♦ „Cred că vom avea o criză locală foarte curând şi după va veni una globală, acesta este cel mai negru scenariu pe care îl văd“, spune participantul bursier.
Invitatul ultimei ediţii de săptămâna trecută a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost Marius Alexe, investitor la Bursa de Valori Bucureşti. Tonul lui a fost, în general, pesimist, însă concluzia discuţiei a fost că România şi, implicit, participanţii bursieri aveau nevoie de un semnal clar care să le readucă aşteptările la un nivel realist.
Acest lucru a venit prin corecţiile apărute după rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi presiunea exercitată asupra pieţelor financiare de demisia premierului Ciolacu. Totuşi, la fel ca în orice criză, contextul poate fi valorificat de cei care au răbdare, spune el.
„Cred că aveam nevoie de o trezire la realitate. Am trăit mult prea mult pe datorie în ultimii ani şi am avut un stil de viaţă pe care poate nu ni l-am permis. Dar ca în orice criză, nu numai cea politică, o să apară foarte multe oportunităţi care vor fi fructificate de cei care au avut răbdare“, afirmă investitorul. Fără a lua în calcul dinamica indicelui de referinţă BET de vineri, bursa de la Bucureşti a început luna mai cu patru scăderi în cinci şedinţe de tranzacţionare. Benchmark-ul a pierdut peste 1.000 de puncte pe fondul incertitudinii create de alegerile pentru Palatul Cotroceni.
„Ca ţară, nu mi se pare că mai avem nişte obiective realiste. Uitându-te la politică, partide, cred că ni s-a urât cu binele de multe ori.“
„Atât în business, cât şi în politică şi în viaţa de zi cu zi, ne jucăm mult prea periculos în ultima perioadă şi am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem.“
Indicele BET se tranzacţionează în scădere cu aproximativ 2,5% de la început de an, după o dinamică pozitivă de 8,8% în 2024 şi un avans de 32% în anul precedent. Cu tot cu dividendele, randamentele au ajuns la 16%, respectiv 40%, conform datelor bvb.ro.
„Cred că vom avea o criză locală foarte curând şi după va veni una globală, acesta este cel mai negru scenariu pe care îl văd eu acum şi sper să nu se întâmple“, adaugă investitorul.
Accesează BVB Arena și înscrie o companie în al cărei potențial crezi!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE