 2032, cu opţiune de răscumpărare după cinci ani, iar spread-ul final a fost comprimat la 195 puncte de bază peste mid-swap, reflectând interesul ridicat al investitorilor instituţionali internaţionali.
Emisiunea se înscrie într-un program mai amplu de finanţare externă prin care banca a atras aproape 3 miliarde de euro din 2023 încoace, consolidându-şi accesul la pieţele internaţionale de capital.
„Îi mai familiarizează pe investitori şi cu indicatorii de performanţă din sectorul bancar, credite neperformante, rentabilitatea capitalurilor proprii şi a activelor, deci Banca Transilvania este un deschizător de drumuri pentru întreaga Românie la momentul actual. încrederea investitorilor străini este bună (...) iar ei apreciază că actualul guvern este riguros, existând o traiectorie credibilă în acest moment“, adaugă Bogdan Ceuca.
Conform raportului financiar anual, Transilvania Investments Alliance deţinea 18,76 milioane de acţiuni TLV la finele anului trecut, adică un pachet care valorează în prezent peste 700 de milioane de lei în funcţie de preţul actual de tranzacţionare. Participaţia înseamnă 1,7% din capitalul social al băncii.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE