• Leu / EUR5.0943
  • Leu / GBP5.8734
  • Leu / USD4.3411
ZF deschiderea de astazi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dividendele Petrom au impulsionat bursa. Urmează acelaşi efect şi la Banca Transilvania? Răspunde Marcel Murgoci, Estinvest

05.12.2025, 00:06 Autori: Valeriu Dănilă , Liviu Popescu

 „Avem nevoie de Aero, avem nevoie de acest segment de start-upuri şi cred că vor exista start-upuri care vor mai încerca să intre şi vor reuşi. Trebuie doar învăţat din tot acest istoric: extras ceea ce a fost bun şi înlăturat ceea ce a fost rău.

Dividendele de 1,2 mi­liarde de lei distribuite pe 3 de­cembrie de OMV Petrom (SNP) au impulsionat vizibil bursa de la Bucureşti întrucât în ziua plăţii acţiunile companiei au urcat cu 2%, indicele BET a avansat cu 1,2%, iar suflul pozitiv s-a transmis şi către Romgaz, care a crescut cu aproape 3%.

Trendul ascendent a continuat şi în sesiunea de joi. Aşadar, se va repeta scenariul şi pe 11 decembrie, când Banca Transilvania distribuie dividende în valoare de circa 700 mil. lei?

„Am observat şi în precedentele distribuiri de dividende, şi de anul acesta şi din anii anteriori, banii cam rămâneau în piaţă şi, culmea, se cumpărau, se făceau tranzacţii imediate cu respectivii bani“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. El explică faptul că distribuirea de la Petrom a stimulat lichiditatea pieţei tocmai pentru că emitentul este prezent în majoritatea portofoliilor investitorilor locali. „Ca atare, acum cred că mai toţi au primit nişte bani, iar banii respectivi au fost utilizaţi pentru alte intrări şi nu neapărat în Petrom“, adaugă el.

El comentează şi asupra dividendului special anunţat de Banca Transilvania, despre care spune că a fost „o surpriză plăcută“ şi care ar putea genera, la rândul său, un val de reinvestiri. „Ca atare, Banca Transilvania a căpătat un suflu nou din acest punct de vedere, respectiv vor exista bani care se vor întoarce în piaţă. Probabil că unii, consecvenţi băncii de foarte mulţi ani, se vor întoarce către aceeaşi acţiune.“

Murgoci spune că OMV Petrom a avut o politică de dividende consecventă, dar avertizează că fiscalitatea ar putea influenţa planurile viitoare ale companiei.

„OMV Petrom şi-a respectat până acum planul şi politica de dividend promisă acum ceva timp. Cred că vor încerca să facă acest lucru poate şi la anul, bineînţeles în funcţie de evoluţia situaţiei financiare şi, de ce nu, de anumite modificări pe partea de fiscalitate care ar putea avea impact asupra societăţii. Să nu uităm că au amânat decizia cu privire la distribuirea acestui dividend special tocmai ca să vadă care este situaţia în ceea ce priveşte impozitele.“

În piaţă există aşteptări mari privind anul 2027, când compania ar urma să înceapă producţia de gaze din Marea Neagră. „Investitorii chiar aşteaptă rezultate. Pe baza acestui fapt, cred că preţul include şi aceste aşteptări“, spune Murgoci.

În privinţa eşecului ofertei Contakt, Murgoci remarcă o prudenţă tot mai mare a investitorilor în faţa listărilor de dimensiuni mici. „Probabil investitorii au început să devină mai atenţi sau nu vor să îşi ghideze banii către investiţii poate mai mici, considerate de către ei. Probabil au considerat că e bine să îşi păstreze banii pentru piaţă în general sau pentru alte oferte mai mari.“

Brokerul spune că se aştepta la o lichiditate mai ridicată în piaţă, dar observă o anumită reţinere a investitorilor, care preferă intrările treptate sau aşteaptă alte oportunităţi. „Acum, cred că decembrie ar putea să fie un pic mai slab din acest punct de vedere, având în vedere că este o lună mai scurtă.“

Cât despre evoluţia din piaţă, Murgoci notează că au existat mici corecţii la anumiţi emitenţi, urmate de reveniri parţiale. „Cotaţia nu a revenit neapărat la nivelul de la care a pornit, dar oricum s-a mai domolit scăderea respectivă.“

În ceea ce priveşte piaţa Aero, Murgoci consideră că segmentul rămâne important pentru ecosistemul pieţei de capital. „Avem nevoie de Aero, avem nevoie de acest segment de startup-uri şi cred că vor exista startup-uri care vor mai încerca să intre şi vor reuşi. Trebuie doar învăţat din tot acest istoric: extras ceea ce a fost bun şi înlăturat ceea ce a fost rău.“

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 09.30, pe ZF.ro şi pe paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este disponibil şi pe Spotify.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent