♦ Situaţiile din S1/2024 vin în contextul unui preţ cu 25% mai mare la carburanţi în aceeaşi perioadă de anul trecut, spune fondatorul companiei.
Cel mai nou terminal privat de produse petroliere lichide construit în România în ultimii 50 de ani, dezvoltat în portul Constanţa de distribuitorul de carburanţi JT Grup Oil (simbol bursier JTG), se va răsfrânge asupra situaţiilor financiare din T3 de anul viitor, adică în perioada cuprinsă între iulie şi septembrie, spune Jean Paul Tucan, fondator şi acţionar majoritar, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Terminalul se va reflecta în rezultatele din trimestrul 3 pentru că, după ce îl termini, mai ai nevoie de avize, de autorizaţii, punere în funcţiune. Deci probabil că rezultate financiare vom livra în T3/2025; este o investiţie pe termen mediu şi lung, nu una pe termen scurt, aşa că suntem în program“, spune reprezentantul societăţii despre investiţia de 130 mil. lei.
JT Grup Oil este evaluat la circa 141,4 mil. lei pe piaţa AeRO a Bursei locale, după un avans de 10% al acţiunilor în ultima lună. La S1/2024, grupul a avut o cifră de afaceri de 108,8 mil. lei, aproape neschimbată faţă de nivelul aceleiaşi perioade de anul trecut, respectiv un profit net de 2,58 mil. lei, plus 15%, potrivit raportului semestrial.
„Rezultatul privind cifra de afaceri este mai puţin relevant. Anul trecut aveam un preţ cu aproape 25% mai mare la carburanţi. Dacă am depăşit cifra faţă de anul trecut, înseamnă că au crescut volumele de marfă vândute, dar scăzând preţul de achiziţie, din motivul acesta au rămas afacerile cu 1% (pe plus – n.r.), dar rezultatul care ne interesează este profitabilitatea. Investitorii noştri lucrează pentru profit şi dividende“, adaugă Jean Paul Tucan.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE