♦ Creşterea preţului barilului de petrol ar putea susţine rezultatele înregistrate de OMV Petrom, spune brokerul.
Emitenţii din prima liga bursieră – cei cu mari capitalizări şi/sau incluşi în structura indicelui de referinţă BET – evoluează bine în ceea ce priveşte realizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli din 2024, ţinând cont de rezultatele financiarea de la 30 iunie, spune Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare al casei de brokeraj Goldring, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi, ediţia din 8 octombrie.
„În momentul de faţă, companiile mari şi cele din BET, cele mai tranzacţionate, stau destul de bine din punctul de vedere al bugetelor realizate la primele şase luni din an. Cel mai important – investitorii trebuie să fie atenţi la rezultatele financiare. Am văzut raportările din T2 pentru companiile din BET şi sunt câteva companii care au surprins plăcut“, afirmă Dragoş Mesaroş.
Brokerul numeşte în acest sens Banca Transilvania (simbol bursier TLV), prima bancă de pe piaţa locală în funcţie de active, ale cărei acţiuni s-au apreciat cu 31% de la începutul anului, în contextul în care profitul la nivel grupului a ajuns la 2,1 miliarde de lei în primul semestru, plus 31% faţă de aceeaşi perioadă din 2023.
Ce alte mari companii ies în evidenţă zilele acestea?
„Am văzut o creştere a preţului petrolului în ultimele şedinţe, de la 65 la 75 de dolari barilul. Cred că asta ar putea să aducă o îmbunătăţire a cifrei de afaceri pentru OMV Petrom. în iulie-septembrie, preţul petrolului a fost în jur de 70 de dolari; asta nu cred că le va aduce un profit foarte mare la T3”, răspune reprezentantul Goldring.
Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE