• Leu / EUR5.2421
  • Leu / GBP6.1748
  • Leu / USD4.5863
ZF deschiderea de astazi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Bursa, între dividende şi raportări. Lucian Isac, Estinvest: Petrom şi BRD au reacţionat bine la ex-dividend. Rezultatele Hidroelectrica, sub aşteptări

20.05.2025, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Cel mai mare producător de energie din România are o scădere de 56% pe profit la finele lunii martie.

După perioada distribuirii profiturilor către acţionari şi valul de raportări financiare de la Bursa de Valori Bucureşti, companii precum OMV Petrom (SNP) şi BRD – Groupe Société Générale (BRD) au trecut cu bine peste corecţia ex-dividend, în timp ce rezultatele Hidroelectrica (H2O) s-au încadrat sub estimări, consideră Lucian Isac, CEO al societăţii de intermediere Estinvest.

„M-au surprins plăcut, mai ales în actualul context, felul în care au reacţionat atât OMV Petrom, cât şi BRD SocGen la ex-dividend. Mă aştept ca şi în cazul celorlalţi emitenţi impor­tanţi să se întâmple acelaşi lu­cru“, spune el, invitat la emisi­unea ZF Deschiderea de Astăzi.

Pe 12 mai, acţiunile SNP au coborât cu 3%, iar titlurile BRD au pierdut 4,8% pe fondul corecţiilor ex-dividend. Scăderile au fost mai reduse faţă de cele aşteptate – echivalent cu randa­mentul dividendelor –, ceea ce arată că investitorii au prefe­rat să rămână cu respectivele acţiuni în portofoliu decât să le tran­zacţioneze. Plăţile se vor realiza începând cu 3 iunie în cazul Petrom, respectiv 22 mai în cazul BRD SocGen.

Un alt emitent din struc­tura indicelui BET care iese în evidenţă în aceste zile este Hidroelectrica, adaugă Isac. Producă­torul de energie electri­că verde a înregis­trat un profit de 590 mil. lei în T1/2025, în scădere cu 56% pe fondul debitului mai mic al Dunării, potrivit raportului financiar.

„Deşi nu este neapărat o dezamăgire, rezultatele Hidroelectrica pe primul trimestru sunt puţin mai slabe decât le-aş fi văzut eu, raportarea fiind legată şi de condiţiile atmosferice. Dar cred că situaţia se va remedia în următoarele raportări“, spune CEO-ul.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
Banca Transilvania Evergent