ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dragoş Manolescu, OTP AM: În S1/2024 am avut intrări nete pe fondurile de acţiuni, unde clienţii au o expunere mult mai mare decât în urmă cu câţiva ani

12.07.2024, 07:00 Autor: Eduard Ivanovici

Reprezentantul managerului de active se aştepta ca indicele BET să încheie anul cu un avans de circa 15%, depăşit însă în primele şase luni din 2024 „Dacă luăm cumulat 2023 şi 2024, performanţele sunt extraordinare“.

În linie cu întreaga piaţă locală de administrare a fondurilor mu­tuale din România, OTP Asset Management a înre­gistrat creşteri conside­rabile în prima parte a anului, afirmă Dragoş Manolescu, director general adjunct în cadrul manage­rului de active, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

„Primul semestru a fost bun şi pentru noi, pot spune că am avut creşteri de active similare cu creşterea industriei. Am avut intrări nete în fonduri de acţiuni, astfel că ponderea cumulată a fondurilor de acţiuni diversificate a ajuns să depăşească 50% din activele pe care le administrăm“, spune el.

Activele nete ale celor 248 de fonduri mutuale deschise şi în­chise, locale şi străine, dispo­ni­bile în România, au crescut în luna mai cu 3,3% la 44,6 mld. lei, iar de la începutul lui 2024 au urcat cu 12,2%, arată cele mai recente date ale Asociaţiei Administra­to­rilor de Fonduri (AAF).

„Este un factor pozitiv. Expunerea investitorilor noştri pe acţiuni este mult mai mare decât era în urmă cu câţiva ani. Dacă mă uit la 2018-2019, era undeva la 80% expunere în fonduri de obligaţiuni. în momentul de faţă, sunt mai balansaţi, cred că s-au mai educat“, continuă Dragoş Manolescu.

Indicele BET – de referinţă pentru Bursa de la Bucureşti şi întreaga piaţă de capital din România – a urcat în S1/2024 cu 18,7%, faţă de 25,2% pentru BET-TR, care include şi dividendele atribuite investitorilor. în acest interval, societăţile de la BVB au avut cel mai bun S1 din istorie, cei mai activi dintre ei intermediind cumulat tranzacţii de circa 30 de miliarde de lei.

„Primele şase luni au fost peste aşteptări. Aşteptarea mea la început de an era un plus de circa 15% (pentru indicele BET – n.r.), după ce anul trecut a fost foarte bun. Uite că aşteptările noastre au fost deja depăşite şi indicii au performat şi anul acesta extrem de bine. Dacă luăm cumulat 2023 şi 2024, performanţele sunt extraordinare.“

De asemenea, activele tuturor administratorilor de fonduri au ajuns recent la 23,7 miliarde de lei, apropiindu-se astfel de maximul înregistrat în 2021, conform datelor AAF.

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent